Odiseea clubului de fotbal Gloria nu a luat sfârşit. Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a declarat săptămâna trecută că, personal, nu va mai sprijini alocarea de fonduri echipei fanion a judeţului, Gloria Bistriţa.
Clubul de fotbal a solicitat municipalităţii să i se aloce, în 2010, fonduri nerambursabile în valoare de 3.000.000 de lei, cu un milion mai mult decât a primit anul trecut. Pe de altă parte, Creţu spune că nu crede că ACF Gloria 1922 Bistriţa va primi mai mulţi bani ca in 2009.

În prezent, Gloria Bistriţa ocupă locul 17 în Liga 1, şi se află în zona nisipurilor mişcătoare ale retrogradării, după ce a încheiat prima parte competiţională cu doar 14 puncte.

Dacă joacă la matineu, nu mai primesc bani!

Primarul burgului bistriţean nu mai vrea să finanţeze o echipă fără rezultate. „Cel puţin la ora actuală nu avem finalizat contractul de asociere cu Gloria. Ei au făcut o solicitare de trei milioane de lei. Din punctul meu de vedere nu se pune problema unei astfel de sume. Ar putea să fie o sumă la nivelul maxim al anului trecut, dar nu este stabilită. Încă nu am închis bugetul ca să vedem exact cât ne permitem să finanţăm în zona respectivă. În cazul în care Gloria va retrograda, eu personal nu voi mai sprijini finanţarea grupării până când nu va reuşi să intre în Liga I cu forţe proprii”, a declarat Ovidiu Creţu.

Marius Şumudică: Nu este treaba noastră!

Săptămâna trecută, în cadrul conferinţei de presă, Marius Şumudică a precizat că problema materială este una de ordin secund şi că a venit la gruparea bistriţeană doar pentru performanţă sportivă. De asemenea, el s-a arătat bucuros de faptul că îl are alături pe Remus Vlad, renumit profesionist. Acesta ocupă funcţia de director tehnic al Gloriei Bistriţa.
Înainte de a fi antrenorul alb-albaştrilor, Şumudică, cunoscut pentru temperamentul său vulcanic, a mai antrenat opt echipe. A fost secund la Rapid Bucureşti în 2004-2005 şi principal la Rapid II (2005-2006), Rocar (2006-2007), AS Dodu (2007-2008), Inter Gaz (2007-2008), Progresul (2008), CSM FC Ploieşti (2009), Farul Constanţa (2009). Marius are o misiune ingrată, aceea de scoate echipa din situaţia neplăcută în care se află, şi anume penultima poziţie din clasamentul Ligii I.
Unul dintre avantajele lui Şumudică l-ar putea constitui faptul că a fost coechipier cu Frăsinescu şi Albuţ, jucători de bază ai Gloriei, şi care l-ar putea ajuta să se impună în faţa jucătorilor. „Am format un grup unit şi de acum încolo trebuie sa apară rezultatele care contează în clasament şi în scopul nostru, de a scăpa de la retrogradare”, a precizat tehnicianul Gloriei. Mai mult, Şumudică a spus că toata echipa este coordonator de joc, nu doar Coroian.

Pe Remus Vlad îl interesează în special performanţa sportivă

Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Remus Vlad (născut în localitatea hunedoreana Cinciş, în 1946), cunoscut ca unul dintre cei care a salvat de multe ori Corvinul Hunedoara (unde este un adevărat idol al tifoşilor de sub furnale), vrea să pună în practică experienţa pe care o are şi la Gloria Bistriţa. De altfel, Vlad a mai antrenat echipa lui Pădureanu şi în 1994, 1996 şi între 2002-2004. „Nu ne putem disocia de situaţia financiară a clubului, dar pe mine şi pe Marius ne interesează mai mult performanţa sportivă. Nu îmi place că o parte a presei vine la conferinţe doar ca să afle dacă afară plouă sau nu. Eu vreau să am o relaţie perfectă cu presa, cu conducerea şi cu administraţia publică locală. Dar, repet, sunt director tehnic, nu contabil. Cu toate acestea, aş fi un ipocrit dacă aş afirma că nu mă interesează situaţia Gloriei. Nu eludez situaţia actuală a clubului, chiar mă interesează, dar pentru mine este pe plan principal activitatea echipei şi scăparea de la retrogradare”, a ţinut să precizeze, pentru Gazeta de Bistriţa, reputatul tehnician.
Ca antrenor, Remus Vlad a participat în cupele europene cu echipa sa de suflet, Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti şi Gloria Bistriţa.

Campionii amicalelor

Reunirea lotului a avut loc pe data de 4 februarie, echipa antrenată de Marius Şumudică, supervizat de Remus Vlad, fiind convocată în două cantonamente, amândouă în Antalya. Primul cantonament s-a desfăşurat în perioada 15-28 ianuarie, iar al doilea între 3 şi 12 februarie.
Pe timpul primului cantonament au fost înregistrate următoarele rezultate:
Gloria Bistriţa – FK Lokomotiv Moscova (tineret-rezerve) 2-1. Au marcat: Chiţu, T. Moldovan;
Gloria Bistriţa – SV Wacker Burghausen 0-0;
Gloria Bistriţa – Kadriye Spor 3-0- au marcat: Chiţu, Săceanu, R. Neagu;
Gloria Bistriţa – FK Terek Groznai 4-2 – au marcat: Hora, C. Petre, R. Neagu, Predescu;
Gloria Bistriţa – FK Rostov 2-1- a marcat: Moraes (2 – Gloria Bistriţa – FK Qarabagh Agdam 0-0;
Gloria Bistriţa – Hatayspor 2-2- au marcat: T. Moldovan, Predescu –
 Gloria Bistriţa – FK Amkar Perm 0-0.
Al doilea stagiu de pregătire s-a încheiat pe data de 12 februarie, fiind înregistrate următoarele rezultate:
Gloria Bistriţa – FK Okjetpes – 2-0 (Moraes -25, T. Moldovan -84)
Gloria Bistriţa – MFK Kosice – 4-3 (Moraes -37, -73 – ambele din 11 m, Băjenaru -58, Hora -75)
Gloria Bistriţa – FK Sibir Novosibirsk – 2-0 (C. Petre 58, 82)
Primul lot deplasat în Antalya: Albuţ, Botoşer, Ţurcaş, Ciucă, Mandea, Iodi, Homei, Frăsinescu, Năstase, Mureşan, Andronic, Velcovici, Latovlevici, Dinu Sânmărtean, Keita, Ciprian Petre, Coroian, Săceanu, Achim, Mărginean, Enescu, Băjenaru, Chiţu, Hora, Tibor Moldovan, Borbely, Neagu, Moraes şi Ze Ruis.

Dacă bani nu sunt, măcar întăriri să avem
Lotul alb-albaştrilor a fost întărit cu mai mulţi jucători din campionatul intern şi din străinătate. Este de menţionat Iasmin Latovlevici, un fundaş împrumutat de la FC Timişoara. Acesta a jucat în 33 de partide în prima divizie şi una în Liga Campionilor, cu echipa oraşului de pe Bega. A debutat în prima ligă a României pe 20 mai 2006, în partida FC Timişoara – Oţelul Galaţi.
O altă achiziţie importantă a clubului din Parcul Municipal este atacantul brazilian Aluisio Chaves Ribeiro Moraes. A jucat pentru FC Santos (2006-2008), cu care a câştigat campionatul Paulista în 2007, marcând golul victoriei în finala cu Sao Caetano. Ulterior, Moraes a evoluat la Ponte Preta (2008) şi EC Santo Andre (2009). În stagiul din Antalya, i-a obligat de două ori pe portarii echipelor adverse să scoată de două ori mingea din plasă.

E negru pe Alb(uţ)!

Şumudică are deplină încredere în portarul Albuţ, motiv pentru care a evoluat ca titular în meciurile amicale din Antalya. Nu doar Albuţ a revenit. Dan Matei, se va alătura echipei din Parcul Municipal, conform spuselor ofiţerului de presă, Eugen Gheorghe.
Dan Matei a debutat în Liga I pentru Universitatea Cluj în 3 aprilie 1999 (1-5 la Ceahlăul Piatra Neamţ). Pentru Gloria a evoluat în sezoanele 2002/2003 (19 meciuri în Liga I, unul în Cupa UEFA Intertoto), 2003/2004 (un joc în Liga I), 2005/2006 (23 meciuri/un gol în Liga I, 3 jocuri în Cupa UEFA Intertoto), 2006/2007 (26 de partide în Liga I) şi 2007/2008 (28 de meciuri în Liga I).
Dan Matei, în vârsta de 28 de ani, a evoluat în turul sezonului competiţional la Internaţional Curtea de Argeş.

Dor de ducă

Borbely, Târnăvean, Andronic, Dinu Sânmărtean şi Diogo au plecat în „zări necunoscute”. Lucian Sânmartean şi Neagu au ajuns la Vaslui, Chiţu a poposit în Banat, la Poli Timişoara, iar fundaşul Alexandru Vagner (20 de ani) şi mijlocaşul Paul Anton (18 ani) au fost cedaţi sub formă de împrumut până la finalul sezonului 2009/2010 clubului FCM Târgu Mureş, o echipă de Liga a II-a

Raimond PETRUŢ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.