Ecologiştii iau atitudine şi vor să-i pună stavilă

 

 

Primarul Ovidiu Creţu dovedeşte an de an că nu îi pasă de arborii aflaţi pe raza municipiului şi îi batjocoreşte ciuntindu-i. Nu cu mâinile proprii, ci prin cele ale „grădinarilor pricepuţi” de la Spaţii verzi din cadrul Direcţiei de Servicii Publice (DSP) a Primăriei Bistriţa, edilul nefăcând altceva decât să închidă ochii şi să le aprobe cu inima deschisă acţiunile.

Ecologiştii bistriţeni vor să oprească însă masacrarea copacilor din municipiu şi intenţionează să le ceară consilierilor municipali să îi retragă lui Ovidiu Creţu dreptul de a dispune de banii alocaţi DSP pentru toaletarea arborilor de pe spaţiul public al Bistriţei.

 

 

 

În fiecare an, primăvara, angajaţii Primăriei Bistriţa de la Spaţii verzi încep să toaleteze arborii de pe spaţiul public al municipiului. Numai că nu fac acest lucru aşa cum scrie la carte şi nu întotdeauna în perioada propice. Mai mult decât atât, ecologiştii bistriţeni spun că toaletarea arborilor din municipiu se face 365 de zile din 365.

 

Ecologiştii fac demersuri să îl stopeze pe Creţu

 

Reprezentanţii Partidului Ecologist Român (PER) sunt decişi să îl oprească pe primarul Ovidiu Creţu să mai aprobe masacrarea copacilor din Bistriţa. Astfel, ei intenţionează ca în această săptămână să depună un memoriu Consiliului Local prin intermediul căruia doar copacii afectaţi să mai poată fi toaletaţi sau tăiaţi. Condiţia este însă ca în cazul tăierii totale, respectivii arbori să fie imediat înlocuiţi cu alţii, dar de înălţime mare.

„Prin consilierii noştri vom face un demers către Consiliul Local, prin care numai copacii serios afectaţi să fie toaletaţi sau tăiaţi de tot, şi înlocuiţi cu arbori de patru metri, ca şi cei din parc, chiar dacă costă o mie de lei bucata. Deci din start arbori de înălţime mare, nu jordiţe. De asemenea, sumele din cadrul bugetului destinate pentru amenajare spaţii verzi să nu fie consumate doar aşa, de dragul de a face normă verde, de masă lemnoasă, săptămânal, cum văd remorcile încărcate ale primăriei”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Marius Bălan, preşedintele PER Bistriţa.

 

Marius Bălan: „Ei toaletează în tot cursul anului, 365 de zile din 365”

 

Potrivit liderului ecologist, angajaţii municipalităţii nu efectuează toaletări doar în perioadele propice, adică primăvara şi toamna, ci pe parcursul întregului an.

„Ei toaletează în tot cursul anului. 365 de zile din 365, ei tot toaletează, nu doar primăvara sau toamna. Este o acţiune total negândită, nu se lucrează conform normativelor, deci pur şi simplu ei au normă de masă verde. Atunci, vrem să fie îngrădită operaţiunea asta – motorină, benzină, maşini puse la dispoziţie pentru a toaleta în fiecare zi a săptămânii ce doresc ei. Se lucrează total anapoda”, spune Marius Bălan.

 

Copacii sănătoşi sunt tăiaţi, cei bolnavi se rup singuri

 

Mai mult decât atât, Marius Bălan îi acuză pe angajaţii Primăriei Bistriţa că în loc să toaleteze şi să taie copacii nesănătoşi, îi sacrifică pe cei sănătoşi, în timp ce arborii bolnavi şi uscaţi se rup şi asta fără să fie vânt.

„Culmea, cei de la primărie au toaletat copacii sănătoşi, iar cei nesănătoşi pică tot într-o veselie. În staţie pe Independenţei vizavi de Sf. Ana a picat un arbore zilele trecute. Pe Titulescu a căzut alt arbore nu demult, iar pe Cerbului alt arbore. Trei arbori într-o săptămână care nu au fost verificaţi din cauza incompetenţei celor de la Spaţii verzi. Au picat că au fost nesănătoşi. Pe urmă e şi un scandal cu Banca Allianz Ţiriac, care a dat în judecată primăria pentru ceea ce s-a întâmplat acum doi ani când a fost furtuna aceea mare şi s-au rupt crengile şi copacii din cauza vântului foarte puternic. Am spus primăriei să îşi scoată un certificat meteo, atunci a fost o furtună între gradul trei şi patru. (…) Vrem să fim bine înţeleşi: noi nu ne opunem toaletărilor, însă ele trebuie făcute cu cap. Acuma e ca la nebuni, doi încarcă şi trei descarcă. Aceste lucrări trebuie să fie făcute conform legii, a codului silvic şi în perioada propice. Deja sunt probleme mari şi de la secetă, oricum intrăm în an de secetă din nou, e teroare din cauza gazelor de eşapament şi sunt o mulţime de arbori terminaţi deja”, opinează liderul PER Bistriţa. .

 

Pe Odobescu sunt deja copaci uscaţi

 

Un exemplu concludent, dar nu singurul vizavi de modul în care se fac toaletările în municipiu este str. Alexandru Odobescu. Aici, copacii au fost ciuntiţi de-a dreptul, iar urmările se văd cu ochiul liber. Unii nu mai au deloc frunze şi sunt total uscaţi, alţii abia mai au câteva.

„Copacii de pe Odobescu sunt terminaţi, 80% din ei sunt duşi. Un genocid verde. Noi nu avem ce să stăm să tragem fumul maşinilor în piept pentru că aşa vrea administraţia”, este de părere Marius Bălan, liderul PER Bistriţa.

 

Toaletări aiurea şi în alte zone

 

Anul acesta şi în alte zone ale oraşului au fost ciopârţiţi arborii, nu numai pe Odobescu. Astfel, crengile plopilor de pe str. Victor Babeş au fost tăiate după o metodă ştiută doar de angajaţii primăriei, fiindcă acestea au fost pur şi simplu rase de lângă trunchiul copacului. Alte exemple, şi nu doar din acest an ci şi din anii trecuţi, sunt străzile Independenţei sau Bulevardul Republicii.

„Sunt arbori terminaţi deja. Am văzut 11 pe Independenţei, şase pe Odobescu, şapte pe bulevard (n. r. – Bulevardul Republicii) şi lista poate continua. I-am monitorizat pe toţi”, a precizat pentru Gazeta de Bistriţa, Marius Bălan.

 

Creţu nu a învăţat nimic

 

De altfel, în urmă cu doi ani, în 2011, pentru că angajaţii de la Spaţii verzi au toaletat excesiv de tare copacii de pe Bulevardul Republicii, Primăria Bistriţa a fost amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei. Din cauza toaletărilor efectuate aiurea, nici după doi ani copacii de pe bulevard nu şi-au revenit complet.

La începutul anului trecut, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud atrăgea atenţia în mod public municipalităţii bistriţene că toaletările nu sunt efectuate ca la carte. Şi ca lucrurile să nu fie interpretabile, APM BN a dat la acea vreme şi definiţia toaletării arborilor.

„Toaletarea înseamnă cu totul altceva: a curăţa, a elimina acele părţi din arbori care sunt uscate, rupte, bolnave, nu distrugerea în totalitate a coroanei arborelui. Arborii din oraş reprezintă un factor de echilibru, stabilitate şi securitate a mediului, a calităţii aerului din oraş, pentru sănătatea populaţiei.

Aliniamentele stradale au rol:

– de protecţie eoliană prin reducerea vitezei vântului în cazul producerii unor furtuni;

– rol de generare a oxigenului necesar vieţii (ori prin tăierea coronamentului arborilor distrugem total acest generator);

– rol de filtrare a aerului, frunzele reţin praful şi reduc nivelul zgomotului urban datorat traficului;
– şi nu în ultimul rând rol estetic.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud nu este de acord cu astfel de practici şi cere încetarea lor atât în municipiu, cât şi pe teritoriul întregului judeţ. Am dori pe această cale să solicităm Primăriei Municipiului Bistriţa să stopeze astfel de proceduri care pur şi simplu fac rău populaţiei oraşului şi care vandalizează natura”, se preciza într-un comunicat de presă al APM BN, în ianuarie 2012.

Că Primăria Bistriţa nu a luat vreun cuvânt în seamă din ceea ce au spus cei de la APM, se vede în continuare şi cu ochiul liber.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.