Frenţ, lipsă declaraţie de avere

 

De când este prefect, averea lui Ioan Ţintean s-a mărit, ceea ce dovedeşte că această poziţie îi prieşte de minune, iar beneficiile de pe urma USL-ului nu s-au lăsat aşteptate. Dacă Ioan Ţintea şi-a completat declaraţia de avere abia la o lună după termenul prevăzut de lege, mai precis pe 17 IULIE 2014, subprefectul Ovidiu Frenţ nici măcar nu s-a sinchisit să facă acest lucru.

 

Gazeta de Bistriţa vă prezintă averile capilor Instituţiei Prefectului, practic a celor doi reprezentanţi ai Guvernului Ponta în judeţul Bistriţa-Năsăud – prefectul Ioan Ţintean şi subprefectul Ovidiu Frenţ, dar şi a două angajate cheie in aceeaşi instituţie – directorul de Cancelarie, Mihaela Dobra, cât şi a şefului de birou Mariana Tulai

 

Salariu zdravăn!

În 2013, Ioan Ţintean a încasat un salariu în cuantum de 78.018 lei (în medie 6.500 lei, lunar). Veniturile sale nu se rezumă doar la cele salariale, întrucât prefectul Ţintean a avut şi venituri din agricultură, mai precis de pe urma cerealelor primite de pe suprafaţa de teren agricol arendată, suma încasată ridicându-se la 23.700 lei. La aceste sume se adaugă salariul soţiei sale, administrator al firmei Meridian SRL, în cuantum de 19.000 lei (circa 1.583 lei, lunar) plus încă 11.200 lei de pe urma vânzării cerealelor obţinute în urma cultivării terenului agricol din proprietatea familiei.

Averea familiei Ţintean se compune din 174 m.p teren intravilan la Unirea – Bistriţa, achiziţionat în 1997, 2,3 ha teren agricol, situat în comuna Miheşu de Câmpie, judeţul Mureş, dobândit în urma unei moşteniri, plus încă 5,8 ha teren agricol, situat în aceeaşi comună mureşeană, suprafaţă cumpărată în 2013.

Totodată, Ioan Ţintean deţine o casă de 239 m.p, construită în 1997, dar şi un spaţiu comercial de 134 m.p, cumpărat anul acesta.

În 2013, cu 12.000 de euro, Ioan Ţintean şi-a vândut maşina din dotare, o Toyota fabricată în 2007, unei firme din judeţul Mureş – SC Elta Industries SRL -, dar şi-a achiziţionat un alt autoturism – un SSang Yong Korando, fabricat în 1997.

În conturi, prefectul Ţintean are economisiţi 95.000 lei, potrivit declaraţiei sale de avere.

 

Frenţ, fără declaraţie de avere

Declaraţia de avere pe care subprefectul Ovidiu Frenţ ar fi trebuit să o completeze anul acesta nu există, cel puţin nu este publicată nici la această dată pe site-ul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Despre averea familiei Frenţ aflăm însă din declaraţia completată de Ileana Frenţ, soţia subprefectului Ovidiu Frenţ, care este angajata Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, ca şef birou.

Potrivit documentului, familia Frenţ deţine 652 m.p. teren intravilan, un apartament de 65 m.p. şi o casă de 263 m.p., toate în municipiul Bistriţa, dar şi două autoturisme – un Chevrolet Trailblazer şi un Volkswagen Polo.

Economiile familiei Frenţ se ridică la 186.792 lei, la care se adaugă şi câteva investiţii. Astfel, familia Frenţ deţine 40%  din acţiunile SCM Progresul, a căror valoare se ridică la 8.000 lei, alţi 196.041 lei reprezintă valoare unor acţiuni listate la BVB, plus încă 6.000 euro, bani împrumutaţi unei persoane fizice.

Chiar dacă economiile nu sunt de ici de colo, familia Franţa are şi datorii, mai precis discutăm de trei credite bancare: unul de 60.000 euro, un al doilea este în valoare de 18.000 lei, iar al treilea de 30.000 lei.

Subprefectul Ovidiu Frenţ a încasat în 2013 un salariu de 61.030 lei (circa 5.085 lei lunar) la care se adaugă 4.959 lei – îndemnizaţie ATOP, în timp ce soţia sa a încasat anul trecut 8.621 lei ca angajata a Primăriei Uriu de unde a plecat la Trezoreria municipiului Bistriţa unde a fost angajată ca inspector asistent, poziţie din care a încasat 15.563 lei.

 

Peste 3.500 lei lunar

Directorul Cancelariei Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, Mihaela Dobra, care este totodată soţia senatorului PNL Dorin Dobra, a încasat în 2013 un salariu în cuantum de 42.067 lei (aproximativ 3.505 lei lunar). La acesta se adaugă îndemnizaţia încasat de senatorul Dorin Dobra de la Parlamentul României, în cuantum de 73.553 lei, plus încă 22.898 lei pe care acesta i-a încasat de la Universitatea Babeş Bolyai.

Conform declaraţiei de avere, familia Dobra deţine 14 ari de teren extravilan în cartierul Viişoara – Bistriţa şi două apartamente în municipiul Bistriţa, unul de 77 m.p. achiziţionat în 2005, şi unul de 81 m.p., achiziţionat în 2012, plus două autoturisme, marca Mercedes Benz, unul fabricat în 2011 şi unul în 2009.

La capitolul datorii, în declaraţia de avere a Mihaelei Dobra figurează două credite bancare contractate în anii 2012 şi 2013, unul în valoare de 164.000 de lei şi unul de 65.000 lei. În declaraţia de avere a senatorului Dobra, pe care acesta a completat-o câteva zile mai târziu decât soţia sa, figurează însă şi un al treilea credit contractat în 2013 de la o persoană fizică, în cuantum de 5.000 de euro.

 

Avere din moşteniri

Averea Marianei Tulai, şef serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, se prezintă foarte bine. Potrivit declaraţiei sale de avere, aceasta deţine 916 m.p. teren intravilan în municipiul Bistriţa, suprafaţă achiziţionată în 1996, 1.000 m.p. teren intravilan în oraşul Bicaz, judeţul Neamţ, 4.200 m.p. teren agricol în Ştefăneşti, judeţul Argeş, 5.000 m.p. teren intravilan plus încă 4 ha teren agricol în comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, toate acestea fiind dobândite prin moştenire în 2010. Pe numele soţului său figurează un teren agricol în suprafaţă de 3,5 ha, moştenită în anul 2000, în comuna Luna, judeţul Cluj. Soţii Tulai deţin de asemenea un apartament de 62 m.p. în Bistriţa, o casă de locuit de 100 m.p., în Bicaz, judeţul Neamţ, şi o casă de locuit de 120 m.p., în Năsăud, plus un autoturism Volkswagen Polo din 2006.

În declaraţia de avere, Mariana Tulai precizează că are contractat un credit în valoare de 10.000 de euro, care va trebui achitat până în 2016.

Salariul încasat în 2013 de la Instituţia Prefectului de Mariana Tulai se cifrează la 42.182 lei (circa 3.515 lei lunar), în timp ce soţul său a încasat anul trecut 12.000 lei (1.000 lei lunar) de pe urma raporturilor de serviciu cu SC Frasinul SRL şi SC Miss Group SRL. La veniturile salariale se adaugă venituri din activităţi agricole în cuantum de 3.900 lei.

Ovidiu_frent.JPG

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.