Campania electorală este în toi şi ca urmare politicienii de prim rang ai României nu dau înapoi să bifeze cât mai multe localităţi din România pentru întâlnirile cu electoratul sau măcar să-şi îmbărbăteze proprii membri de partid.

Săptămâna trecută foştii parteneri la guvernare, Crin Antonescu şi Victor Ponta, şi-au întretăiat drumurile în municipiul Bistriţa.

 

Invazie de politicieni de prim calibru a avut loc, săptămâna trecută, la Bistriţa. Liderul PNL, Crin Antonescu alături de preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov şi totodată vicepreşedinte PNL Marian Petrache, dar şi premierul Victor Ponta cot la cot cu vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii – Doina Pană, ministrul Sănătăţii – Nicolae Bănicioiu, ministrul Apărării – Mircea Duşa şi ministrul de Externe Titus Corlăţeanu au „călcat” plaiurile municipiului. Întrucât ne aflăm în plină campanie pentru europarlamentare, nu a lipsit nici soţia premierului, europarlamentarul Daciana Sârbu care candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European.

Dacă Antonescu a avut o scurtă întâlnire cu ai săi liberali întru îmbărbătarea lor, având în vedere că trebuie să se mişte mai cu talent în timpul campaniei electorale pentru a câştiga cât mai multe procente la europarlamentare, Ponta a bifat câteva momente importante şi oficiale în acelaşi timp pentru bistriţeni – inaugurarea secţiei de maternitate a Spitalului Judeţean de Urgenţă, proaspăt reabilitată, o vizită la fabrica de cablaje auto Leoni, plecarea militarilor bistriţeni în Afganistan.

 

Prezidenţialele prin prisma europarlamentarelor

 

În ajunul Zilei Europei, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a venit la Bistriţa pentru a se întâlni cu proprii membri de partid, fiindcă, nu-i aşa, în primul rând trebuie convins activul de partid de importanţa acestor alegeri europarlamentare. Cu toate că în sondaje liberalii sunt tot mai rău cotaţi, Crin Antonescu s-a arătat foarte încrezător că PNL va reuşi să-şi atingă targhetul de 25 de procente pe care şi l-a propus înainte de debutul campaniei electorale.

Pe de altă parte, ţelul principal pentru mobilizarea liberalilor este altul, cel puţin asta a rezultat din discursul susţinut de preşedintele PNL, şi anume cursa pentru Cotroceni. Cel puţin asta reiese din discursul susţinut de liderul liberal, la Bistriţa.

„Miza acestor alegeri nu este în mod evident dacă PSD ia 38% sau ajunge la 42%, nici măcar ceea ce se joacă în apă, aer şi uscat cu paraşuta, cu tricoul, cu alte lucruri între PDL şi PMP, ci este destinul PNL. Acest lucru este explicit şi toată lumea îl recunoaşte. Şi s-a discutat foarte mult, şi fără rost, despre declaraţia mea dacă nu facem 20% îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al partidului. Ţinta partidului este 25% nu 20%, şi nu văd ce este atât de dramatic, de scandalos ca cineva, un conducător care îşi asumă un anumite obiectiv să nu demisioneze dacă nu îl atinge. Dacă el este semnificativ mult sub ceea ce s-a propus. Nu moare nimeni, nu pleacă nimeni din PNL. (…) Oricum, spre sfârşitul anului şi o spun spre liniştea tuturor va trebui să respect Constituţia, să părăsesc PNL. Dar dacă această ipoteză a evacuării mele vă bucură atât de tare, aş vrea să înţelegeţi că nu pot fi evacuat decât cu ajutorul dumneavoastră. (…) Nu se poate ca astfel de oameni, care râd care zâmbesc să nu iasă învingători, indiferent de rezultatul alegerilor. (…) S-a discutat în aceste zile că noi suntem într-o situaţie defensivă, că noi suntem atacaţi. Sigur că suntem atacaţi, (…), în aparatul de propagandă de care dispun adversarii noştri politici, din păcate extrem de puternici, nu subestimez chestiunea asta nicio secundă, dacă rămâneam la guvernare nu eram tocaţi şi călcaţi în picioare de PSD? Vă imaginaţi ce discuţii erau despre ciolan, despre cum nu mai există PNL, despre toate lucrurile pe care le ştiţi pentru că le-aţi văzut în propaganda băsistă. (…) Noi suntem trataţi de această propagandă ca nişte rău-făcători. Ponta se vaietă, domnii, doamnele „fă” din jurul său se vaietă: Ce ne-au făcut? Ne-au trădat!, adică noi pe ei. Nu ştiu ce le-am făcut. Ne-am angajat să îl facem prim-ministru. L-am făcut prim-ministru, e bine mersi! Puteţi verifica, e în hotel cu mine, nici nu-mi vine să mă duc să mă culc (n. r. –premierul Victor Ponta, care a ajuns în aceeaşi seară la Bistriţa, era cazat la acelaşi hotel ca şi Crin Antonescu). Domnul Ponta e din ce în ce mai prim-ministru, calcă apăsat pe mare şi pe uscat”, a declarat Crin Antonescu în faţa membrilor PNL din Bistriţa-Năsăud.

 

Campanie mascată şi cu barcă gonflabilă la poartă

 

Victor Ponta a fost şi el prezent la Bistriţa săptămâna trecută, din calitatea sa de premier, deci putem spune că a fost un fel de campanie electorală mascată. Alături i-au fost soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu şi o serie de miniştri importanţi din subordinea sa – vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Sănătăţii – Nicolae Bănicioiu, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură – Doina Pană, ministrul Apărării – Mircea Duşa, ministrul de Externe Titus Corlăţean. Chiar dacă motivele pentru care au venit la Bistriţa greii PSD au fost, în principal, inaugurarea secţiei de maternitate a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, proaspăt reabilitată, şi plecarea Companiei de Infanterie KAF-GDA – „Şoimii Carpaţilor” din cadrul Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa” în Afganistan, substratul a fost altul şi anume de a arăta bistriţenilor eforturile depuse de PSD a aduce bani în judeţ. Cuvintele de ordine din declaraţiile atât a preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – Radu Moldovan, a ministrului Bănicioiu, cât şi a premierului Ponta, au fost deblocare de proiecte şi fonduri, deblocare de posturi, locuinţe pentru medicii rezidenţi.

Premierul nu a scăpat însă de ironia bistriţenilor, fiindcă în timp ce vizita Spitalul Judeţean, lângă fântâna arteziană aflată la doi paşi de instituţie, a fost amplasată o barcă gonflabilă pe care stătea scris mesaj: „Fă, Viorele, în caz că ai chef de nişte inundaţii, barca şi oamenii sunt pregătiţi”.

Ponta si ministrii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.