Contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a Colegiului Național Liviu Rebreanu a fost semnat, a anunțat deputatul PNL Robert Sighiartău.

Mă bucur că după mai bine de zece ani, de când a fost început acest proiect, vom începe lucrările la una dintre clădirile istorice de referință din municipiul Bistrița. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest proiect și sper ca investiția să se realizeze în termenii stabiliți, iar lucrările să fie de calitate”, a declarat Sighiartău.

Deputatul liberal mai spune că vor fi finalizate toate proiectele aflate în derulare și, în plus, vor fi implementate noi investiții ”care să facă viața mai bună tuturor bistrițenilor”.

Pentru modernizarea acestui obiectiv, autoritățile au încercat mai multe variante pentru a obține finanțare, însă atât varianta buget local, cât și alte două variante – fonduri europene și Programul Național de Dezvoltare Locale – au fost sortite eșecului. În cele din urmă, se pare că soluția salvatoare a fost Compania Națională de Investiții, aceasta fiind identificată în vremea în care deputatul PSD Daniel Suciu era ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Reabilitarea clădirii Colegiului Național Liviu Rebreanu este o investiție estimate la aproximativ 32 milioane de lei, bani cu ajutorul cărora imobilul va fi transformat total. Pe lângă realibitarea clădirii, toate cele 28 de săli de clasă vor fi modernizate în totalitate, urmând să fie dotare cu mobilier modern și sisteme audio-video. Amfiteatrele de la etajul 1 și 2 vor fi păstrate și modernizate, dotate cu videoproiector, tablă interactivă și unitate multimedia. Laboratoarele de informatică vor fi relocate si dotate integral, iar sala de festivități va fi și ea modernizată.

Valoarea totală a proiectului este de circa 11 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.