sursa foto: Wikipedia

Curtea de Apel Cluj a hotărât anularea tuturor actelor  de vânzare-cumpărare încheiate între proprietarul Castelului Wesselenyi și compania de consultanță Micro Vision Consult (MVC) din Cluj, apoi între aceasta și Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag (MZR) din Ungaria. Un lucru important de menționat este faptul că stimabilii domni de la Consiliul Județean Sălaj s-au trezit să facă mișcări, doar după ce toată presa a vorbit despre castel și soarta lui, jucată între români și maghiari.

Decizia instanței oferă „aripi” Consiliului Județean Sălaj, care se apropie cu pași repezi să-și îndeplinească obiectivul așteptat de ani de zile: achiziționarea monumentului istoric din Jibou. De asemenea, imobilul revine în proprietatea moștenitorului Andrei Ianicicău (Janicsko), care a pus „sare pe rană” celor de la Consiliul Județean Sălaj în urmă cu câțiva ani, amintindu-le că au venit prea târziu cu dreptul de preempțiune.

Să revenim: decizia Curții de Apel Cluj a venit la un an după ce Tribunalul Sălaj a invalidat contractul de vânzare-cumpărare, la al 14-lea termen de judecată din acțiunea inițiată de CJ Sălaj. Instituția a contestat tranzacția și a solicitat judecătorilor constatarea nulității actului prin care imobilul a devenit proprietatea Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag (MZR) din Ungaria.

Vândut în România, revândut la vecinii noștri maghiari

Pentru cei care nu-și mai amintesc, Andrei Ianicicău a vândut castelul către Micro Vision Consult (MVC) din Cluj în 2021, iar la foarte scurt timp, acesta a fost revândut către MZR, parte a societății Magyar Nemzeti Vagyonkezelo, proprietate a statului ungar ce se ocupă cu câștigarea a cât mai multe clădiri istorice din Transilvania.

Firma din Cluj-Napoca, Micro Vision Consult, a avut în 2021 o cifră de afaceri de peste 77 de milioane de lei și un profit de aproape 15 milioane de lei.  Comparativ cu anul 2021, în 2022, cifra de afaceri a scăzut dramatic, la 1,8 milioane de lei, la fel si profitul, care a ajuns la 140.046 de lei.

De precizat faptul că această firmă este parte în mai multe dosare, printre care cel de la Tribunalul Sălaj, privind Castelul din Jibou, unul la Judecătoria Arad, Curtea de Apel Alba Iulia, Judecătoria Hațeg și două la Tribunalul Hunedoara.

Proprietarul a susținut că instituția nu a trimis la termen adresa de exprimare a exercitării dreptului de preemțiune și intenția de cumpărare. CJ a acționat în instanță în 2021 împotriva vânzătorului, intermediarului și cumpărătorului final. Din documentele CJ Sălaj rezultă că termenul de exercitare a dreptului de preemțiune a fost respectat. Instanțele au anulat actele care au stat la baza tranzacțiilor. Totuși, decizia  Curții de Apel poate fi atacată cu recurs de către părțile implicate.

Construit în anii 1779-1796, Castelul Wesselenyi a fost realizat de renumiți constructori, arhitecți și pictori din Transilvania. Clădirea cu 50 de camere, în stil baroc și clasicist, cu o suprafață utilă de 2.200 mp, poate servi diverse scopuri și se află în proximitatea uneia dintre cele mai frumoase grădini botanice din țară. Înainte de naționalizarea imobilului, ultimul proprietar al castelului a fost Ilona Teleki Wesselenyi. Moștenitoarea sa, Eva Janicsko (născută Teleki), a luptat 17 ani în instanță pentru retrocedare. Din cei 10 ha ai grădinii, i-au fost restituiți 1,3 ha, restul fiind ocupat de grădina botanică.

Hotărârea definitivă privind restituirea clădirii a fost pronunțată în primăvara anului 2012, dar moștenitorul a fost nevoit să o vândă ulterior, deoarece nu-și putea permite renovarea și întreținerea. Proprietarul a cerut inițial 1,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la 900.000 de euro pe site-ul casei de licitații Artmark. Aici, în 2021, MVC a achiziționat imobilul pentru 800.000 de euro.

 „Admite în parte apelul declarat de reclamantul Județul Salaj împotriva sentinței civile nr. 1544 din 20.12.2022 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr. 590/84/2021, pe care o schimba în parte în sensul ca: Constata si nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare incheiat intre paratii Ianicicau Andrei si Micro Vision Consult SRL, autentificat de notarul public Crecan Ioan Gheorghe sub nr. 942/20.04.2021. Dispune și rectificarea cărții funciare nr. 51182 Jibou, în sensul radierii incheierii nr. 17451 din 21.04.2021. Obligă pârâtul Ianicicau Andrei să plătească reclamantului suma de 10.625,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în fond, ca urmare a compensarii sumei de 21.525,90 lei cuvenita reclamantului cu suma de 10.900 lei cuvenită pârâtului. Obliga parata Micro Vision Consult SRL să plătească reclamantului suma de 43.765,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în fond. Obliga parata Manevi Zsartkoru Reszvenytarsasag SARL sa plătească reclamantului suma de 22.239,59 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în fond. Menține restul dispozițiilor din sentința care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul declarat de paratele Manevi Zsartkoru Reszvenytarsasag SARL si Manevi Pro Transilvania SRL impotriva aceleiasi sentinte, precum si impotriva încheierile de sedina din 20.12.2021, 12.09.2022 şi 03.10.2022 ale Tribunalului Salaj pronunțate în dosarul nr. 590/84/2021. Obligă pârâtul Ianicicau Andrei să plătească reclamantului suma de 2.612,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, ca urmare a compensarii sumei de 10.762,50 lei cuvenita reclamantului cu suma de 8.150 lei cuvenită pârâtului. Obliga parata Micro Vision Consult SRL să plătească reclamantului suma de 10.762,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Cluj. Pronunțată prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin grefa instanței, azi, 21.11.2023.”, se arată în decizia instanței.

După procesul de naționalizare, întregul aspect al interiorului castelului s-a schimbat în mod radical. Elementele decorative, ancadramentele și tâmplăria au fost eliminate complet. Mobilierul, sobele, tablourile și obiectele decorative au fost furate, iar operele pictorului Neuhauser au fost vandalizate prin vopsire. Camerele inițiale ale castelului au fost reconfigurate pentru a servi diverse scopuri, transformându-se succesiv în săli de clasă, școală generală, liceu cu internat, casă a pionierilor, muzeu și stațiune experimentală pentru tinerii naturaliști. Parcul englez a suferit o transformare majoră, devenind o grădină botanică, iar manejul a fost transformat într-o sală de mese, iar curtea într-o pistă de karting. În prezent, castelul găzduiește doar Palatul Copiilor. Leii de piatră, inițial amplasați în grădină, au fost transferați aici la sfârșitul anilor ’70, provenind de la castelul Jósika din Surduc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.