Un băiat din Șieu-Măgheruș, în vârstă de 12 ani, a ajuns joi la spital, după ce a fost lovit de o autospecială de poliție, în timp ce traversa strada.
„Astăzi, 21 decembrie, pe Drumul Național 17, în localitatea Șieu-Măgheruș a avut loc un accident rutier. Din primele date, o autospecială de poliție din alt județ ar fi acroșat un minor, de 12 ani, din Șieu-Măgheruș care s-ar fi angajat în traversarea străzii.
În urma accidentului, pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto, un bărbat de 22 de ani, din Dej, a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.