Primăria municipiului Bistriţa, alături de Instituţia Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia 22 Decembrie 1989 Bistriţa, a organizat o serie de manifestări consacrate „Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”.
Astfel, în faţa troiţei din Piaţa Petru Rareş, ridicată în memoria Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc un ceremonial militar şi religios urmat de depunere de coroane şi defilarea gărzii de onoare.
Printre cei prezenţi la manifestări s-au numărat şi cei care în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 s-au aflat în fruntea protestatarilor din Bistriţa.
În continuare, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ a avut loc un moment comemorativ, cu participarea membrilor Asociaţiei 22 Decembrie 1989 Bistriţa şi a reprezentanţilor instituţiilor statului.

„La mai bine de un sfert de veac de la evenimentele din 1989 încă ne punem întrebarea ”Ce s-a întâmplat în iarna acelui an și ce s-a schimbat după aceea?”. Răspunsurile la această întrebare le putem identifica astăzi în tot ceea ce societatea românească a creat și a dezvoltat de-a lungul acestor ani. Putem aprecia relativ ușor ceea ce avem astăzi, printr-o comparație simplă cu ceea ce ne-a lipsit anterior: lumină, căldură, confort sau ierarhie a valorilor. Numai așa putem înțelege evoluția pe care România a făcut-o în drumul ei spre identitate, spre valorizare și numai așa putem să ne integrăm unei civilizații europene și să ne afirmăm ca parteneri într-o comunitate care unește, acceptând diversitatea.
Privind retrospectiv istoria contemporană, constatăm că evoluția sa a fost marcată de două tipuri de regim opuse: democratic și totalitar. Instaurarea regimului comunist după al doilea război mondial a însemnat aruncarea României într-un con de umbră și i-a afectat afirmarea acesteia pe plan internațional. În același timp, românii au fost nevoiți să trăiască într-o societate amorfă, într-o inerție care a blocat orice încercare de dezvoltare sau progres. Un regim bazat pe cultul personalității, pe guvernarea de familie și pe opresiune, însoțit de o vastă ofensivă ideologică și propagandistică.
Dacă în acea perioadă, eram obligați să acceptăm ca lideri, niște oameni numiți de un regim autoritar, astăzi ne putem alege singuri conducătorii. Ce e important să învățăm de aici? Că nimeni, niciodată, nu are dreptul să se substituie oamenilor, intereselor lor și dreptului lor de a decide!
Astăzi, mai mult ca oricând, este momentul să ne cinstim eroii, să ne aducem aminte de jertfa lor și să învățăm odată pentru totdeauna că democrația și drepturile cătățenești nu sunt negociabile! Sunt valori ale noastre, ale oamenilor, iar niciun partid sau alt grup de interes nu are dreptul să se substituie lor!” a precizat președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Și subprefedctul Ovidiu Frenț, participant la acea vreme la revoluție, aprecizat că mulțumește celor care au ieșit atunci pe străzi.

 

„22 decembrie 1989, ziua când sacrificiile din orașele în care s-a tras dar mai ales determinarea maselor mari de oameni din toată țara au făcut ca în sfârșit regimul comunist condus de N. Ceaușescu să se prăbușească.

Spre bucuria mea (eram sosit de la Timișoara, care devenise oraș liber în 20 dec. ) și la Bistrița lucrătorii din zona industrială au oprit lucrul și, după un marș prin oraș, au ocupat P-ta Petru Rareș în jurul orei 9, înaintea fugii cuplului ceaușist. Cu toate că evenimentele de la Timișoara mă marcaseră și îmi era foarte frică la gândul că se puteau repeta și la Bistrița, nu am rezistat și m-am alăturat manifestanților, intrând apoi în clădirea Com. Jud. de Partid de unde am vorbit de la balcon mulțimii despre Timișoara, cerându-le bistrițenilor să nu cedeze până la victoria finală. Din pacate acest lucru s-a realizat prin moartea și rănirea mai multor persoane după 22 decembrie decât în zilele anterioare în alte orașe. Chiar dacă în Bistrița nu s-a tras, ordinul Radu cel Frumos era în vigoare, forțele militare (MApN, Miliție, Securitate) erau înarmate și deci riscurile erau foarte mari. Felicitări pentru curaj și mulțumiri tuturor bistrițenilor care în acea zi au hotărât LIBER să iasă pe străzi și să ne susțină apoi din piață. Fără ei am fi fost arestați sau mult mai rău”, a precizat Frenț.

 

comemorare revolutie comemorare revolutie 8 comemorare revolutie 7 comemorare revolutie 6 comemorare revolutie 5 1 comemorare revolutie 2 comemorare revolutie 3

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.