Gherasim Alexandru Pop, președintele Asociației Crescătorilor de Taurine și Ovine Valea Vinului din Rodna, trimis în judecată de DNA pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene în baza unor declarații false, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în baza cărora a încasat timp de 6 ani aproape două milioane de lei de la APIA, a pierdut zilele trecute procesul la Curtea de Apel Cluj, unde a atacat cu apel sentința pronunțată anul trecut de Tribunalul Bistrița-Năsăud. Astfel, bărbatul rămâne cu pedeapsa de 2 și 6 luni de închisoare cu suspendare, în baza acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii. În plus APIA va cere mai mult ca sigur, prin acțiune separată pe cale civilă, recuperarea sumelor plătite cu titlu de subvenții.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal la DNA, în urma unei sesizări transmise în martie anul trecut de APIA, care, după ce a făcut o serie de controale la asociația condusă de acesta, a constatat o serie de nereguli.
Inițial, când procurorii DNA i-au adus la cunoștință calitatea de inculpat, Pop a uzat de dreptul la tăcere, însă după ce i s-au pus sub nas dovezile de la dosar, în aprilie anul trecut el și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord, pentru o pedeapsă totală de 2 ani și 6 luni de închisoare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani.
Prin sentința pronunțată la finele lunii iunie a anului trecut, acordul de recunoaștere a fost admis de Tribunalul Bistrița-Năsăud, judecătorii menținând totodată sechestrul asigurător pe o serie de bunuri imobile și mobile ce aparțin bărbatului, în vederea garantării reparării pagubei în cuantum de 1.922.168,74 lei.
Culmea, sentința l-a nemulțumit pe Gherasim Pop, așa că a atacat-o la Curtea de Apel Cluj.
A susținut că una dintre infracțiunile de care a fost acuzat nu era de competența DNA
Concret, bărbatul a susținut în fața judecătorilor clujeni faptul că, potrivit prevederilor legale, DNA nu era competentă să efectueze urmărirea penală si cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel că această infracțiune ar fi trebuit cercetată de Parchetul de pe lângă judecătorie. Drept urmare, Gherasim Pop a solicitat judecătorilor Curții de Apel Cluj să dispună desfiinţarea sentinţei pronunţată în cauză de Tribunalul Bistrița-Năsăud şi, pronunţând o nouă hotărâre, să dispună respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, ca nelegal, pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi trimiterea cauzei la organul de urmărire penală.
“Emiterea ordonanţelor de începere a urmăririi penale in rem din 02.05.2023, de efectuare în continuare a urmăririi penale din 14.07.2023 şi de punere în mişcare a acţiunii penale din 05.02.2024 pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 Cpen.) de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare s-a realizat în mod nelegal, deoarece Direcţia Naţională Anticorupţie nu este competentă material să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ordonanţele fiind, astfel, afectate de sancţiunea nulităţii absolute, conform dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b1) din C. pr. pen.
În sprijinul acestei afirmaţii, inculpatul apelant a invocat argumentele prezentate mai sus referitor la competenţa specializată a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se aplică mutatis mutandis.
Având în vedere aceste aspecte şi constatând, astfel, încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială a organului de urmărire penală – Direcţia Naţională Anticorupţie – solicită desfiinţarea ordonanţelor precizate mai sus şi sancţionarea acestora cu nulitatea absolută, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b ) din C. pr. Pen”, a reținut instanța din motivele de apel depuse de Gherasim Pop.
A vrut să scape și de măsurile asiguratorii
Totodată acesta a mai solicitat și desființarea ca nelegale a ordonanţelor prin care s-a dispus luarea măsurilor sechestrului asigurător şi totodată să se dispună ridicarea măsurilor instituite.
“Din textul art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală a rezultat că, pentru luarea măsurilor asigurătorii, este necesar să fie îndeplinite două condiţii cumulative:
a) Să existe un pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor;
b) Bunurile asupra cărora se dispune măsura sa poată face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori să poată servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
În speţa de faţă, consideră că a fost îndeplinită doar una dintre condiţii şi anume cea de-a doua, deoarece în cele două ordonanţe emise de organul de urmărire penală pentru luarea măsurii asigurătorii a sechestrului se precizează expres că aceste măsuri au fost luate în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi anume prejudiciul produs APIA prin comiterea faptei de corupţie prevăzută de art. 181 alin.(l) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte prima condiţie, cea referitoare la existenţa unui pericol concret, apreciază că aceasta NU a fost îndeplinită în speţa de faţă, deoarece din probele administrate în cauză NU reiese suspiciunea rezonabilă cum că inculpatul sau persoana responsabilă civilmente ar fi acţionat ori ar fi intenţionat să acţioneze în sensul ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor existente în patrimoniul acestora.
Or, în acest sens argumentează şi doctrina, arătând că pericolul concret trebuie să rezulte din probe, organele judiciare neputând să ia o astfel de măsură automat (…), chiar şi în lipsa acestora.
Într-adevăr, în cazul comiterii unei infracţiuni din cele prevăzute în Legea nr. 78/2000, luarea unei măsuri asigurătorii este obligatorie (art. 20 din Legea nr. 78/2000) (…), acest caz nu este singurul în care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie. Spre exemplu, în Codul de procedură penală, la art. 249 alin. (6), se precizează că «Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori în alte cazuri expres prevăzute de lege».
Cu toate acestea, din lecturarea alineatului reiese indubitabil ideea că, deşi luarea măsurii asigurătorii reprezintă o obligaţie pentru organele judiciare, aceasta nu exclude îndeplinirea condiţiilor mai sus amintite şi prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol. Cu alte cuvinte, este necesar ca în primul rând cele două condiţii sa fie îndeplinite, iar apoi devine obligatorie luarea măsurii de către organul judiciar. Diferenţa dintre aceste cazuri, care reprezintă excepţia, şi celelalte cazuri, care reprezintă regula, este că în situaţia cazurilor-regulă, chiar dacă organul judiciar constată îndeplinirea condiţiilor, luarea măsurii asigurătorii continuă să reprezinte o facultate pentru acesta. Prin excepţie, în cazul celorlalte situaţii particulare, odată îndeplinite condiţiile, luarea măsurii este obligatorie pentru organul judiciar şi NU facultativă. Dar, esenţial este ca, în toate cazurile (de luare facultativă sau obligatorie a măsurii asigurătorii) în care organele judiciare doresc luarea unei măsuri asigurătorii, să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pr. pen.
Din însăşi sintagma «ori în alte cazuri expres prevăzute de lege» rezultă fără echivoc că în toate cazurile în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, deci inclusiv în cazul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 78/2000, este necesar ca mai întâi să fie analizate condiţiile legale de luare a măsurii asigurătorii şi abia apoi, odată constatată îndeplinirea lor, devine obligatorie luarea acestora”, a mai reținut instanța din apelul depus de Pop.
Apel nefondat
Judecătorii Curții însă, nu au fost de acord cu motivele invocate de Gherasim Pop, atât cele cu privire la competența DNA de a cerceta infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cât și cele cu privire la anularea ordonanțelor procurorilor prin care au fost instituite măsurile asigurătorii, astfel că i-a respins apelul ca nefondat.
Astfel, instanța arată că în speța de față în competența DNA intră și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condițiile în care Gherasim Pop a fost cercetat și pentru comiterea unei alte infracțiuni care este exclusiv de competența procurorilor anticorupție, respectiv folosirea de documente ori declaraţii false pentru obținerea de fonduri europene. În plus, chiar dacă s-ar fi dispus disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, normele legale în materie prevăd că, prin prorogare de competență, procurorul din cadrul DNA poate continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă.
“Curtea observă astfel că decizia instanţei de control constituţional la care inculpatul a făcut referire în susţinerea criticii de nelegalitate nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta cauză, deoarece cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu s-a dispus disjungerea cauzei de către DNA, ci urmărirea penală a fost desfăşurată atât cu privire la această infracţiune cât şi cu privire la infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, infracţiune dată în competenţa de urmărire penală a DNA conform art. 3 alin. 1 lit. a din OUG 43/2002. Decizia ar fi fost aplicabilă dacă cercetările ar fi fost disjunse de către DNA – Biroul Teritorial Baia-Mare, urmărirea penală continuată de către DNA, iar acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-ar fi încheiat între inculpat şi DNA doar cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, lucru care nu s-a întâmplat.
În situaţia concretă din prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 63 alin. 1 rap. la art. 44 alin. 1 teza a II-a C.proc.pen., conform cărora, în caz de reunire, dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale, sunt aplicabile şi în situaţia în care urmărirea penală se desfăşoară direct într-o singură cauză (iar nu prin reunire) cu privire la mai multe infracţiuni, iar legea stabileşte o competenţă specială a DNA pentru infracţiunile prevăzute în Legea 78/2000, astfel că această unitate de parchet era competentă să desfăşoare urmărirea penală şi cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la care cercetările nu au fost disjunse în cursul urmăririi penale”, precizează instanța în motivare.
În ceea ce priveşte desfiinţarea ordonanțelor prin care s-au luat măsurile asigurătorii, ca nelegale, judecătorii Curții de Apel Cluj arată că acestea puteau fi contestate în instanță, în termenul prevăzut de lege (3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia), ceea ce Pop nu a făcut. În plus, în condițiile în care până la încheierea acordului de recunoaștere a faptelor, între părți, respectiv între Gherasim Pop și APIA, nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța a lăsat nesoluționată această parte, însă, potrivit legii, măsurile asigurătorii se mențin.
“Curtea constată că art. 485 C.proc.pen. reglementează strict soluţiile ce se pot dispune cu ocazia judecării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, iar ansamblul dispoziţiilor normative ce reglementează această instituţie relevă că ea urmăreşte scurtarea procedurilor prin crearea unei forme de „justiţie negociată” prin care să se soluţioneze acţiunea penală, iar nu şi acţiunea civilă în cazul în care între părţi nu s-a încheiat o tranzacţie sau acord de mediere.
Art. 486 alin. 2 C.proc.pen. prevede că în cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Conform art. 25 alin. 5 C.proc.pen., în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I, lit. e, f – cu excepţia prescripţiei, i şi j, în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. 2 C.proc.pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
În fine, potrivit art. 397 alin. 5 C.proc.pen., în cazul în care potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 5 C.proc.pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii penale.
Reiese astfel că în cazul în care părţile nu au încheiat tranzacţie sau acord de mediere, acţiunea civilă nu mai poate fi soluţionată alăturat acţiunii penale dacă se admite un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi, prin urmare, nu poate continua în faţa instanţei penale, competenţa fiind transferată instanţei civile. Dispoziţiile legale anterior expuse relevă totodată că instanţa penală, atunci când admite un acord de recunoaştere a vinovăţiei, nu mai are posibilitatea de a aprecia asupra condiţiilor măsurilor asigurătorii, care se menţin în baza dispoziţiei imperative.
Prin urmare, Curtea nu va putea examina pe fond în prezentul cadru procesual criticile aduse de inculpat măsurilor asigurătorii, apelul inculpatului fiind, şi din această perspectivă, nefondat”, a precizat instanța în motivarea sentinței.
Drept urmare, rodneanul a rămas cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, așa cum a “bătut palma” cu procurorii DNA în acordul de recunoaștere a faptelor, “parafat” și de Tribunalul Bistrița-Năsăud. Mai mult ca sigur, urmează rezolvarea acțiunii civile pentru recuperarea sumelor plătite de APIA pe parcursul celor 6 ani în baza documentelor false depuse de Gherasim Pop, instituția având la dispoziție 30 de zile de la pronunțarea sentinței definitive, adică până la finele lunii februarie.
