În octombrie 2019, când s-a votat „legea celor 37”, erau în vigoare prevederile unei ordonanțe de urgență dată de Guvernul Dăncilă în februarie, același an.

OUG nr. 9 din 19 februarie 2019 stabilea alocația la 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și 150 lei pentru cei între 2 ani și 18 ani. Majorarea a intrat în vigoare în luna următoare aprobării bugetului de stat, respectiv în aprilie 2019. Ordonanța mai preciza că aceste cuantumuri „se actualizează prin hotărâre a Guvernului”.

În martie 2019, „ordonanța Dăncilă” este trimisă în parlament spre aprobare. Este adoptată abia pe 18 decembrie 2019, dar cu o modificare esențială: deputații au dublat cuantumul alocațiilor prevăzut în ordonanță, stabilind ca acestea să fie de 600 și, respectiv, 300 lei. (foto Legea 14/2020)

Din stenograma ședinței de vot final, rezultă că „pentru” această majorare au votat 179 de de deputați, dintr-un cvorum de 211 prezenți.

Lucrul cel mai semnificativ pentru subiectul de față este că deputații PNL, în frunte cu secretarul general al partidului Sighiartău, au lipsit de la acest vot ! Dublarea alocațiilor s-a făcut fără ca liberalii, inclusiv Sighiartău, să participe la vot. Speriați că o astfel de majorare, pornită de la „ordonanța Dăncilă”, va fi capitalizată politic de PSD în anul electoral care urma, liberalii au încercat să torpileze votul. Politicianismul lui Orban și talibanismul politic al lui Cîțu au făcut ca liberalii să nu participe la votarea dublării alocațiilor. Pentru ei, votarea unei legi bune propusă de dușmanii pesediști ar fi fost ca o lovitură de teslă electorală pe care și-ar fi dat-o fix în genunchi…

Deci nici poveste ca pastorul deputat să aibă vreo contribuție la această majorare. Predicile sale laice pe această temă s-ar putea să-l mânie pe Dumnezeu, care e sus și vede…

Legea de aprobare a OUG nr.9/2019 a fost promulgată pe 14 ianuarie 2020, după întoarcerea dlui Iohannis din binemeritata odihnă a reînscăunării la Cotroceni, devenind Legea nr.14/2020. Alocațiile dublate la 600 lei și, respectiv, 300 lei urma să fie plătite imediat, începând cu 1 februarie 2020.

După publicarea legii chiar în ziua promulgării, Guvernul Orban s-a trezit în poală cu un cartof fierbinte: se vedea obligat să dea alocații pentru copii conform legii pesediștilor, adică 600 lei și, respectiv, 300 lei, începând de la 1 februarie 2020. O asemenea decizie, într-un an electoral, i-ar fi ajutat la urne pe pesediști. Așa se face că Orban, instalat de Iohannis și de PSD la Palatul Victoria după debarcarea Vioricăi Dăncilă, având la Finanțe pe cel care avea să devină în partid un fel de Cuie Mâțu de trei ori, a împins Legea 14 în mantinelă printr-o ordonanță fulger.

OUG cu nr.2 pe anul 2020 stabilea că majorarea alocațiilor nu se va mai face de la 1 februarie, ci de la 1 august, deci după ce treceau alegerile locale. Grație partidului al cărui secretar general era Sighiartău, alocațiile pentru copii urma să fie majorate cu 6 luni întârzâiere față de data prevăzută în legea „pesedistă”. N-a contat grija față de mămicuțe și bebeluși, ci grija față de urne.

Ordonanța de amânare a majorării alocațiilor avea să fie respinsă în parlament pe 30 iulie, prin Legea nr.160, deci cu o zi înainte de a-și înceta efectele.

Prin anularea amânării și după o sesizare fără succes la CCR, Guvernul Orban a fost obligat să revină la aplicarea din urmă a Legii 14/2020. Pe 31 iulie a adoptat OUG nr.123 prin care alocațiile se restabilesc conform cu „legea pesedistă” (alocații de 600 și 300 lei), dar cu diferite scheme de aplicare. Aceeași ordonanță mai prevede că, începând cu ianuarie 2023, „cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației”, așa cum prevedea „legea celor 37”.

ALOCAȚIA A FOST MUNIȚIE PENTRU VOTURI
Problema alocațiilor pentru copii trebuie înțeleasă în contextul electoral extrem de tensionat al anilor 2019-2020.

În 10 octombrie 2019, cu numai două luni înainte de alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă este înlăturată de la conducerea Guvernului prin moțiune de cenzură. Iohannis jubilează. Cu o contracandidată perdantă, avea calea liberă spre al doilea mandat. „Rezolvat! Astăzi a câștigat România!”, declama Iohannis. „Succesul moțiunii de cenzură confirmă un proces care se numește intrarea în istorie a PSD!”, mai spunea întâiul meditator al țării, scrie Cotidianul.ro.

La rândul său, întrebată cum va rămâne în istorie guvernul condus de ea, Dăncilă a răspuns: „Aș vrea ca această întrebare să o reluați peste un an cu cei care astăzi se bucură”. Parcă a avut gura aurită (mă rog…). Întrucât pe 4 noiembrie 2019 avea să se instaleze la Palatul Victoria Ludovic Orban, alături de Cîțu, Anisie, penalul Costel Alexe zis „Tablă”, ca și de eternii și fascinanții Aurescu, Predoiu și Virgil Popescu. (Guvernul Orban I avea să fie demis pe 5 februarie anul următor, la numai 3 luni și 1 zi de la învestire, dar repus în funcție pe 14 martie cu largul sprijin al PSD).

Majorarea alocațiilor a fost considerată o muniție electorală atât pentru prezidențialele din toamna lui 2019, cât și pentru europarlamentarele și parlamentarele din anul următor. Era perioada când Iohannis se angaja scrâșnind la „depesedizarea României”, iar trompeta cu batistuță ținea discursuri paranoide inspirate din Goebbels despre „ciuma roșie”. Și în care PSD, condus de pe fițuicile primite de săracu’ Ciolacu de la te miri cine, vota împotriva propriului guvern, o punea la comandă pe Dăncilă contracandidata lui Iohannis pentru ca ulterior s-o poată da afară și înscăuna guvernul Orban de câte ori a fost nevoie.

Demiterea guvernului Dăncilă și instalarea primului guvernului minoritar Orban au fost operațiuni speciale de comando politic, realizate pentru liniștea realegerii lui Iohannis. În aceste condiții, a apărut și votarea „legii celor 37”, abia veniți la putere, și planul de anihilare a „ordonanței Dăncilă”, ce fusese publicată în februarie.

Față de duritatea bătăliilor politice ale perioadei, înlocuirea legii pesediste a dublării alocațiilor cu legea liberală a indexării în funcție de inflație reprezenta doar un detaliu.

În aceste ape tulburi, pastorul deputat Sighiartău a crezut că pescuiește glorie. S-a înșelat. Nu el a făcut legea majorării alocațiilor, ci a fost doar unul dintre cei 37 de inițiatori. Nu el „a trecut prin parlament” această lege, ci toți deputații, inclusiv cei de la PSD. Și el nu avea cum „să dubleze” alocațiile din simplul motiv că niciun deputat PNL n-a fost în sală la votarea „legii pesediste ” nr/14/2020.

Minciuna are picioare scurte chiar când este rostită din amvon. (Va urma)

Citește și: Apostolii cămătăriei cu gulere albe (III)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.