A început şi campania electorală. Timp de o lună vom avea circ în toată regula pe lângă cel pe care noi bistriţenii îl avem deja.
De fapt, politicienii bistriţeni au început de multă vreme să-şi arunce unora altora săgeţi veninoase, deşi toţi până la unul bat toba că vor duce o campanie fără atacuri, o campanie curată, bazată pe proiecte şi idei. Numai că nu este aşa absolut deloc.
Cei mai înverşunaţi sunt democrat-liberalii şi social-democraţii, care se arată reciproc cu degetul, mai ales când vine vorba de Consiliul Judeţean. Fiecare spune că dreptatea este de partea sa, dar un singur lucru nu iau în calcul – faptul că judeţul pierde enorm de mult din toată această gâlceavă şi înverşunare, pentru că nimeni dintre cei implicaţi nu dă un pas înapoi. Dar ce contează pentru potentaţii bistriţeni câteva milioane de euro? Ei să trăiască bine şi să ajungă la ciolanul cel mare! În rest, să crape toţi!
Pe de altă parte, acum pot oficial să vină să ne cerşească votul. Plini de zâmbet, cu gura la urechi, mai mult decât binevoitori, se bat cu pumnul în piept cu realizările lor pentru ţară şi popor. Numai că, nu spun că toate aceste realizări le-au adus şi lor beneficii. Pentru că nu ar recunoaşte nici în faţa plutonului de execuţie faptul că prin intermediul acestor realizări cu care se laudă şi-au promovat firmele clientelare, de pe urma cărora au avut şi ei ceva de câştigat.
Pe de altă parte, acum pot oficial să vină să ne cerşească votul. Plini de zâmbet, cu gura la urechi, mai mult decât binevoitori, se bat cu pumnul în piept cu realizările lor pentru ţară şi popor. Numai că, nu spun că toate aceste realizări le-au adus şi lor beneficii. Pentru că nu ar recunoaşte nici în faţa plutonului de execuţie faptul că prin intermediul acestor realizări cu care se laudă şi-au promovat firmele clientelare, de pe urma cărora au avut şi ei ceva de câştigat.
Politicienii noştri nu scapă niciun moment să se agaţe de orice eveniment. Prin găselniţa cu salariile dascălilor fiecare vrea să-şi tragă jar la oala proprie şi se arată mai mult decât interesat de soarta dascălilor, după ce patru ani nu i-a durut nici măcar în cot. Acum, după ce au mai promis şi acum patru ani acelaşi lucru, iar se apucă să facă drumuri, să facă fabrici şi uzine, să ne asigure locuri de muncă şi condiţii decente pentru copiii nostri, într-un cuvânt să ne crească nivelul de trai, deşi criza economică a cuprins mapamondul. De aici tragem concluzia că habar nu au pe ce lume trăiesc, aşa că degeaba vin acum şi ne promit din nou că vom trăi bine. Poate ei, dar noi cu siguranţă nu! De 20 de ani ne aflăm într-o tranziţie continuă, care cu siguranţă va dura mult şi bine. Peste un secol, poate. Poate atunci nepoţii noştri vor avea fericirea să trăiască decent.
Liana Mureşan
