În timp ce mai toate administrațiile locale încearcă să facă economie la curent, în contextul scumpirilor din ultimul an, Primăria Bistrița nu renunță la iluminatul festiv și mai mult mai investește peste 180.000 de lei în instalații.

Primăria Bistrița a pregătit 186.000 de lei (peste 220.000 lei cu TVA) pentru instalațiile luminoase necesare iluminatului festiv din această iarnă. Municipalitatea vrea să achiziționeze 200 de șiruri luminoase cu LED-uri de culoare alb-rece și alte 200 de elemente de iluminat festiv pentru stâlpi, tot cu LED-uri.

Investițiile Primăriei Bistrița sunt cu atât mai de neînțeles cu cât majoritatea administrațiilor din țară nu știu cum să mai reducă din consumul de electricitate, iar iluminatul festiv este primul la care renunță, măsura fiind dublată de investiții în echipamente economice și în sisteme fotovoltaice.

Și Primăria Bistrița are în plan un parc fotovoltaic, proiect în care se asociază cu Spitalul Județean de Urgență, iar reabilitările care urmează iau în calcul dotări care să asigure un consum mai mic de electricitate.

Până una alta, nu renunță la iluminatul festiv și continuă să investească an de an sume frumușele pentru acest capriciu. Bine măcar că instalațiile nou cumpărate sunt cu LED-uri, mult mai economice decât cele clasice.

„Toate produsele trebuie să fie proiectate pentru montaj exterior. Produsele trebuie să fie interconectabile și să fie echipate cu adaptor de tensiune 220 V. Toate produsele vor fi echipate cu surse de lumină de tip LED, astfel încât să asigure un consum mic de energie electrică și o durată mare de viață. Pentru fiecare produs se va depune împreună cu oferta și o mostră din produsul ofertat”, se arată în caietul de sarcini al licitației organizate în această perioadă de Primăria Bistrița.

În 2021, Primăria închiria beculețe cu 400.000 de lei

Anul trecut, în prejma sărbătorilor de iarnă, primarul Ioan Turc spunea că pune mare accent pe iluminatul festiv, mai ales dacă nu s-au putut organiza toate evenimentele așteptate de bistrițeni, în context pandemic.

Așa că Primăria Bistrița a închiriat luminițe și ornamente pentru iluminatul festiv în valoare de 420.000 de lei. În suma aceasta intra închiriatul echipamentelor, dar și montajul și racordarea acestora la rețeaua de iluminat public și punerea lor în funcțiune.

Anul trecut au fost luate în calcul mai multe zone, inclusiv localitățile componente, Ghinda, Sigmir, Slătinița, Unirea, Viișoara și Sărata. Luminițele au fost puse în funcțiune de Ziua Națională și demontate la finalul lunii ianuarie.

Dacă e să îl ascultăm pe primarul Ioan Turc, inclusiv luminițele și ornamentele de pe vremea fostului edil Crețu încă sunt folosite. Și primarul Ovidiu Crețu dezvoltase o mică pasiune pentru iluminatul festiv și spărgea sute de mii de lei anual pentru acest capriciu consumator de energie.

„Elementele de iluminat festiv achiziționate de către Primăria Bistrița în perioada 2017-2019 sunt instalate în fiecare an pe arterele importante și în parcuri, în perioada sărbătorilor de iarnă, mai puțin cele deteriorate și care nu mai pot fi reparate, adică aproximativ 5-7%”, preciza anul trecut, Primăria Bistrița, într-un răspuns la o solicitare înaintată de Gazeta de Bistrița.

Municipalitatea nu a spus la acea dată și câte luminițe și ornamente de pe vremea lui Ovidiu Crețu încă există în depozit și mai sunt folosite. Măcar nu mai dăm banii și pe depozitarea lor, acestea fiind găzduite de unul dintre depozitele Direcției de Servicii Publice a Primăriei Bistrița.

„Elementele de iluminat ornamental festiv sunt depozitate pe perioada când nu sunt instalate, în depozitul Direcției Servicii Publice situat pe strada Simpozionului nr. 2. Nu putem să estimăm exact cheltuielile cu depozitarea strict pentru aceste produse, deoarece în locația respectivă sunt depozitate multe materiale și se asigură paza pentru întreg depozitul”, explica municipalitatea anul trecut.

De ce nu renunță edilul bistrițean anul acesta la iluminatul festiv în condițiile în care majoritatea administrațiilor locale încearcă să facă economii? Simplu: spune că nu suntem în stare de război, iar oamenii trebuie să se bucure de spiritul Crăciunului.

“Ştiu că există controverse, la nivel naţional, legate de iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă, dar apreciez faptul că, totuşi, nu suntem în stare de război, nu e necesar niciun fel de camuflaj pe timp de noapte, iar oamenii trebuie să se bucure de sărbători, de spiritul Crăciunului. De aceea, centrul municipiului Bistriţa, cartierele vor fi ornate festiv, cu elemente cu becuri led, cu consum redus. De asemenea, vom avea în vedere un program care ține cont de context. Adică, iluminatul festiv se va închide la ora 01:00 sau la ora 02:00 dimineață, cu excepția zilelor de Crăciun și de Anul Nou, a afirmat Ioan Turc, recent, într-o conferință de presă.

Recordul lui Crețu: jumătate de milion de lei au mers pe luminițe

Recordul îl deține însă fostul primar Ovidiu Crețu, care cheltuia anual sume consistente pentru asigurarea iluminatului festiv.

În 2019, de exemplu, Primăria Bistrița aloca pentru iluminatul festiv nu mai puțin de 500.000 de lei. În 2018, Primăria Bistrița cheltuia peste 310.000 de lei pentru achiziționarea de figurine și elemente pentru iluminatul festiv. Cu un an mai devreme, în 2017, pentru iluminatul festiv se aloca suma de 200.000 de lei.

Ce se poate cumpăra cu 300.000 de lei? Ei bine, în 2018, cu acești bani, Primăria Bistrița a achiziționat 220 de figurine și elemente decorative. Acestea au inclus șapte tipuri de decorațiuni pentru stâlpi, un om de zăpadă de trei metri format din leduri sau un Moș Crăciun de trei metri cu leduri, o fântână cu diametrul de șase metri și înălțime de trei metri.

Au mai fost achiziționați atunci trei pinguini, cel mai mic având un metru. Pentru Pietonalul Liviu Rebreanu a fost achiziționată o cupolă din beculețe, cu o înălțime de 20 de metri, susținută de stâlpi metalici.

Cât consumă aceste beculețe? Mult! Este răspunsul oferit acum câțiva ani în urma unui studiu realizat de InfoCons. Potrivit datelor de la acea vreme (anul 2019), luminițele instalate în Bistrița consumau, zilnic, curent în valoare de 200 de euro. La ce preț s-a ajuns odată cu scumpirea constantă a electricității? Nu se știe!

Dacă în 2018, Primăria Bistrița aloca 374 de lei pe zi pentru electricitatea necesară funcționării iluminatului festiv, în 2019, suma a crescut de aproape de trei ori. Nu mai puțin de 890 de lei (aproape 200 de euro) a dat Bistrița zilnic pentru iluminatul festiv.

Bistrița-Năsăud se regăsește și în topul cu cea mai lungă perioadă de funcționare a instalațiilor. Astfel, în 2019, instalațiile au funcționat 219 zile, între 05.06.2019 și 10.01.2020.

Un calcul simplu scoate în evidență faptul că cele 219 zile de funcționare a iluminatului festiv a scos din vistieria Primăriei Bistrița aproape 200.000 de lei, sumă care a mers pe electricitate.

Inclusiv Consiliul Concurenței s-a sesizat acum câțiva ani cu privire la banii ce merg pe iluminatul festiv. Potrivit analizei Consiliului Concurenței, în unele cazuri, peste 50% din valoarea totală a contractelor anuale pentru serviciile de iluminat public sunt reprezentate de iluminatul festiv.

Pe vremea fostului primar Ovidiu Crețu, cei care vindeau sau închiriau elementele și ornamentele pentru iluminatul festiv an de an Primăriei Bistrița erau cei de la Elba Com, care au și pus mâna mai nou pe contractul baban de gestiune a iluminatului public. În 2021-2022, tot Elba Com a asigurat și iluminatul festiv în municipiu.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.