Specialiști ai ISU Bistrița-Năsăud, din cadrul Inspecției de Prevenire (IP), efectuează, în aceste zile, acțiuni de îndrumare și control la unitățile de turism din județul Bistrița – Năsăud. La două astfel de unități, pompierii au găsit mai multe deficiențe, motiv pentru care au aplicat mai multe sancțiuni.


Joi, 28 decembrie, două echipe de ofițeri au avut ca misiune controlul de specialitate la două unități de cazare și alimentație publică, cu scopul de a verifica modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor și a celorlalte reglementări din domeniul situațiilor de urgență, dar și existența tuturor documentelor prevăzute de lege în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în urma verificărilor, pompierii bistrițeni au identificat 13 deficiențe și au aplicat 13 sancțiuni, printre care 3 amenzi contravenționale, în cuantum de 2.000 lei.
De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, inspectorii IP au efectuat și două acțiuni de informare preventivă privind riscurile iminente în cazul nerespectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, principalele măsuri care trebuie luate pentru evitarea posibilelor situații de urgență generate de incendii, dar și modul de comportament ce trebuie adoptat în cazul producerii unor incendii sau a altor situații de urgență.
Acțiunile de informare, verificare și control ale pompierilor bistrițeni vor continua și în următoarea perioadă, în special în zonele turistice unde, în această perioadă, se așteaptă prezența unui număr mare de turiști, dar și la unitățile de alimentație publică unde se organizează „Revelionul” sau în locurile publice unde vor avea loc activități cultural-artistice organizate de autoritățile locale cu prilejul anului nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.