Miron Beteg
Eram hotãrât sã
scriu aci despre
neºansa de a locui într-un oraº care nu e
centru. Fiindcã într-un oraº care nu e centru nu
existã rãzboaie la vedere. Nu poþi zgîndãri
nimic fãrã sã-l superi pe aproapele tãu, pe
fratele tãu – omul de culturã. Nu existã pictori
rataþi ºi nici poeþi refuzaþi de geniu. Existã doar
o acumulare neverosimilã de encomioane.
Activitatea culturalã e o cafenea în care fiecare
dã un rînd din aceeaºi bãuturã. Cea mai
mãruntã scamã literarã e privitã ºi comentatã
cu sobrietatea unui gest ritualic.
Într-un oraº care nu e centru nu apar
cronici nefavorabile. Nu se publicã volume
proaste. Nu se mîzgãlesc, pur ºi simplu, pînze.
Se practicã doar îngãduinþa supremã, zîmbetul
tipografic, periatul simezelor. Un oraº care nu e
centru e plin de oameni foarte celebri alaltãieri.
Doar politica, ºi niciodatã valoarea, îi poate
despãrþi pe oamenii de culturã. Asta pînã cînd
se întîlnesc faþã în faþã. Dîndu-ºi mîna, îºi spun
cã nu e „chiar aºa”. De altfel, niciodatã nu e
„chiar aºa”. Într-un asemenea oraº nici mãcar
nu (te) poþi rata. Existã un loc cãlduþ pentru
fiecare. Nu ai ce sã trãdezi ºi nu ai cum fi trãdat.
Cu trei ºire tîmpe poþi muri împãcat: cultura
românã nu te va uita. Fiindcã totul pare
îngãduit, nimeni nu-ºi îngãduie nimic.
Negustorii de suflete n-au trecere într-un
asemenea loc. Comerþul cu diavolul þine de
cele mai multe ori loc de indulgenþe. Dar pînã
ºi trimiºii acestuia par într-un asemenea oraº
plictisiþi, somnoroºi, exilaþi.
Doream, cum ziceam, sã scriu despre
toate acestea, cînd mi-am dat seama cã nu are
nici un rost. Aº fi explicat doar, histrionic, de ce
aceastã paginã e plicticoasã, chiar inutilã. Cine
îºi mai pierde azi vremea citind cronici palide
sau ºtiri cu final aºteptat? Cu puþinã sîrguinþã,
toþi ne putem scoate propria revistã. ªi-atunci,
la ce sã le mai urmãreºti pe-ale altora? Nervi îþi
poate face ºi nevasta, nu ai nevoie pentru
acest lucru de lecturã. Ne plasãm, de o vreme
încoace, tot vorbind de centru ºi margine, de
capitale ºi provincii, într-un soi de diasporã
lingvisticã. Vorbele spun altceva decît e în stare
sã spunã realitatea. ªi-au pierdut nemijlocirea,
ºi-au pierdut simplitatea. Atunci, cum poate
deveni Oradea centru? Habar n-am! ªtiu doar
cã somnul raþiunii nu mai naºte monºtri.
Somnul raþiunii naºte îngãduinþe, idilisme,
complicitãþi. Somnul raþiunii naºte provinciali.
Iar spaima de aceastã certitudine e, poate,
substanþa paginii de faþã.
