Fostul sediu al Allianz Țiriac, ce a fost achiziționat de Primăria Bistrița în urmă cu doi ani și jumătate pentru a muta Direcția de Taxe și Impozite, continuă să primească bani și anul acesta, deși încă nu este folosit în niciun fel de municipalitate și nici n-a fost amenajat în vreun fel. Sute de mii de lei au fost direcționați și din bugetul pentru anul 2019, după ce în 2018, municipalitatea n-a ridicat nici un deget, nici măcar pentru dotare.

În anul 2017, Primăria Bistrița a achiziționat fostul sediu al Allianz Țiriac, situat pe strada Alexandru Odobescu, la doi pași de actuala Direcție de Taxe și Impozite. Clădirea, lăsată în paragină, a fost achiziționată cu două milioane de lei și ar fi trebuit să găzduiască tocmai Direcția de Venituri, care nu are spațiu suficient în clădirea istorică în care funcționează.

„Direcția Venituri din cadrul Primăriei municipiului Bistrița își desfășoară activitatea în imobilul construcție și teren situate pe Strada Alexandru Odobescu numărul 17. Raportat la măsurile complexe de intervenții rezultate din expertiza tehnică întocmită asupra imobilului și perioada îndelungată de derulare a acestor lucrări, s-a stabilit necesitatea mutării direcției într-o altă locație. Primăria nedeținând în proprietatea un alt spațiu adecvat derulării activității direcției, s-a stabilit necesitatea achiziționării unui imobil care să se preteze funcțiunii de servicii publice de colectare a taxelor și impozitelor locale, într-o locație cât mai central și cât mai aproape de sediul principal al Primăriei. Sediul agenției de asigurări Allianz Țiriac din strada Alexandru Odobescu nr. 17 A, aflat în imediata apropiere a actualului sediu al Direcției Venituri este de vânzare”, explica municipalitatea în 2017.

Culmea, s-a luat hotărârea de a cumpăra clădirea respectivă, pentru că reabilitarea și prelungirea celei deja existente s-ar întinde pe o perioadă mult prea mare de timp. Ei bine, cu o clădire mult mai nouă în proprietate, Primăria Bistrița tot n-a reușit să se miște și să ofere Direcției de Venituri spațiun necesar.

În ultimii doi ani și jumătate, de când a fost achiziționată, municipalitatea nu a reușit să mute instituția acolo, deși bani s-au alocat cam în fiecare an. Mai mult, prin noua clădire n-a fost văzut picior de muncitor care să desfășoare vreo lucrare de reamenajare.

Deși în notele de fundamentare ale achiziției clădirii se specifica faptul că aceasta ar avea nevoie de intervenții de reamenajare și reabilitare minime, cei doi ani de când stă degeaba și-au pus amprenta destul de serios asupra sa, iar clădirea începe să se degradeze văzând cu ochii.

Fostul sediu Allianz Țiriac înghite bani încă din 2018

Doar la o rectificare bugetară din 2018, la un an după achiziție, clădirea a primit sume importante pentru „dotări”. În total, Primăria Bistrița a alocat pentru aceste dotări 438.000 de lei, doar în 2018.

„Sistemele propuse sunt necesare pentru buna desfășurare a activității Direcției cu respectarea prevederilor legale”, se arată în descrierea alocării acestor sume importante, din 2018.

Atunci, a fost alocată suma de 15.000 de lei pentru un sistem antiefracție, 68.000 de lei pentru un sistem de detecție și de semnalizare la incendiu.

De asemenea, clădirea trebuia să fie dotată cu un sistem de telecomunicație și transmisie de date, în valoare de nu mai puțin de 221.000 de lei și cu un sistem de control acces și pontaj, pentru care s-a redirecționat 106.000 de lei. Tot în 2018 a fost luat în calcul și un sistem TCSI pentru managementul rețelei wireless.

Ce se întâmplă la un an de la aceste alocări? Ei bine, clădirea încă nu a fost ocupată sau reamenajată, iar istoria direcționării unor sume importante către ea se repetă.

Potrivit proiectului de buget votat săptămâna ce tocmai a trecut de către consilierii locali și anul acesta se vor direcționa sume importante spre acest obiectiv, ținut momentan ca bibelou.

În total, anul acesta a fost alocată suma de 438.000 de lei pentru dotări. Suma coincide cu cea alocată anul trecut pentru acest obiectiv, când, evident, nu s-a făcut absolut nimic.

Astfel, sistemul de detecție și semnalizare la incendiu costă anul acesta 72.000 de lei, cu 4.000 de lei mai mult decât în 2018.

Pentru sistemul de alarmare și antiefracție  prevăzut și în rectificarea de anul trecut s-a alocat suma de 15.000 de lei. Aceasta coincide cu cea alocată și anul trecut și necheltuită.

Este prevăzut, de asemenea, și un sistem de telecomunicație și transmisie de date în valoare de 215.000 de lei, cu vreo 6.000 de lei mai ieftin decât cel pentru care s-au alocat bani în 2018.

În buget apare și un sistem de control acces și pontaj în valoare de 104.000 de lei, mai ieftin cu 2.000 de lei decât cel prevăzut anul trecut. Nu lipsește nici sistemul TCVI de televiziune cu circuit închis, pentru care a fost prevăzută suma de 32.000 de lei.

Primăria a alocat sute de mii de lei pe sisteme de securitate și alarmare

Clădirea „bibelou” de pe Alexandru Odobescu nu este singura care va înghiți bani anul acesta pentru sisteme de securitate și alarmare. Tot în bugetul de anul acesta, Primăria Bistrița a mai prins sume importante pentru sisteme de detecție și alarmare.

Astfel, pentru un sistem de detecție și alarmare dedicat imobilului deținut de municipalitate pe strada Titulescu a fost alocată suma de 13.000 de lei. Pentru un  sistem similar destinat unui spațiu afterschool sistuat pe strada Bujorului, Primăria Bistrița a alocat 12.000 de lei.

Și Parcul Industrial Bistrița Sud, un alt „bibelou” al municipalității înghite anul acesta bani pentru securitate. În buget a fost prevăzută suma de 44.000 de lei, pentru un sistem de supraveghere video.

Pentru sistem control acces intrare și ieșire auto din Parcul Industrial Bistrița Sud a fost alocată suma de 10.000 de lei. De asemenea, tot pentru Parcul Industrial, mai exact pentru stația electrică, va fi achiziționat un paratrăznet, în valoare de 18.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.