Deputatul PNL Diana Morar, alături de colegii săi Gabriel Andronache, Daniel Fenechiu și Sebastian Burduja, au depus miercuri o propunere legislativă ce are ca scop reglementarea anumitor categorii de societăți active în domeniul imobiliar, care se circumscriu noțiunii de REIT cunoscut la nivel global.

„Societățile pentru investiții imobiliare (S.I.I. sau REITS) reprezintă un model de investiții bine consolidat și recunoscut pe plan global, fiind un factor semnificativ în dezvoltarea economică a țărilor în care operează, datorită beneficiilor pe care le oferă.

Deși la nivelul Uniunii Europene și chiar la nivel mondial interesul investitorilor pentru aceste instrumente financiare a crescut semnificativ în ultimii ani, în România lipsea o reglementare la nivelul codului fiscal, dar și din punct de vedere juridic al acestor concepte, blocând astfel dezvoltarea contribuabililor care desfășoară activități de acest gen, dar și a celor interesați să investească. Astfel, inițiativa noastră liberală rezolvă această problemă, stabilind un cadru legal aliniat practicilor internaționale pentru aceste instrumente financiare”, spune Diana Morar.

Potrivit acesteia, proiectul are în vedere reglementarea condițiilor pe care o societate trebuie să le îndeplinească pentru a fi încadrată în categoria de S.I.I., regimul fiscal aplicabil S.I.I.-urilor și societăților cu profil imobiliar deținute de S.I.I., precum și alte aspecte referitoare la existența și funcționarea acestor entități. Astfel, pe lângă definirea acestei categorii de companii, inițiatorii legii propun și un regim fiscal avantajos, dar și condiții specifice de înființare, ce pot fi consultate în proiectul legislativ.

„Inițiativa legislativă pe care o propunem reglementează un segment incert până acum în România, care va stimula și companiile interesate de această abordare, și piața de capital, dar și micii investitori care vor avea posibilitatea de a investi în active imobiliare de mare valoare, uneori inaccesibile din cauza costurilor ridicate. Este o propunere care, după ce va deveni lege, va da un imbold important acestui domeniu important în economia țării”, mai precizează Diana Morar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.