Petrică Bolfă ar putea să scape cel puțin de o parte din pedeapsa de 8 ani și 7 luni de închisoare, după ce în 2020 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj pentru înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală. În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Cluj i-a admis rebrișoreanului o acțiune prin care a solicitat ca instanța să îndrepte eroarea materială în ce privește încadrare juridică a infracțiunii de delapidare. Concret, instanța de fond, atunci când a aplicat pedeapsa pentru această infracțiune, nu a ținut cont de faptul că Petrică Bolfă nu este funcționar public și astfel nu a redus limitele speciale de pedeapsă cu o treime așa cum prevede legea.

În luna mai anul acesta, Petrică Bolfă a depus, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, la dosarul în care a fost judecat pentru înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală o cerere de îndreptare a erorilor materiale, cu privire la încadrarea infracțiunii de delapidare.

“Solicit să aveți în vedere că în Decizia Penală nr. 259/21.12.2022 a Curții de Apel Cluj, în dosarul 2891/112/2022 , la pagina 3, se menționează că singura modalitate prin care se poate corectate această eroare materială, este cea reglementată de art. 598, alin 1, lit. c CPP (ori în subsidiar prin art. prin art. 278 CPP).

Pe această cale, rog să aveți în vedere că instanța de fond a Tribunalului Bistrița-Năsăud nu a aplicat dispozițiile art. 308 CP, cu a aplicat doar dispozițiile art. 295 CP.

Onorată instanță, rog să aveți în vedere aplicarea dispozițiilor art. 308 CP, având în vedere că dispozitivul sentinței penale nr. 81/F/2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost afectată prin modul încadrării juridice, întrucât infracțiunea de delapidare este situată atât între 2 și 7 ani (limitele de pedeapsă de la art. 295, alin 1 CP), cât și între 1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni (limitele reduse cu o treime), or instanța de fond nu a dispus modificarea încadrării juridice pe dispozițiile art. 308 CP”, a scris Bolfă în cerere.

În același document, acesta mai precizează că, din aceste motive, este împiedicat să poată beneficia de calcularea termenului de prescripție generală și a invocat Decizia nr. 866/10.12.2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 69/01.02.2016, astfel încât să nu fie invocată autoritatea de lucru judecat.

Judecătorul care l-a condamnat pe fond, nu a ținut seama de cerere

Instanța de la Tribunalul Bistrița-Năsăud nu i-a dat însă dreptate.

“Potrivit art.278 al.1 Cod procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu. Ori, în cauză motivele invocate de petentul-condamnat nu fac referire la o eroare în cadrul dispoziţiilor sau considerentelor hotărârii judecătoreşti pronunţate, ci de faptul nu au fost reţinute dispoziţii legale, respectiv art. 308 Cod penal la încadrarea juridică a infracţiunii de delapidare, astfel că art.278 al.1 Cod procedură penală nu este incident în speţă. Pentru aceste considerente, în baza art.278 al.1 Cod procedură penală va fi respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale privind considerentele şi dispoziţiile Sentinţei penale nr.81/F/2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul penal nr.2423/112/2015, formulată de petentul-condamnat Bolfă Petru ca fiind neîntemeiată”, și-a motivat decizia instanța bistrițeană, aceeași care a judecat și dosarul pe fond în care Petrică Bolfă a fost condamnat la 8 ani și 7 luni de închisoare.

La Curtea de Apel Cluj i s-a dat dreptate

Cu toate că balanța nu a fost înclinată în favoarea sa, Bolfă nu s-a lăsat cu una cu două și a atacat cu apel hotărârea tribunalului, la Curtea de Apel Cluj, unde s-a constituit un nou dosar. Iar instanța clujeană i-a admis cererea.

“În temeiul art. 421 alin. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul formulat de persoana condamnată Bolfă Petru împotriva încheierii penale f. nr. pronunţată la data de 28.07.2023 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud în dosarul penal nr. 2423/112/2015 pe care o desfiinţează în întregime şi, pronunţând o nouă hotărâre:

Reţine incidenţa dispoziţiilor art. 308 din noul Cod penal alături de cele ale prevederilor art. 295 noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Codul penal şi cu reţinerea art. 5 din noul Cod penal (n. r. – aplicarea legii mai favorabile) cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de delapidare pentru care numitul BP a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 81/F/2019 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A/02.06.2020 a Curţii de Apel Cluj, constând în aceea că în calitate de administrator împuternicit al SC Ecoserv SRL, în perioada februarie-iunie 2013 a vândut cantitatea de 21.909 litri alcool dublu rafinat din gestiunea societăţii al cărei salariat era, însuşindu-şi veniturile de aproximativ 219.000 lei”, este decizia Curții de Apel Cluj.

A încasat 8 ani și 7 luni

Petrică Bolfă a fost trimis în judecată în decembrie 2015 sub acuzații de evaziune fiscală, delapidare și înșelăciune.

Procurorii l-au acuzat pe Bolfă că, în calitate de administrator împuternicit al SC ECOSERV SRL Năsăud, l-a indus în eroare pe bucureșteanul Dan Teban în aprilie 2015, cu ocazia încheierii unui contract de cesiune, cu privire la existenţa unui stoc de 21.909 litri alcool rafinat, pe care în realitate l-a valorificat, neaccizat, în cursul anului 2013. De pe urma valorificării alcoolului, Bolfă ar fi obţinut circa 219.000 lei, bani pe care şi i-ar fi însuşit şi din care apoi a creditat cu suma de 59.900 lei societatea, el cauzând astfel lui Teban o pagubă de 720.000 lei, bani pe care acesta i-a plătit când s-a semnat contractul de cesiune a Ecoserv SRL, iar bugetului de stat o pagubă de 1.267.200, 63 lei.

Conform procurorilor, alcoolul ar fi dispărut în perioada ianuarie – iunie 2013, când Ecoserv SRL era autorizată pentru producere de alcool pentru probe tehnologice, societatea fiind administrată în fapt de Petrică Bolfă.

Culmea este că, în iunie 2013, imediat după ce a izbucnit scandalul legat de comercializarea spirtului sanitar Alcofarm care de fapt conţinea alcool metilic, din cauza căruia zeci de persoane au decedat după utilizarea acestuia, firma lui Bolfă, cea care furnizase produsul, a fost percheziţionată de organele vamale, însă aceştia nu au constatat că alcoolul lipseşte din rezervoare, fiind induşi în eroare de un muncitor de-al lui Bolfă, care ulterior a susținut că ar fi acționat la ordinele șefului său.

Pe 11 noiembrie 2015, în urma plângerii depuse de Dan Teban, procurorii au descins la sediul fabricii de alcool din Năsăud, unde au constatat lipsa celor aproape 22.000 de litri de alcool din rezervoare. Drept urmare, anchetatorii au susținut că alcoolul lipsea deja de doi ani, încă de dinainte de perchezițiile din 2013.

La final de proces, în 2019, indiferent de probele aduse în instanță, Bolfă a fost condamnat:

  • 1 an închisoare pentru de înşelăciune;
  • 7 ani şi 3 luni închisoare pentru evaziune fiscală;
  • 3 ani închisoare pentru delapidare.

Pedeapsa rezultantă de 8 ani și 7 luni de închisoare, aplicată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost menținută, un an mai târziu, și de Curtea de Apel Cluj. La momentul pronunțării sentinței definitive, Petrică  Bolfă avea deja executat circa 1 an și 8 luni din pedeapsă ca urmare a arestării sale preventive și la domiciliul în perioada 12.11.2015 – 31.08.2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.