Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud a întocmit un necesar al dozelor de vaccin antigripal, comandând la Ministerul Sănătăţii mai bine de 15.000 de doze, însă au fost aprobate pentru judeţul nostru doar 940.

Numărul acestor doze este însă mult prea mic în raport cu necesităţile, a recunoscut conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud.

Anul trecut DSP BN a solicitat pentru Bistriţa-Năsăud 17.000 de doze de vaccin însă au fost aprobate doar 4.000.

Vaccinul antigripal este destinat persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, gravidelor, medicilor, cadrelor medicale şi personalului auxiliar din unităţile sanitare ambulatorii, dar şi adulţilor şi copiilor rezidenţi în instituţii de ocrotire socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.