Cristi Danileț, fost judecător la Tribunalul Cluj, se retrage din sistemul judiciar la vârsta de 48 de ani, după ce Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a aprobat solicitarea de pensionare, urmând ca propunerea de eliberare din funcție să fie semnată de președintele Klaus Iohannis. Activitatea sa de 25 de ani a fost marcată de trei excluderi din magistratură, decizii controversate și disputele în instanță pe care le-a avut cu fiica și părinții săi. 

Cu toate că a fost un critic important al sistemului judiciar românesc, Cristi Danileț nu a renunțat la goana după o pensie specială în valoare de 16.000 de lei pe lună. La începutul acestui an, fostul judecător a anunțat că și-a cerut pensionarea.

„Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură. Nu spun „STOP!” celorlalte preocupări ale mele. Voi fi prezent în continuare în spaţiul public pentru a lăuda ceea ce se face bine şi a critica ceea ce se face prost în domeniul legal şi judiciar. Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi.Voi continua să pregătesc studenţi, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine. Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită”, a transmis Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.

Cu toate că a invocat dorința de a petrece mai mult timp cu familia în mesajul prin care își anunța retragerea din magistratură, fostul judecător nu a fost întotdeauna în relații extraordinare cu membrii familiei sale, ba chiar s-a luptat cu aceștia în instanțele de judecată.

După ce a fost dat în judecată de părinți, Danileț a deschis un proces împotriva fiicei sale

Cristi Danilet a fost acționat în instanță de către părinții săi, Ioan și Elena Danileț, care solicitau instanței să-l oblige pe magistrat să le plătească lunar o sumă de bani cu titlu de întreținere de subzistență.  În 2009, judecătorii s-au pronunțat și au decis să îl „oblige pe pârâtul Danileț Vasilică Cristi la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 747 de lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, reprezentând 1/6 din venitul net realizat lunar”. Potrivit informațiilor apărute în presă la acea vreme, Ioan și Elena Danileț aveau venituri la limita supraviețuirii, motiv pentru care trăiau de pe o zi pe alta, fapt ce i-a determinat să se adreseze instanței.

Istoria s-a repetat și în cazul lui Cristi Danileț, care, în anul 2017, și-a dat în judecată fiica din prima căsătorie, solicitând instanței să micșoreze pensia alimentară la 500 de lei pe motiv că veniturile sale sunt insuficiente pentru a întreține doi copii, dar și pe părinții săi.

Cazul a fost aspru criticat de Despina Neagoe, fost purtător de cuvânt al Guvernului României, dar şi al Prefecturii Cluj, care dezvăluia că Danileț s-a judecat cu proopria fiică, care la acel moment avea numai 11 ani.

„„Pentru că situația financiară a mea s-a îngreunat de 6 luni încoace, iar legea prevede că atunci când nevoile minorului cresc sau posibilitățile debitorului scad (evident, doi adulți nu pot trăi cu 400 lei și evident fiica de la Cluj cu un singur părinte întreținător are o situație mai aspră decât fiica de la Iași cu doi întretinatori) se poate recalcula pensia de întreținere, am cerut reducerea pensiei de întreținere a fiicei din prima căsătorie, care nu i-ar pune cu nimic în pericol dezvoltarea datorită faptului că mama ei are un venit aproape cât al meu, la suma de 500 lei, cât era potrivit unei tranzacții anterioare dintre mine și ea.”, motiva Cristi Danileț.

Fostul judecător a fost dat în judecată și de fosta soție în anul 2007, care solicita magistraților să majoreze pensia de întreținere pentru fetița acestora. Femeia a obținut câștig de cauză, instanța stabilind că pensia alimentară va crește de la „359,5 lei/lunar la procentul de 16,6% din veniturile nete realizate lunar”.

Potrivit ultimei declarații de avere, din iunie 2023, în anul fiscal 2022 Danileț a încasat 92.190 de lei, plus 23.969 de lei cu titlu de diferențe salariale și dobânzi

Documentul arată că fostul judecători are și datorii care figurează ca „întreținere lunară”. Este vorba despre o datorie în cuantum de 672.000, scadentă în 2050, având-o ca beneficiar al creanței pe mama sa. Astfel, aflăm că după ce a fost obligat să-și întrețină părinții, Cristi Danileț și-a eșalonat obligația de plată pe o perioadă de 41 de ani.. Un calcul simplu arată că Danileț trebuie să-i asigure mamei sale suma de 1.365,9 lei lunar.

De asemenea, declarația sa de avere dezvăluie că acesta mai are o datorie în cuantum de 96.000, scadentă în 2024, care o vizează pe fiica acestuia.

Exclus de 3 ori din magistratură, Danileț s-a întors la Tribunalul Cluj

Cristi Danileț a solicitat pensionarea la scurt timp după ce și-a reluat, în primăvara anului 2023, activitatea de judecător la Tribunalul Cluj. Acesta a fost exclus de către Secția pentru Judecători în Materie Disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii de trei ori.

În data de 8 decembrie 2021, CSM a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară în dosarul 25/J/2021 împotriva lui Danileț. Motivele au fost manifestările judecătorului pe rețelele de socializare, iar în conformitate cu articolul 100 litera „b” din statutul judecătorilor și procurorilor, i s-a aplicat sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură.

Ulterior, la 25 mai 2022, în dosarul 3/J/2022, CSM a admis o altă acțiune a Inspecției Judiciare împotriva lui Danileț, acuzându-l de „încălcarea interdicției de a face parte din formațiuni politice” și încălcarea articolului 99 litera „d” din statutul judecătorilor și procurorilor. Acesta a fost din nou exclus din magistratură.

Pe 20 iulie 2022, CSM a luat o a treia măsură similară, excluzându-l pe Danileț pentru a treia oară din magistratură, pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență. Chiar dacă toate cele trei hotărâri ale CSM au fost contestate de către Danileț în instanță și desființate, acesta a fost suspendat din exercitarea profesiei până la finalizarea proceselor.

Fostul judecător a lăsat trei infractori în libertate din neatenție

Într-un alt episod notoriu, Danileț a fost acuzat că a lăsat în libertate trei inculpați judecați pentru trafic de droguri, din cauza neatenției. În februarie 2021, Cristi Danileț a dispus arestarea preventivă a trei inculpați acuzați de DIICOT trafic de droguri de risc și de mare risc. Cu toate acestea, cei trei infractori au au fost puși în libertate pentru că judecătorul a uitat sa treaca în hotarare durata arestului preventiv. De asemenea, Curtea de Apel Cluj a constatat că Danilet nu și-a motivat încheierea prin care dispusese arestarea inculpaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.