De Bobotează, au ajuns după gratii! Vezi ce au făcut patru bistrițeni

309

Patru bărbați din Bistrița-Năsăud au ajuns zilele acestea după gratii, trei dintre aceștia fiind condamnați la pedeapsa cu închisoarea. Cel de-al patrulea a ajuns în arest preventiv. 

Zilele trecute, polițiștii din Bistrița-Năsăud au pus în aplicare trei mandate de executarea a pedepsei închisorii. Unul dintre acestea a fost emis de Judecătoria Năsăud pe numele unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Parva. Acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni  închisoare pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat. Bărbatul a fost dus după gratii pe 4 ianuarie, înainte cu o zi de Ajunul Bobotezei.

Alți doi bărbați au fost încarcerați chiar în ajun de Bobotează, pe 5 ianuarie.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat o acțiune, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean, ocazie cu care au fost puse în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii„, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, un bărbat de 51 de ani, din Beclean, a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița, în baza mandatului emis la data de 3 ianuarie, de către Judecătoria Beclean.

Celălalt mandat de executare a pedepsei închisorii a fost emis pe 28 decembrie 2018, de către Judecătoria Bistrița, pe numele unui bărbat, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Budacu de Sus. Acesta a fost condamnat la un an închisoare pentru lovire sau alte violențe.  

Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Miceștii de Câmpie a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile și este acuzat de tâlhărie calificată. Polițiștii îl bănuiesc  pe acesta că, pe 1 ianuarie, în timp ce se afla în localitatea Lechința ar fi furat unei femei telefonul, folosind violența. 

La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptei, iar ulterior, la data de 6 ianuarie a.c., a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here