Compania aeriană românească Dan Air aduce în atenție acțiunile legale împotriva avocatului Claudiu-Costin Damian, acuzându-l de solicitarea abuzivă a insolvenței companiei și de încălcarea secretului profesional și a eticii profesionale. Aceste acțiuni au fost inițiate în urma unei acțiuni depuse de Castellar Construct la Tribunalul București în data de 19 februarie.

„Compania aeriană 100% românească Dan Air a inițiat acțiuni legale împotriva avocatului care a solicitat în mod abuziv declanșarea procedurii de insolvență și care a făcut public acest demers prin intermediul mass-media, cu intenția de a pune presiune asupra Dan Air. Divulgarea informațiilor privind insolvența a afectat încrederea companiei în rândul partenerilor comerciali și al pasagerilor. De asemenea, Dan Air a reclamat comportamentul avocatului Claudiu-Costin Damian la Baroul București, susținând că acesta a încălcat clauzele de confidențialitate și etica profesională, contravenind astfel Codului Deontologic al Avocatului Român”, a declarat compania.

Potrivit Dan Air, suma cerută în instanță reprezintă o penalitate contractuală introdusă abuziv. „Suma cerută de avocatul Claudiu-Costin Damian, în valoare de 23.000 de euro, constituie o penalitate inclusă în contractul de asistență juridică încheiat între Dan Air și avocatul Damian, fiind introdusă abuziv și nejustificată. Această clauză impunea companiei Dan Air să plătească penalități în cazul schimbării avocatului, fără niciun motiv întemeiat”, a adăugat compania.

De asemenea, Dan Air consideră că este inacceptabil din punct de vedere al uzanțelor și al codului etic al profesiei de avocat să se includă astfel de clauze în contracte. „Practic, prin introducerea unei astfel de clauze, avocatul devine mai degrabă un furnizor de servicii obișnuit, decât un reprezentant al justiției, fiind dispus să pună presiune asupra clientului pentru a obține sume semnificative în baza unui contract. În plus, în acest caz, Dan Air nu a dorit să-și schimbe avocatul fără motive întemeiate, ci ca urmare a unei asistențe juridice neadecvate și incomplete. Avocatul Damian a respins constant probele tehnice furnizate de compania Dan Air, care ar fi putut spori șansele de succes în instanță. Prin urmare, Dan Air a solicitat rezilierea contractului de asistență juridică, nu o simplă renunțare nejustificată, caz în care clauza abuzivă ar fi putut fi aplicată”, a subliniat compania.

În ciuda notificării din partea clientului cu privire la intenția de reziliere a contractului, avocatul Claudiu-Costin Damian a solicitat plata penalității, chiar în absența unei renunțări nemotivate la asistența juridică. Refuzând să plătească, Dan Air a constatat că avocatul Claudiu-Costin Damian a cesionat creanța către compania Castellar Construct, deținută de membri ai familiei sale. Compania aeriană sugerează că motivele acestei acțiuni ar putea include avantaje fiscale, precum și evitarea expunerii publice ca avocatul care își dă în judecată propriul client.

Dan Air acuză, de asemenea, încălcarea secretului profesional și a codului etic. „Conform legii și a codului etic al avocaților români, avocatul este obligat să păstreze confidențialitatea informațiilor legate de cazurile încredințate, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege. Este de necontestat faptul că avocatul trebuie să păstreze secretul numelui clientului, precum și al oricărui detaliu din contractul de asistență juridică. În acest sens, cedarea creanțelor rezultate din contractul de asistență juridică către firma Castellar Construct, deținută de membri ai familiei avocatului Claudiu-Costin Damian, a implicat și transferul documentelor contractuale, constituind astfel o încălcare gravă a confidențialității și a secretului profesional”, a conchis compania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.