La sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a semnat un contract în valoare de 28 de milioane de euro pentru executarea unor lucrări de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiu şi mai multe localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Contractul este împărţit pe trei loturi și cuprinde zece comune şi municipiul Bistriţa. Este vorba despre comunele Şintereag, Şieu Odorhei, Uriu, Nimigea, Chiuza, Cetate, Budacu de Jos, Şieu Măgheruş, Feldru şi Şanţ.

Prezenţi la semnarea contractului au fost şi reprezenzanţi ai principalului furnizor de apă din judeţ – Aquabis, dar şi reprezentanţi ai firmelor care vor executa lucrările.

Autorităţile judeţene estimează că lucrările de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în cele zece localităţi plus municipiul Bistriţa vor fi gata la sfârâşitul anului viitor.
Proiectul din care acest contract face parte, include investiții pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată, costuri aferente Asistenței Tehnice pentru Management, costuri aferente Asistenței Tehnice pentru Supervizare Lucrări, Publicitate și altele, în valoare de 126.277.732 lei / respectiv 28.660.400 Euro, inclusiv TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.