FOTO: ARIHIVĂ

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim au derulat o acțiune pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În acest sens, au fost controlați doi agenți economici și 3 exploatări forestiere de pe Valea Bârgăului și Târlișua.

Totodată, în trafic au fost verificate 14 autovehicule, dintre care 10 transporturi de material lemnos.

Pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 5 sancțiuni, în valoare de 9.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a peste 32 de metri cubi de material lemnos, în valoare aproape 11.000 de lei. Printre cei amendați se află un agent economic de pe Valea Bârgăului și o persoană fizică din Târlișua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.