Șeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borș, a fost plasat în arest la domiciliu de către magistrații de la Curtea de Apel Cluj. Decizia a fost luată miercuri, după ce Ioan Borș a contestat soluția inițială a Tribunalului Cluj, prin care era plasat în arest preventiv pentru 20 de zile.

„Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA – ST Cluj privind arestarea preventivă a inculpatului B.I. În baza art. 227 Cod procedură penală, raportat la art. 204 alin. (12) Cod procedură penală şi art. 202 alin. (4) lit. d) Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.I., cu măsura arestului la domiciliu în localitatea …., pentru o perioadă de 21 de zile, începând de la data prezentei încheieri, 21.02.2024, şi până la data de 16.03.2024 inclusiv”, se arată în soluţia Curţii de Apel Cluj, publicată pe portalul instanţelor de judecată.

La data de 15 februarie, șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Ioan Borș, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Potrivit comunicatului de presă remis atunci de DNA, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud „a pretins şi a primit de la mai multe persoane diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, şi alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură”.

Foloasele respective ar fi fost pretinse şi primite de către inculpat în sediul instituţiei pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi, pentru ca aceştia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.