Parlamentul României a adoptat proiectul legislativ ‘Fără condamnați penali în școli’, inițiat de deputatul USR de Bistrița-Năsăud – Cristina Iurișniți.

Legea adoptată de Parlament e un prim pas important, care a plecat de la cazuri concrete de abuz şi tergiversări în justiţie, venind în sprijinul siguranţei fizice şi psiho-emoţionale a copiilor noştri. Este de neconceput ca prestigiul funcţiei didactice şi, mai ales, siguranţa elevilor şi a colegilor profesori, să fie puse în pericol de comportamentul infracţional al unor persoane care au ajuns dintr-o eroare de sistem la catedră”, a declarat deputatul USR.

Cristina Iurișniți a explicat că acest proiect legislativ este necesar pentru a stopa abuzurile cadrelor didactice asupra copiilor, precizând că un exemplu concret este situația de la Șan, acolo unde părinții unor elevi de la Școala Gimnazială ”Enea Grapini” au protestat anul trecut și au cerut să i se interzică unui profesor de educație fizică și sport, condamnat penal pentru purtare abuzivă față de elevi, să revină la catedră.

Recent, cel mai mediatizat caz este abuzul profesorului de sport Vasile Maternik, din localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, care de ani de zile agresează copii, fără ca justiţia să aibă o decizie şi o poziţie fermă în privinţa accesului său la activităţile didactice. În momentul de faţă, respectivul profesor are încă două dosare penale de purtare abuzivă asupra copiilor, dar şi o distrugere de documente oficiale”, a mai spus deputatul.

Însă, chiar dacă legea a fost adoptată de Parlament, Cristina Iurișniți s-a arătat dezamăgită de faptul că aceasta nu a fost adoptată în forma pe care a inițiat-o.

”Propunerea legislativă pe care am iniţiat-o după dezbateri conjugate ale parlamentarilor, experţilor în ştiinţe juridice şi ale societăţii civile, nu a putut trece la Camera Deputaţilor, în forma iniţială, prin care am precizat interzicerea accesului în şcoli a cadrelor didactice pentru orice condamnare penală definitivă cu intenţie. Au urmat negocieri cu Ministerul Educaţiei şi parlamentarii din Comisia de învăţământ, care au votat forma adoptată în Comisia juridică, controlată de PSD! Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu înţelegeau necesitatea legii şi nici filosofia acestui demers care punea ca prioritate siguranţa copiilor şi nu păstrarea posturilor unor profesori fără integritate morală, cu un comportament constant abuziv la adresa elevilor. La Senat, camera decizională, sfera infracţiunilor pentru care va fi incidentă interdicţia a fost restrânsă în urma dezbaterilor, de la orice condamnare penală până la cele care se referă doar la domeniul de activitate, adică activităţile didactice. Nici asta nu a fost suficient însă pentru parlamentarii PSD! Am restrâns din nou, printr-un ultim amendament, sfera acţiunilor condamnabile la cele care privesc strict infracţiuni asupra persoanei”, a explicat Cristina Iurișniți.

Deputatul USR este de părere că ”siguranţa copiilor şi curăţenia inclusiv cea morală din şcoli trebuie să devină o prioritate pentru orice legislativ sau guvernare. Legislaţia naţională trebuie în mod necesar armonizată cu legislaţia europeană”.

Astfel că, legea inițiată de Cristina Iurișniți ”răspunde nevoilor de siguranţă nerespectate de statul român care nu avea niciun filtru clar pentru stoparea abuzurilor, agresiunilor fizice sau violurilor asupra minorilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.