În instituțiile publice din România, persoanele care conștientizează că lucrurile nu merg bine și vreau să schimbe ceva, riscă să devină o țintă, iar „șefii mari” încearcă prin orice mijloace „eliminarea” acestora din schemă. Într-o astfel de situație s-a aflat și Daniel Don, fostul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj.

Daniel Don, fostul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj a declarat pentru Gazeta de Cluj că în 2014, Curtea de Conturi a făcut un control, precizând că societatea Psihoselect SRL, care se ocupa cu consilierea profesională a șomerilor în instituție, nu ar fi realizat unele activități din contract.

Practic, firma trebuia să facă o consiliere a șomerilor. În contract era trecută o clauză de rezultat, adică firma prin prestarea de consiliere trebuia să ajute cumva șomerii să se angajeze. Plasarea șomerilor este o altă activitate în interiorul agenției, respectiv una de mediere. În contractul cu Psihoselect SRL nu exista activitate de mediere, ci doar de consiliere. Firma nu trebuia să facă mediere și nu putea să elibereze dispoziții de repartizare șomerilor în vederea angajării. Dispozițiile puteau fi emise doar de AJOFM Cluj.

La acea dată, Daniel Don, împreună cu cabinetul de avocatură a domnei Gidro Stanca Ioana, a dat în judecată Curtea de Conturi pe acest raport și a câștigat la Curtea de Apel București, care a relatat foarte corect: a cerut anularea din procesul verbal al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a acestui punct referitor la AJOFM Cluj,  în care a precizat că firma și-a respectat condițiile contractuale.

„Curtea de Conturi a socotit că nerealizarea contractului, 50% din contractul general fiind debit. Socoteala pe care ei au făcut-o este un abuz foarte mare pentru că la ce s-a raportat? Plasarea trebuia să fie tarifată dacă era în contract, să aibă un preț. Cât costa plasarea? Consilierea s-a făcut. Nu poți să vi să spui că plasarea nu s-a făcut și să consideri debit valorea consilierii”, a declarat fostul șef al AJOFM Cluj.

„Șomerii sunt prejudiciați în toată România de niște neprofesioniști de la București, angajați pe criterii politice”

Mai mult, Agențiile județene desfășoară, de ani zile, potrivit lui Daniel Don, activități fără forme legale, respectiv consiliază șomeri fără a avea psihologi. Consilierea șomerilor revine psihologului, nu unui funcționar de la agenția județeană. Fostul șef al AJOFM Cluj a menționat faptul că el a subcontractat firma Psihoselect SRL deoarece nu erau psihologi în instituție. După ce a câștigat la Curtea de Apel București, Curtea de Conturi l-a luat în vizor pe Daniel Don, acuzându-l că el ar fi angajat Casa de Avocatură a doamnei Gidro Stanca ilegal.

„Mi-au făcut un dosar de abuz în serviciu, care este prescris astăzi. Dosar de abuz în serviciu că eu aș fi angajat casa de avocatură a doamnei Gidro să mă reprezinte în instanță împotriva Curții de Conturi. Tot așa, Curtea de Conturi nu a verificat dacă eu aveam sau nu aviz ANOFM. Eu, ca să mă judec cu cei de la Curtea de Conturi am cerut avizul Agenției Naționale să fac cerere de intervenție în proces pentru că eu nu eram parte în proces AJOFM Cluj. Procesul era între Agenția Națională de Ocupare și respectiv Curtea de Conturi. Eu, această cerere de intervenție să o pot face, să mă judec alături de Agenția Națională, în proces, cu Curtea de Conturi,  am făcut cerere de intervenție aprobată de ANOFM”, a mai spus Daniel Don.

Fostul șef al AJOFM Cluj a mai explicat faptul că din 1 ianuarie 2014, agenția județeană nu putea să facă plăți fără un aviz al președintelui agenției naționale, care este coordonatorul principal de credit. Potrivit legii, pentru ca o agenție județeană să facă o plată trebuie să facă o cerere de deschidere bugetară și o notă justificativă. Acestea vor fi trimise președintelui pentru aprobare, iar documentele ajung și la Trezorerie, moment în care se poate face plata.

„Eu am avut acceptul ANOFM, erau două documente existente, pe lege: 1. Deschiderea bugetară aprobată de președintele ANOFM și 2. Efectiv acordul președintelui Agenției Naționale ca eu să fac cereri de intervenție împotriva Curții de Conturi. Juristul Cenan Daniel de la Ajofm Cluj , care a girat și girează multe fapte penale ale celor 2 directoare de la Ajofm Cluj , Niste otilia și Chiciudean Ana Maria și care a prezentat instituția în continuare în procesul cu Curtea de Conturi a pierdut. Nu a reușit să meargă mai departe cu acel câștig de la Curtea de Apel București în care judecătorul spune clar că firma Psihoselect SRL și-a făcut datoria”, a declarat Daniel Don.

Agenția a început demersurile pentru obținerea banilor de la firma de consiliere Psihoselect, deschizând un proces pe care l-a pierdut pe toată linia.

„Cum să-l executăm pe Don?”

Daniel Don a mai precizat că Ana Maria Chiciudean, director executiv AJOFM Cluj și Otilia Maria Niște, director executiv adjunct, împreună cu Agenția Națională, au demarat un nou control în anul 2019 unde, culmea, nu s-au constatat nereguli.

„(…) După 8 ani, să vii să faci un proces verbal, să găsești niște vinovați și să încerci să recuperezi un prejudiciu care a fost prescris este o faptă penală, pe care cele două directoare, într-o mișcare cu Agenția Națională,  continuă să facă mai departe hărțuirea mea”, a spus Don.

Mai mult decât atât, controlul nu a respectat legea, în contextul în care, potrivit Codului Administrativ, art. 21, fostul șef AJOFM Cluj trebuia înștiințat cu privire la acel control.

În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit art. 1161 din lege, organele de control măsuri active din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, respectiv din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, au următoarele obligaţii: a) să notifice în scris persoanele fizice sau juridice care urmează a fi supuse controlului cu 15 zile lucrătoare înaintea începerii acestuia, cu excepţia cazurilor în care controlul se desfăşoară la solicitarea persoanelor respective, a unor autorităţi, potrivit legii, sau inopinat.

În procesul verbal întocmit, pe data de 29 iulie 2022, de către echipa de control ANOFM, compusă din Ștefan Angheluță și Lucian Matei, a apărut și numele Otiliei Niște, care controla măsurile active, fiind șefă și peste biroul de contabilitate.

 „Ce a făcut? Când a văzut că este în procesul verbal, și-a dat seama că nu mai poate acționa împotriva mea. Doamna Niște a făcut trafic de influență la președintele ANOFM care a dispus celor doi controlori să refacă procesul verbal și să-i scoată numele. Eu fiind un funcționar public de carieră de atâția ani, m-am uitat peste procesul-verbal. Potrivit legii în vigoare, perioada necesară efectuării unei misiuni de control nu poate fi mai mare de cinci zile. Dacă în primul proces, perioada a fost respectată ( 25.07.2022- 29.07.2022), în al doilea, durata misiunii de control trecută în procesul verbal a fost între 17.08.2022- 29.08.2022, adică a depășit termenul, acesta fiind nul”, a declarat Daniel Don.

Pe lângă aceasta, Ștefan Angheluță, care a făcut parte din echipa de control ANOFM nu putea să facă acest control, el fiind personal contractual. Potrivit articolului 539 din Codul Administrativ, personalul contractual poate ocupa următoarele funcții:

a) funcţii de conducere;

b) funcţii de execuţie;

c) funcţii ocupate în cadrul cabinetelor demnitarilor şi aleşilor locali şi în cadrul cancelariei prefectului.

„În lege spune clar că orice control este o prerogativă de putere publică pe care nu poate să o exercite decât o persoană publică. Drept pentru care nu putea să facă acest control”, a spus Don pentru Gazeta de Cluj.

Cu toate acestea, dosarele penale s-au ținut scai de fostul șef al AJOFM Cluj, în contextul în care, în 2016, el a fost acuzat că ar fi furat din instituție. Mai exact, Daniel Don a figurat ca gestionar a unor mijloace fixe și bunuri de inventar (două laptopuri), care nu au putut fi identificate. La un an distanță, Danis Viorel, inspector principal, a mărturisit că el a pierdut cele două laptopuri care nu s-au regăsit la inventarierea anuală aferentă anului 2016.

 „Prin faptul că doamnele  Niște și Chiciudean au dat declarații false în fața poliției, spunând că nu există bunurile, doar ca să-mi facă dosar penal. Bunurile au fost predate, potrivit declarației inspectorului principal”, a mai declarat Daniel Don.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.