Primăria Bistriţa deţine de aproximativ 7 ani o cabană, situată în Dealul Dumitrei, pentru a cărei construcţie s-au cheltuit de la bugetul local 300.000 lei (trei miliarde de lei vechi). Imobilul este folosit pentru întrunirile protocolare ale angajaţilor, pentru invitaţii străini, dar şi de către personalul Ocolului Silvic Bistriţa. Consilierii locali PER – Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea – solicită Consiliului Local Bistriţa să aprobe introducerea în circuitul public, în scopuri turistice, a cabanei din Dealul Dumitrei, aflată acum în subordinea Ocolului Silvic Municipal, şi care în prezent este vizitată „doar de o clientelă exclusivistă”.

 

La o distanţă de aproximativ 100 de metri de şosea, în Dealul Dumitrei, municipalitatea bistriţeană deţine de ani buni o cabană, administrată de Ocolul Silvic Bistriţa, instituţie subordonată Primăriei Bistriţa. În apropiere se află încă o cabană, aflată în proprietatea Direcţiei Silvice Bistriţa, pe care primăria a solicitat-o în momentul în care a fost înfiinţat Ocolul Silvic Bistriţa. Cum Direcţia Silvică a refuzat, municipalitatea a ales varianta construirii unui imobil nou, în imediata vecinătate.

 

Trei miliarde justificate printr-un studiu de soluţie

Noul imobil este compus dintr-un living la parter şi două dormitoare la etaj, cu o suprafaţă utilă de 200 de metri pătraţi. În curte s-a amenajat un foişor şi o terasă acoperită. Construcţia, în care s-au investit 3 miliarde de lei vechi, a început în 2007, în mandatul lui Vasile Moldovan, şi s-a finalizat în primul mandat al lui Ovidiu Creţu, în 2009, când a avut loc împrejmuirea imobilului.

Probabil şi pentru a justifica noua investiţie, între anii 2006 şi 2007 Primăria Bistriţa a comandat Institutului Naţional de Dezvoltare – Cercetare în Turism un „Studiu de soluţie privind dezvoltarea turismului cultural şi educaţional în Bistriţa”.

Conform studiului, care a costat la vremea respectivă 89.000 lei „în zonă ar putea fi valorificate mai multe tipuri de turism, printre care cel de tineret, de agrement, sportiv şi programe educaţionale în timpul liber, incluse în pachete turistice variate şi atractive”. Printre exemplele concrete făcute publice cu ocazia prezentării studiului au fost enumerate realizarea unui complex de tratament balnear la Slătiniţa, cu toate dotările necesare, sau construcţia unei cabane ultramoderne în dealul Dumitrei, lângă cantonul silvic.

 

Cabana nu a mai fost folosită în scop turistic, ci pentru protocol

În cele din urmă însă, destinaţia dată noii cabane nu a mai fost aceea pomenită în studiul de soluţie, adică turismul de tineret, de agrement, sportiv şi programe educaţionale, ci una care ţine de moştenirea culturală a orânduirii de dinainte de 1989 – protocol. În prezent primăria foloseşte cabana pentru întrunirile protocolare ale angajaţilor, pentru invitaţii străini, dar şi de către personalul Ocolului Silvic Bistriţa.

„Chiar dacă a fost ridicată din bani publici, cabana este vizitată doar de o clientela exclusivistă şi nu poate fi închiriată, deşi ar putea fi o sursă de venit pentru bugetul local”, afirmă consilierul local Alexandru Toniuc, care propune Consiliului Local introducerea imobilului în circuitul turistic.

 

Ovidiu Creţu: Dacă aş închiria-o, ar însemna că sunt SRL

În urmă cu patru ani, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, declara în presa locală, că utilizarea imobilului pentru întrunirile protocolare şi pentru cazarea oaspeţilor, fie ei români sau străini este un lucru bun. Pe de altă parte, primarul afirma că preţuieşte mai mult peisajul din zona respectivă decât construcţia în sine.

„Eu am fost o singura dată acolo, cu oaspeţi veniţi din străinătate. Este o soluţie foarte bună pentru a caza oaspeţii care ne vin în vizita, cetăţeni de onoare care se întorc la Bistriţa sau străini. Este foarte bună acea cabană, pentru că e aproape de oraş. E mai important locul în care se află şi faptul că se pot face grătare acolo, afară”, spunea Ovidiu Creţu, în 2010. Tot la acea vreme s-a abordat şi posibilitatea închirierii cabanei, în vederea obţinerii unor venituri la bugetul local, însă edilul Bistriţei a exclus această opţiune.

„Daca aş închiria-o ar însemna că sunt un SRL care se ocupa cu aşa ceva. Ar trebui să angajez oameni care să se ocupe tot timpul de cabană şi să tot facem reparaţii după ce am închiria-o”, declara Ovidiu Creţu.

 

Alexandru Toniuc: Menţinem în afara circuitului public o resursă turistică creată din bani publici

Situaţia nu s-a schimbat deloc de atunci. Bistriţenii, din banii cărora s-a construit acea cabana, nu ştiu prea multe despre existenţa ei şi nici nu au acces la aceasta, fiindcă este cu regim închis. Asta ca să nu mai vorbim despre lucrările de administrare, întreţinere curentă şi cheltuielile care sunt suportate în continuare din bugetul public.

„Situaţia nu este una normală. Considerăm că ceea ce s-a creat este menţinut şi administrat din bani publici trebuie utilizat şi exploatat în sfera publică. În timp ce susţinem că suntem interesaţi de dezvoltarea turismului, menţinem în afara circuitului public o resursă turistică creată din bani publici. În timp ce Romsilva şi alte ocoale publice private oferă spre închiriere cabanele pentru turiştii ocazionali şi pentru organizarea de evenimente, Primăria Bistriţa foloseşte cabana din dealul Dumitrei în regim de proprietate privată fără a încasa nimic. În condiţiile în care s-a adoptat o HCL privind autorizarea doar a trei spaţii de picnic, niciunul amenajat până la ora aceasta, o locaţie foarte potrivită pentru aceste activităţi, amenajată şi dotată cu tot ce trebuie, este scoasă din circuitul public. Odată cu adoptarea Hotărârii nr. 30/2008 privind constituirea asociaţiei intercomunitare silvice Bistriţa – Livezile şi a hotărârilor ulterioare privind administrarea asociaţiei, practic, gestionarea cabanei din Dealul Dumitrei este responsabilitatea Consiliului de Administraţie al Asociaţiei. Consiliul Local nu mai controlează în mod direct activitatea Ocolului Silvic Municipal. Credem de aceea că, cabana din Dealul Dumitrei trebuie readusă sub controlul direct al Consiliului Local prin transferul acesteia din subordinea Ocolului Silvic Municipal în Patrimoniul Primăriei şi administrarea Direcţiei Comunicare prin serviciul educaţie turism. Credem că în timpul cel mai scurt cabana trebuie introdusă în circuitul public şi oferită spre închiriere doritorilor. În sensul acesta serviciul educaţie-turism va trebui să întocmească un regulament de funcţionare şi un plan de promovare”, este de părere Alexandru Toniuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.