Venirea pe lume a copilului tău este o bucurie pentru întreaga familie. Este important să fii pregătit și să acorzi atenție tuturor aspectelor. De la controale periodice la pediatru, la camera copilului și până la asigurarea confortului și siguranței bebelușului, toate acestea sunt responsabilitățile părinților pentru ca cel mic să crească frumos și armonios. De asemenea, un rol important în dezvoltarea bebelușului îl are căruciorul. Cu siguranță îți dorești să vă bucurați de o plimbare lungă în natură și vrei ca cel mic să se simtă confortabil și să elimini, pe cât posibil, toate riscurile.
Iată ce trebuie să ai în vedere atunci când alegi un cărucior pentru a-i oferi copilului tău cele mai frumoase plimbări!
· Cadrul căruciorului
Materialul din care este confecționat cadrul căruciorului are un rol important întrucât asigură susținerea copilului. Pe piață există o gamă variată de modele, în funcție de greutatea celui mic. Atunci când faci o alegere, ține cont de greutatea cadrului întrucât, în cazul călătoriilor sau a porțiunilor de drum cu scări, unde nu există o rampă special amenajată, îți va fi mai dificil să duci căruciorul dacă este foarte greu. De asemenea, dacă nu ai la dispoziție un spațiu de depozitare foarte mare, optează pentru o variantă pliabilă pentru a salva spațiu.
· Roțile căruciorului
Dacă te-ai hotărât la un model, fii atent și la roțile căruciorului. La nivelul acestora există montați rulmenți care au un rol important în asigurarea confortului și siguranței celui mic. De asemenea, ideal ar fi ca roțile să aibă și suspensii pentru ca bebelușul tău să nu fie deranjat la trecerea peste denivelările de pe stradă. În plus, acestea vor proteja întreg ansamblul de eventuale șocuri care pot afecta anumite componente și astfel nu va trebui să înlocuiești căruciorul înainte de vreme.
· Elemente de siguranță
Orice părinte își dorește ca bebelușul lui să fie permanent în siguranță. Chiar și în timpul plimbărilor în aer liber, este foarte importantă securitatea celui mic. În funcție de nevoile tale, pe altex.ro găsești o gamă variată de modele din care o poți alege pe cea care vi se potrivește. Obligatoriu, căruciorul trebuie să aibă o centură cu prindere în 5 puncte, cât și pedală de frână pentru părintele care plimbă copilul. Pentru a asigura un suport corect, poți alege modelul preferat din colecția de cărucioare pentru bebeluși, care să-i permită celui mic să doarmă confortabil dar și să stea într-o poziție înclinată.
· Accesorii
Pentru a asigura starea de bine a copilului în timpul plimbării, căruciorul ar trebui să includă și o saltea. De asemenea, imperios necesară este și husa anti-insecte însă și umbrela. Dacă intenționezi să călătorești cu mașina sau cu avionul, ar fi potrivit să alegi un model de cărucior care să includă și o husă pentru transport.
Dacă vrei să faci alegerea potrivită, ține cont de sugestiile de mai sus. Astfel bebelușul tău se va simți confortabil și mai mult decât atât va fi în siguranță. Vă veți bucura de lungi plimbări în natură care vor crea o legătură armonioasă părinte-copil.