Crinuţa Dumitrean, fostul preşedinte al ANRP, şi Alina Bica – fostul şef al DIICOT au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în dosarul retrocedărilor ilegale, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul celorlalţi membri ai comisiei din cadrul ANRP, inculpaţi în acelaşi dosar – Sergiu Dicomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrimioara Alexandru, precum şi în ce-l priveşte pe Emil Nuţiu -expert evaluator, dar şi pe omul de afaceri Gheorghe Stelian.
„La data de 15 martie 2011, inculpaţii Dumitrean Nicoleta Crinuţa, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Bica Alina Mihaela, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş George și Alexandru Lăcrămioara, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, din cadrul S.C. BUSINESS EVALUATOR S.R.L., prin care, valoarea unui teren în suprafaţă de 130 535mp (peste 13 hectare) a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane.
Membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării.
Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expertul Nuţiu Emil, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.
Suma de 377.282.300 lei, plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren agricol prin conversiune în titluri de proprietate, este mai mare decât totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011, care a fost de 249.882.000 lei.
Mai mult, conform estimărilor parţiale întocmite de Guvern, au fost înregistrate mai mult de două milioane de cereri formulate în temeiul legilor de reparaţie, valoarea estimată pentru finanţarea despăgubirilor vizate de aceste legi, ridicându-se la 21 miliarde euro, ceea ce a determinat condamnări ale Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi chiar pronunţarea hotărârii pilot Maria Atanasiu vs. România, în anul 2012, din cauza unor accentuate întârzieri în soluționarea cererilor de despăgubire”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.
Conform DNA , Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit ca parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata sumei de 263.327.559 lei, echivalentul sumei de 61.714.021,4 euro.
„În vederea recuperării prejudiciului, raportat la infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma autoratului, respectiv a complicității, reținute în sarcina inculpaților menționați anterior, ce au condus la un prejudiciu în sumă de 263.327.559 lei, echivalentul a 61.714.021,6 euro, s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi sume de bani aparținând inculpaților DUMITREAN NICOLETA CRINUŢA, DIACOMATU SERGIU IONUŢ, TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, BACIU REMUS VIRGIL, BICA ALINA MIHAELA, VASILESCU OANA, BOGDAN DRAGOŞ GEORGE, ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA, GHEORGHE STELIAN şi NUŢIU EMIL”, se arată în comunicatul DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Crinuţa Dumitrean şi Alina Bica au fost arestate preventiv pe 25 noiembrie în dosarul retrocedărilor ilegale, ambele fiind acuzate de abuz în serviciu, după ce au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).