Home Societate Un copil a murit înecat, cupă ce a fost surprins împreună cu...

Un copil a murit înecat, cupă ce a fost surprins împreună cu tatăl său de viitură

Poliţiştii au fost sesizaţi, pe data de 6 iulie, cu privire la faptul că un minor a fost luat de viitură în timp ce traversa împreună cu un bărbat pârâul care traversează localitatea Şieu.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Posmuş, în timp ce îl ţinea în spate pe fiul său, în vârstă de 3 ani, în momentul în care a încercat să traverseze pârăul din localitatea Şieu, a fost surprins de viitură, astfel că s-a dezechilibrat şi au căzut amândoi în apă.

Din cauza debitului mare de apă, minorul a fost dus în aval aproximativ 300 de metri, unde a fost găsit înecat după aproximativ 30 de minute.

 Potrivit unui comunicat, cadavrul minorului a fost transportat la Secţia Prosectură din cadrul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud în vederea efectuării necropsiei, iar faţă de tânărul de 33 de ani sunt efectuate cercetări de către Serviciul de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version