Casa Ion Zidaru din municipiul Bistriţa, imobil inclus pe lista monumentelor istorice şi care face parte din patrimoniul UNESCO, este scoasă la vânzare. Proprietarii şi-ar dori ca Primăria Bistriţa să cumpere imobilul însă au fost refuzaţi. Primarul Ovidiu Creţu spune că nu are bani pentru astfel de achiziţii în bugetul local, în schimb a împrumutat 40 de milioane lei de la bancă (circa 9 milioane euro), din care mai bine de jumătate îi va cheltui pentru realizarea unei pârtii de schi, inutilă pentru bistriţeni.

 

Casa Ion Zidaru ocupă un loc distinct în arhitectura Bistriţei medievale, ea marcând trecerea de la arhitectura gotică la cea renascentistă. Casa a fost proprietatea unora din cele mai înstărite familii ale oraşului. Sondajele arheologice, realizate cu prilejul lucrărilor de restaurare din anii ’70 ai secolului XX au evidenţiat faptul că parcela a fost ocupată începând cu secolul XIII când s-a ridicat o construcţie de lemn în care a funcţionat un atelier pentru prelucrarea pieilor, ulterior fiind amenajat un atelier de prelucrare a fierului. Edificiul din piatră a fost ridicat pe parcela amintită în a doua jumătate a secolului al XV-lea, atunci când în Bistriţa se declanşează un amplu proces de urbanizare.  Clădirea ocupă un front de 13 m desfăşurat după un model cunoscut, în forma de L între frontul Pieţei Centrale, actuala stradă Vasile Naşcu şi Piaţa Mică şi cuprinde un demisol, parter, mezanin şi un etaj.  Masiva restructurare şi în mare măsura reclădire a casei, pe care „a zidit-o în cea mai mare parte din pietrele oraşului” – după cum afirmă un document – se datorează noului proprietar, Andreas Beuchel, cel care a achiziţionat-o în jurul anului 1520, pentru că, în 1522 îl găsim instalat în noua casă.

 

În anul 1538, casa a devenit proprietatea lui Ion Zidaru, meşter pietrar, despre care se ştie că a lucrat şi în Moldova, la ridicarea bisericii Sfântul Dumitru din Suceava (1535). În legătură cu această casă există legende care spun chiar că l-ar fi găzduit şi pe domnitorul Moldovei, Petru Rareş, atunci când acesta a trecut prin Bistriţa.

 

Ultimii proprietari scoşi afară de sovietici şi mai apoi de comunişti

În ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial imobilul a fost rechiziţionat de către militarii ruşi, iar aici a fost instalat comandamentul trupelor sovietice pe perioada staţionării acestora în oraş. Cei care locuiau în casă au fost scoşi afară cu forţa şi alungaţi doar cu ceea ce aveau pe ei. Printre aceştia se aflau şi parte dintre actualii proprietari. După plecarea armatei sovietice, casa a fost locuită de mai multe familii de proletari. În 1952 clădirea a fost naţionalizată, deşi în lege se prevedea că nu se vor naţionaliza casele muncitorilor, precum şi a intelectualilor care lucrează la stat. În anul 1975 a avut loc o restaurare a Casei Ion Zidaru, care ajunsese într-o stare deplorabilă, restaurare care la acea vreme a costat aproximativ două milioane de lei, după care a fost transformată în restaurant. Actualii proprietari s-au luptat în instanţă 12 ani, din 1992 până în 2004, pentru recuperarea imobilului. După ce au intrat în posesia imobilului proprietarii l-au restaurat, investind nu mai puţin de 600.000 de euro, redându-i ultima sa funcţionalitate, aceea de restaurant.

 

Imobil scos la vânzare în 2012

În 2012, imobilul este scos la vânzare de către actualii proprietari, aceştia cerând un preţ de 1,7 milioane de euro. Cum nu s-a arătat nimeni dornic să facă o asemenea achiziţie, proprietarii au mai lăsat din preţ 500.000 de euro. Recent aceştia au propus Primăriei Bistriţa să cumpere clădirea, în condiţiile în care plăţile ar putea fi efectuate eşalonat pe parcursul mai multor ani. Cu toate acestea, proprietarii s-ai izbit de refuzul primarului Ovidiu Creţu.

 

Primarul nu vrea imobilul

Edilul spune că municipalitatea nu intenţionează să cumpere Casa Ion Zidaru întrucât nu dispune de fonduri şi nici nu are posibilităţi de valorificare a imobilului.

„Am primit o ofertă de principiu din partea proprietarilor. Nu avem nici bani prinşi în buget şi nici posibilităţi de valorificare corespunzătoare a casei respective. Nu luăm la ora actuală în considerare oferta de vânzare, deci nu intră în preocupările noastre achiziţionarea casei Ion Zidarul”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Creţu.

 

Monumentele istorice nu contează în ochii lui Creţu

Aşa cum am precizat mai sus preţul de achiziţie al Casei Ion Zidaru, imobil inclus pe lista monumentelor istorice şi face parte din patrimoniul UNESCO, este de 1,2 milioane de euro. Tradus în moneda naţională, asta ar însemna circa 5,4 milioane lei. Administraţia locală condusă de Ovidiu Creţu însă nu este dispusă să facă o asemenea investiţie. În concluzie, un simbol al oraşului nu contează în ochii edilului.

În schimb pentru Ovidiu Creţu este foarte important realizarea unei pârtii de schi în încă inexistentul Wonderland, poveste cu care îi abureşte pe bistriţeni de mai bine de şase ani. De făcut ceva însă, nu a făcut nimic, în afara cheltuirii unor sume importante de la bugetul local, aproximativ 300.000 de lei, pentru întocmirea unor documentaţii pentru Wonderland, proiect fără corespondent în realitate. Plus alte 200.000 de lei prevăzuţi de la bugetul anului trecut pentru întocmirea altor documentaţii necesare tot Wonderlandului. Acestea este doar un aspect, întrucât anul acesta a prevăzut la buget nu mai puţin de 2,6 milioane lei numai pentru întocmirea unor alte proiecte, multe dintre ele la fel de futuriste ca şi Wonderlandul.

Dar ca să dovedească faptul că Wonderlandul nu va rămâne doar pe hârtie, Ovidiu Creţu a îndatorat pe bistriţeni pentru câţiva ani buni – 10 mai precis – după ce a împrumutat anul acesta de la bancă nu mai puţin de 40 de milioane lei – aproximativ 10 milioane de euro. Jumătate din această sumă, deci în jur de 5 milioane de euro (20 milioane lei) sunt destinaţi NUMAI pentru realizarea pârtiei de schi. O pârtie care are toate şansele să nu fie utilizată având în vedere condiţiile climatice din zona Bistriţei, ca să nu mai vorbim de amplasament. În concluzie, este foarte puţin probabil ca această pârtie, pe care Ovidiu Creţu şi-o doreşte atât de mult, să poată aduce cândva şi venituri la bugetul local.

Una peste alta, achiziţionarea Casei Ion Zidaru s-ar putea face cu doar un sfert din suma pe care Ovidiu Creţu vrea să o cheltuiască pentru pârtia de schi, adică 5,4 milioane lei (1,2 milioane euro) în locul a 20 de milioane lei (4,4 milioane euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.