Exodul medicilor din spitale, în special spre tarile Uniunii Europene, începe sa fie resimtit din ce în ce mai acut si în sistemul sanitar din judetul Bistrita-Nasaud.

Tot mai multe cadre sanitare migreaza acum spre alte destinatii. Spitalele din judet pierd, luna de luna, medici, care refuza sa mai lucreze pe bani putini.

În prezent, lipsa dotarilor, lipsa personalului specializat în multe dintre sectii ar fi principalele probleme cu care se confrunta unitatile spitalicesti bistritene.

Cadrele medicale nu mai cred în minuni

Situatia actuala a sistemului sanitar din judetul Bistrita-Nasaud este critica. Medicii si asistentii medicali nu mai asteapta minuni si prefera sa salveze vieti în alte locuri, unde munca lor este pe deplin rasplatita. Astfel, medicii tineri se reorienteaza catre joburi în special în Marea Britanie si Franta, dar si în alte tari europene pentru salarii de 4.000-5.000 de lire sterline, plus prima de instalare pentru locuinta. Cel mai recent exemplu este al lui Sever si Anca Moldovan, ambii medici, care pâna de curând au muncit în Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud. Doctorul Sever Moldovan specialist în oncologie, a fost unul dintre cei mai buni pe care i-a avut vreodata Bistrita, dupa spusele pacientilor, iar sotia sa, dr. Anca Moldovan, medic anestezist, a lasat, deocamdata un gol în Sectia de Terapie Intensiva din cadrul aceluiasi spital, care duce dorul de specialisti. Cei doi au plecat la o clinica în Franta, semnând un contract pe un an. Cu toate ca datorita acestora judetul nostru s-a clasat pe locul trei pe tara la capitolul donarii de organe, Spitalul Judetean fiind printre putinele unitati din tara abilitate pentru aceasta, conducerea institutiei sanitare bistritene nu a facut nimic ca sa împiedice plecarea lor. Conducerile spitalelor din judet au organizat concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, dar din cauza salariilor mici din sistem si din lipsa unei locuinte, medicii nu se înghesuie, iar posturile ramân neocupate. Criza este în floare si la Serviciul de Ambulanta Judetean (SAJ BN), ai carei reprezentanti, în repetate rânduri, au adus la cunostinta conducerii, a autoritatilor si opiniei publice aceasta mare problema. Purtatorul de cuvânt al SAJ BN, dr. Ancuta Vitusinchi, a declarat ca din 17 posturi pentru medici, doar sase sunt ocupate. La Ambulanta, deocamdata, se sta bine la cadrele sanitare medii, unde posturile sunt acoperite. Aici, ori de câte ori s-au organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de asistenti medicali, în cazul în care vreunul a iesit la pensie, au existat solicitari. Perspectivele sunt optimiste pentru conducerea Autoritatii Judeteane de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud cel putin în privinta medicilor de familie. ”În prezent avem 141 medici de familie, neexistând localitati descoperite,” declara dr. Anca Andritoiu.

Bistrita, Nasaudul si Becleanul stau la fel

La ora actuala, Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud are 111 medici angajati si 487 asistenti medicali. În legatura cu numarul locurilor vacante, directorul Autoritatii Publice Bistrita-Nasaud, dr. Anca Andritoiu, nu are date exacte. Stim însa ca Spitalul Judetean ar avea mare nevoie de cadre medicale la Unitatea de Primire Urgenta, de anestezisti la sectia Terapie Intensiva, Pediatrie, Neurologie, Oncologie, Radiologie, Laborator, Nefrologie. Dar, ce ne facem când si legea ne impune ca la Unitatea de Primire Urgente sa avem minim opt specialisti? Solutia conducerii Spitalului Judetean a fost dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sanatatii Publice, care a gasit pentru Bistrita un medic dornic sa se alature celor trei specialisti existenti si care îsi practica meseria pe bani putini.

Situatia nu este deloc roz nici la Spitalul Orasenesc Beclean care are 17 medicii angajati si 106 cadre medicale medii. Aici mai este înca nevoie de zece medici, tot atâtea posturi fiind libere. Deficit de personal îl are Compartimentul de Primire Urgenta, Laboratorul, Psihiatria, Terapia Intensiva, Neurologia, sectie careia îi lipseste ambulatorul de specialitate, si Farmacia spitalului, unde nu exista niciun specialist. Anul acesta, la Spitalul Orasenesc Beclean a fost organizat concurs pentru ocuparea posturilor de rezident, însa nu s-a prezentat nimeni. Potrivit directorului Autoritatii de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud (ASP BN), dr. Anca Andritoiu, aceste locuri de munca au fost ofertate de mai multe ori, dar de fiecare data nu s-a prezentat nimeni pentru a le câstiga. Asta nu e tot. Situatia ia amploare la Spitalul Orasenesc Nasaud unde 33 de locuri vacante înca asteapta tinerii medici doritori de a profesa pentru a salva vieti omenesti. La Nasaud, în prezent, activeaza 28 medici si 114 asistenti medicali. Totusi, acest numar este insuficient pentru a deservi în totalitate sectiile de Psihiatrie, Pediatrie, Pneumologie, Laborator, Chirurgie, Interne, si Unitatea de Primire Urgente.

Locuinte de serviciu, o solutie

Pe lânga problema salariilor mai mult decât modeste si sarcinile birocratice tot mai numeroase ale cadrelor medicale se mai iveste o alta problema : o locuinta pentru rezidentii care îsi cauta un loc de munca pentru a ramâne în breasla. Exista medici, care din dorinta de a profesa, nu au posibilitatea de a intra în posesia unei locuinte, si astfel au doua optiuni – fac naveta, daca locul de munca este destul de aproape de localitatea de domiciliu, ori renunta la postul pe care l-au câstigat prin concurs, sperând ca vor prinde o sansa mai buna într-un oarecare viitor. Directorul ASP BN, dr. Anca Andritoiu considera ca “oferirea unei locuinte de serviciu medicilor rezidenti va rezolva o parte din probleme. Primariile ar trebui în viitor sa puna la dispozitie un spatiu pentru cadrele medicale nevoite sa faca naveta”.

Grila de salarizare a crescut

În prezent, tot personalul Spitalului Judetean este supus evaluarii în vederea majorarii salariului, conform noii grile. Astfel cadrele medicale din din aceasta institutie vor primi sporuri de suplimentare si prime de stabilitate. Potrivit reglementarilor legale în vigoare, va fi o majorare de 30%, inclusiv cea de 6 %, introdusa la 1 aprilie. Dar pentru unele categorii de personal, cresterea va fi si mai mare. Salariul de baza al unui medic primar va fi de la 1 iulie între 1.500 lei (minimum) si 2.094 lei (maximum) fata de 1.428 lei (maximum), anul trecut. Pentru un medic specialist grila prevede între 1.430-1.690 lei, cu peste 650 lei mai mult decât în 2007. Un asistent principal poate avea un salariu de baza cuprins între 700 lei si 1.302 lei, cu aproape 500 lei mai mult. Un simplu asistent, cu vechime în munca, va avea posibilitatea sa primeasca si un salariu de 1.161 lei fata de 852 lei cât era prevazut pâna acum. De la 1 octombrie 2008 salariile personalului din spitale vor trebui sa fie si mai mari. În cazul unui medic primar salariul va urca de la 2.094 lei la 2.199, al unui specialist de la 1.690 la 1.775 lei, al unui asistent principal de la 1.302 lei la 1.368 lei, iar al unui asistent simplu de la 1.161 lei la 1.220 lei. La acestea se adauga diverse sporuri, care deja au fost introduse la 1 aprilie si care ar trebui sa fie acordate toate la nivelul maxim. Nu cunoastem însa daca pâna acum cel putin personalului medico-sanitar din judet i s-a acordat nivelul maxim de salarizare.

Buta, dezinteresat de soarta celor pe care îi conduce

Am încercat sa aflam opinia directorului Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud legat de salarizarea medicilor din institutia pe care o conduce, dar mai ales cu privire la numarul acestora si plecarea unora. Contactat fiind, directorul Spitalului Judetean, dr. Mircea Gelu Buta a refuzat sa ofere informatii. Acesta a declarat doar ca ”problema medicilor care pleaca unde le este mai bine nu este o problema la nivel judetean acest fenomen având loc peste tot în lume”. De altfel, acesta a refuzat sa dea mai multe detalii pe motiv ca ”nu am dispozitia si nici timp de asa ceva astazi”. Un asemenea raspuns nu ne conduce decât la un singur raspuns – dr. Gelu Buta este dezinteresat de soarta spitalului si de cea a colegilor sai. Neinformarea despre planurile si deciziile care privesc atât proprii sai membri, cât si institutia în care lucreaza, seamana mai mult a lipsa de profesionalism din partea unui om care sustine ca „doreste binele Spitalului Judetean”

Elisabeta Ciuta

3 COMENTARII

  1. este adevarat doctorul moldovan este mai bun si ca medicii din cluj chirurgie si sotia sa anca la fel sa speram ca o sa se intoarca desi au trecut 2 ani deja de cand au plecat

  2. Este o rubrica unde Adevarul e la el acasa,in Spitalul Jud Bistrita nu va fii bine niciodata atita timp cit Dr Buta va fii director.Pacat de medici buni care pleaca-ex Dr Moldovan oamnei nu deosebiti ci minunatii din toate punctele de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.