În acest weekend a avut loc „Întâlnirea feldrihanilor şi neposenilor de pretutindeni”, unde Ioan Oltean, Doris Moldovan şi Grigore Ţiolan, primarul comunei Feldru şi-au făcut apariţia pe călare pe cai.

Sâmbătă, Ioan Oltean, Cristian Florian şi Grigore Ţiolan au inaugurat două drumuri forestiere asfaltate, au vizitat staţia e epuare şi dispensarul din Feldru.

Deputatul Daniel Suciu a scris pe pagina sa de socializare ” nu am dorit să descălecăm în mijlocul feldrihanilor într-un mod spectaculos, aşa cum a ales să o facă Oltean și suita”, însă a ma adăugat că şi-ar dori ca Oltean să fie preşedintele PNL.

„Cine ne duce dorul? Recunosc, printre zâmbete justificate, am văzut durerea lui Ioan Oltean că nu am participat (cei de la putere) la inaugurarea unui drum în Feldru și tratăm cu dezinteres cea mai mare comună a județului. Recunosc, într-o oarecare măsură, nu am dorit să descălecăm în mijlocul feldrihanilor într-un mod spectaculos, aşa cum a ales să o facă Oltean și suita. I-am felicitat pe cei care conduc primăria astăzi pentru realizări, cât despre dezinteres, o simplă întrebare pusă primarului și viceprimarului vizavi de ajutorul nostru (cei de la putere) pentru reabilitarea şcolii ar fi fost în măsură să elucideze acest aspect. În rest, mi-aş dori să se hotărască președintele PNL, Oltean, nu altul, dacă ne critică pentru tăierea de panglici sau ne duce dorul când o face fără noi. Pe noi nu ne deranjează, chiar dacă acele proiecte sunt ale fostei administrații, îi felicităm pe toți locuitorii acestei frumoase comune pentru zilele de sărbătoare şi îi asigurăm de tot sprijinul nostru. Doar că preferăm să nu ne urcăm pe cal, ne ascuţim coasa în propria curte, și, eventual, putem da sugestii pe viitor…adică mai nou se pot călări struți, girafe sau ponei. Îl așteptăm și pe co-preşedinte PNL să se integreze în noul trend”,  conform deputatului Daniel Suciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.