Companiile feroviare au parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federațiile sindicale reprezentative și au respectat termenele legale pentru elaborarea și promovarea bugetelor pentru acest an care prevăd creșteri salariale, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
„Am avut în vedere mărirea anvelopei salariale pentru angajații feroviari. Se pare că mesajul aceasta nu a ajuns în teritoriu. Ca lideri de sindicat, spuneți că nu susțineți acest protest spontan. Cu toate acestea, fac apel și la dumneavoastră, să vă asigurați că informația despre creșterea salarială va ajunge la oameni. În bugetele CFR S.A. și CFR Călători sunt prevăzute creșteri salariale. Bugetele vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. În prezent, proiectele se află pe circuitul de avizare”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Acesta a participat la negocierile de miercuri dintre administrațiile și organizațiile sindicale, iar liderii sindicali au informat conducerea ministerului cu privire la faptul că oprirea spontană a lucrului a fost organizată în mediul online de către salariați.
Miercuri după-amiază, la sediile CFR S.A. și CFR Călători au avut loc noi runde de negocieri pentru încheierea de acorduri sau acte adiționale la Contractele Colective de Muncă. Au fost analizate și discutate soluții pentru revendicările și problemele salariaților.
O parte dintre angajații feroviari au declanșat miercuri dimineața un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe șapte regionale, mai puțin Constanța, a informat CFR SA. Trenurile au fost oprite pe regionalele București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și Galați. Contractul colectiv de muncă al angajaților CFR SA a expirat miercuri, iar joi expiră și Contractul colectiv de muncă al angajaților de la CFR Călători.