Un năsăudean, care a dispărut de la domiciliu în 24 decembrie 2021, a fost găsit decedat în apele unui lac de lângă râul Someș, de pe raza orașului Năsăud. Rudele acestuia au anunțat dispariția lui pe data de 3 ianuarie. 

„Astăzi, polițiștii din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale al Poliției orașului Năsăud au fost semnalați despre existența unui cadavru în apropierea unui lac din Năsăud.

Cadavrul a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 65 de ani, din Năsăud, Isip Ilie, persoana dispărută de la finalul anului 2021.

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la secția prosectura a spitalului, în vederea efectuării necropsiei”, a anunțat IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.

Bărbatul locuia singur, iar ultima dată a fost văzut anul trecut, în Ajunul Crăciunului. După circa o săptămână, când rudele l-au căutat, și-au dat seama că acesta era de negăsit, astfel că au anunțat Poliția, mai ales că bărbatul avea probleme de sănătate.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.