Dacian Ciolos: „Nu avem o directie clara in agricultura”

 

 

Reporter: Sunteţi propus pentru postul de comisar european pentru Agricultură. Din punctul dumneavoastră de vedere, ce se va întâmpla în realitate dacă România va reuşi să obţină acest portofoliu? Vor avea fermierii români anumite beneficii?

Dacian Cioloş: Sunt propus pentru un post de comisar. Repartizarea portofoliului este atributul preşedintelui Comisiei Europene în acord cu şefii de stat şi de guverne în Consiliul European. Într-adevăr, principala opţiune declarată a României este portofoliul agriculturii şi dezvoltării rurale, iar competenţele mele merg în acest sens. Nu aş vrea însă să comentez o decizie care nu a fost luată, legată de repartizarea portofoliilor pentru viitorii comisari. Toate la rândul lor. Trebuie reţinut însă că un comisar, chiar dacă este propus de un stat membru, acţionează în interesul general al Uniunii Europene şi nu apără doar interesele statului membru din care provine.

Rep.: Cum comentaţi faptul că Franţa a decis să nu mai sprijine România pentru portofoliul european al agriculturii şi ce credeţi că a influenţat această decizie? Sunt negocierile purtate de Guvernul României deficitare sau este criza politică vinovată pentru acest lucru?

D.C.: S-au spus vrute şi nevrute în presă în această perioadă. S-a speculat mult pe marginea unor discuţii privind candidaţii şi portofoliile în noua Comisie Europeană. Astfel de decizii nu cred că se iau pe baza unor discuţii din presă. Nu vreau să mai adaug şi eu alte speculaţii la cele lansate deja, pentru că nu cred că sunt benefice acestor discuţii premergătoare unor decizii ce urmează să se ia în săptămânile ce urmează. Cât despre susţinerea Franţei sau a altor state membre pentru candidatura României, au fost anumite declaraţii făcute de oficiali (şi nu de surse) care nu au fost dezminţite ulterior, aşa încât permiteţi-mi să nu comentez informaţii provenite „pe surse”. Oricum, repartizarea portofoliilor este prerogativa preşedintelui Comisiei Europene, care are ultimul cuvânt în acest proces.

Rep.: Părerile vizavi de situaţia agriculturii româneşti sunt împărţite. Preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae, declara în urmă cu câteva săptămâni faptul că agricultura poate să fie subvenţionată şi 25 de ani de acum înainte şi tot degeaba, dacă legislaţia din domeniu nu se schimbă. De cealaltă parte, secretarul general al Ministerului Agriculturii, Miron Moldovan, declara că 80 % din riscuri în domeniul agriculturii sunt preluate de stat. Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, situaţia reală în care se află agricultura românească?

D.C.: E o întrebare prea complexă ca să putem răspunde în câteva rânduri. Cred că domnul Ştefan Nicolae avea dreptate, nu nivelul subvenţiei este principalul element de redresare a agriculturii în România. După părerea mea, avem nevoie în primul rând de o viziune; trebuie să ştim în ce direcţie vrem s-o luăm, după o analiză „la rece” a situaţiei din care plecăm, adică trebuie să avem o viziune strategică pe care apoi să ne-o asumăm politic şi să punem la dispoziţie mijloacele necesare aplicării acesteia, pe etape. Altfel, doar crescând subvenţiile fără să ştim ce vrem de la agricultura noastră este ca şi cum am consuma carburant cu un vehicol pe care nu-l conduce nimeni, ci doar mai urcă din când în când câte un şofer şi mai învârte de volan după cum crede de cuviinţă. Cam asta se întâmplă cu agricultura noastră de vreo 20 de ani. Nu prea avem o direcţie clară, dar „carburant” am tot consumat. Sigur, statul a tot acordat subvenţii, mai mult sau mai puţin, în fiecare an, dar asta nu face decât să rezolve pe moment o problemă de lipsă de competitivitate în anumite sectoare agricole. Subvenţiile, singure, nu duc la creşterea performanţei agriculturii pe termen mediu şi lung, dacă nu sunt acompaniate de investiţii, de un sistem educaţional şi de cercetare, adaptate cerinţelor agriculturii de astăzi şi obiectivelor acesteia. Mai sunt şi alţi factori care trebuie luaţi în considerare pentru a pune la treaba pe termen lung această resursă, care este suprafaţa agricolă a României. Asta cred că ne trebuie în primul rând, să ştim ce vrem, să ştim cât ne costă, să ne asumăm conştienţi aceste costuri şi apoi să aplicăm în practică, de la un Guvern la altul, ceea ce am decis.

Rep.: Potrivit unor speculaţii, în România se vând „la negru” produse agricole în valoare de două miliarde de euro în fiecare an. Nu există nicio posibilitate de contracarare a acestor „obiceiuri”? Care consideraţi că este motivul pentru care aleg fermierii un astfel de comerţ?

D.C.: Bineînţeles că există posibilităţi de contracarare. Probabil că nu există încă suficientă voinţă la toţi factorii guvernamentali cu atribuţii în acest domeniu. Legislaţie există, dar ea nu este aplicată. Pe de altă parte, cred că şi agricultorii, mai bine organizaţi, ar putea contribui la „curăţenie în propria ogradă”, dacă li s-ar da puterea să facă acest lucru. De piaţa „la negru” sunt afectaţi în primul rând cei care lucrează corect. E adevărat că sunt sectoare agricole în care piaţa „la negru” este stimulată şi de politica fiscală, prea „exigentă” în privinţa nivelului taxelor şi impozitelor. Mă gândesc aici în primul rând la sectorul legume şi fructe, unde activează în majoritate ferme de dimensiuni mici. Acestea evită să-şi declare producţia tocmai din cauza fiscalităţii prea ridicate pentru nivelul veniturilor realizate, iar în aceste condiţii, producţia românească de legume şi fructe proaspete rămâne în afara comerţului organizat, România importând masiv în acest sector. La vremea mea, am făcut propuneri de reducere a acestei fiscalităţi, cel puţin în acest sector, dar, din păcate, timpul pe care l-am avut la dispoziţie a fost prea scurt pentru a duce la îndeplinire toate proiectele.

Rep.: În ce măsură va reuşi bursa de cereale, care urmează să fie pusă în aplicare, să combată vânzările „la negru”? Mai mult, consideraţi că în situaţia actuală, în care România este într-o criză economică puternică, aceste certificate de depozit vor reprezenta o garanţie reală pentru bănci astfel încât fermierilor să li se acorde creditele necesare?

D.C.: Bursa cerealelor, corelată cu sistemul certificatelor de depozit ar putea fi o soluţie pentru acest sector. În condiţiile funcţionării acestei burse a cerealelor, certificatele de depozit au o valoare reală, de piaţă, iar băncile nu ar avea motive să nu recunoască această valoare. Problema este că oferta de depozitare este încă destul de redusă şi nu acoperă în mod omogen teritoriul ţării, iar capacităţile de depozitare sunt concentrate în mâinile câtorva jucători foarte mari de piaţă, care, din câte ştiu, ţin nivelul costurilor de depozitare destul de ridicat. Cred că asociaţiile producătorilor agricoli ar avea numai de câştigat dacă ar investi în construirea unor capacităţi proprii de depozitare. Investiţiile eligibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală cu cofinanţare de la UE oferă această posibilitate.

Rep.: Guvernul a împrumutat 400 de milioane de euro pentru a plăti subvenţiile pentru culturile agricole de toamnă. Este această sumă suficient de mare pentru a acoperi la timp nevoile fermierilor şi să nu mai asistăm şi anul acesta la nemulţumirile legate de pierderile suferite din cauza cursului leu – euro?

D.C.: Nu ştiu dacă e suficientă pentru a acoperi întreaga sumă necesară pentru plata subvenţiilor, dar poate susţine cel puţin începerea efectuării acestor plăţi mai devreme decât în anii anteriori. Din toamna anului 2007, când eram ameninţaţi cu clauza de salvgardare pe agricultură, lucrurile au mai evoluat şi la agenţia de plăţi şi dacă această criză politică nu se repercutează şi asupra eficienţei funcţionării agenţiei de plăţi, acordarea subvenţiilor ar putea începe destul de repede din câte ştiu. Important este ca procesul să înceapă, pentru că şi rambursările de fonduri de la Comisia Europeană se fac pe masură ce plăţile sunt făcute din bugetul naţional.

Rep.: Credeţi că va influenţa în vreun fel criza politică actuală agricultura românească, în condiţiile în care anumite proiecte vitale ar putea fi blocate din cauza tensiunilor de ordin politic?

D.C.: Nu văd ce proiecte vitale, în afară de plata subvenţiilor şi de asigurarea cofinanţării proiectelor de investiţii pe dezvoltare rurală ar putea fi afectate pe termen scurt de criza politică. Dacă cei care se află în momentul de faţă la conducerea ministerului asigură minima funcţionare, în primul rând a agenţiilor de plăţi, şi au la dispoziţie fondurile necesare pentru efectuarea plăţilor, nu cred că putem vorbi de blocarea unor proiecte. Pe de altă parte, sunt destul de îngrijorat de faptul că în continuare, foarte multe proiecte de investiţii aprobate a fi finanţate cu fonduri UE, care au deja contracte semnate cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, nu-şi găsesc sursa de cofinanţare privată. Asta cred că ar trebui să fie o prioritate pentru orice Guvern ce urmează să fie investit în perioada imediat următoare.

Silvia Boncuţiu