Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi (CRCR) în parteneriat cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) şi Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Braşov implementează în perioada decembrie 2008 – noiembrie 2011, proiectul strategic "Susţinerea dezvoltării comunităţilor de romi din Regiunile de Dezvoltare Nord – Vest şi Centru, România". Proiectul este iniţiat de către Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane. 

 

 

 

Prin acest proiect se urmăreşte crearea a 36 de de grupuri interetnice de iniţiativă, pentru a determina o schimbare pe termen lung în domneiul dezvoltării comunitare şi relaţiilor interetnice; creşterea capacităţii antreprenoriale a organizaţiilor comunitare şi membrilor comunităţii de romi din 36 de localităţi din Regiunile Nord – Vest şi Centru, dar şi creşterea numărului de elevi romi care termină ciclul  gimnazial superior şi acced spre cursuri liceale şi şcoli profesionale din 36 de comunităţi.

 

 

 

În urma procesului de facilitare comunitară, în primul an de implementare a proiectului au fost constituite grupuri de iniţiativă şi ulterior asociaţii comunitare în cele 12 comunităţi selectate, respectiv: Boghiş, (Sălaj), Budacu de Jos (Bistriţa – Năsăud) Petreu (Bihor), Viişoara (Cluj), Pişcolţ (Satu Mare), Finteuşu Mic (Maramureş), Simioneşti (Harghita), Ungra ( Braşov), Ojdula (Covasna), Gârbova (Alba), Băgaciu (Mureş) şi Dârlos (Sibiu). De asemenea, au fost realizate sesiuni de instruire pentru liderii şi membrii gruprilor de iniţiativă în domeniul dezvoltării comunitare şi leadership (o sesiune) şi a elaborării proiectelor generatoare de venit şi a înfiinţării întreprinderilor sociale (două sesiuni). Totodată, s-a desfăşurat şi prima campanie de informare cu privire la ocuparea profesională pentru aproximativ 1.200 de persoane din cadrul comunităţilor facilitate.

 

 

 

Până în prezent, prin intermediul proiectului, 668 de persoane au beneficiat de servicii de informare, consiliere şi orientare profesinală. Circa 300 de persoane şi-au întocmit dosare pentru a urma cursuri de calificare, iar 155 dintre acestea participă deja la cursurile respective (9 cursuri demarate) în Regiunea Nord – Vest, restul beneficiarilor urmând să înceapă cursurile în luna ianuarie a acestui an. Toţi participanţii la cursurile de calificare beneficiază de subvenţii şi transport pe perioada derulării orelor. 

 

 

La procesul de evaluare a competenţelor profesionale dobândite informal au participat 54 de persoane care vor obţine un certificat în meserii perecum: zidar, mecanic auto, lucrător în comerţ, frizer sau lucrător articole din piele şi înlocuitori. În comunităţile ţintă a fost realizat şi câte un plan de afaceri pentru activitatea generatoare de venituri a asociaţiei comunitare şi s-a acordat consultanţă individuală pentru 116 persoane interesate de iniţierea unor activităţi generatoare de venituri, iar 11 persoane s-au înregistrat legal ca persoană fizică autorizată sau ca întreprindere individuală. În cadrul aceluiaşi proiect, 151 de elevi beneficiază de activităţi de sprijin educaţional şi moral, iar 83 dintre aceştia au burse sociale.

 

 

În perioada celui de-al doilea an de implementare a proiectului ( decembrie 2009 – noiembrie 2010)  vor fi consolidate rezultatele obţinute în primul de implementare şi vor fi incluse în proces alte 12 comunităţi locale.

 

 

 

Iulia STUPINEAN  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.