Autoritățile subordonate lui Emil Radu Moldovan și instituției pe care o conduce, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, derulează licitații care sunt contestabile. Și chiar pierd contestațiile. Dar pentru ei pare să nu fie nicio problemă că nimeni nu îi trage la răspundere. De data aceasta este vorba despre Lucrări de extindere a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Beclean, licitație anulată de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

 

”Valoarea estimată a lucrărilor inclusiv diverse și neprevăzute este de 1.164.066 fără TVA (n.r. 1,4 milioane cu tot cu taxe)”, se arată în caietul de sarcini a lucrărilor de extindere realizate de către DGASPC din subordinea CJ BN. Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Beclean urmează să fie reabilitat după rezolvarea tuturor problemelor de licitație.

 

Ce spune decizia CNSC

”În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. 2842/C7/3353

Data: 07.11.2014 Prin contestaţia nr. 199/14.10.2014, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 28958/17.10.2014, S.C. METAL CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Bistriţa, str. Intrarea Toporaşului, nr. 5, scara F, apartament 59, judeţul Bistriţa Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului

Comerţului cu nr. J06/571/2005, CUI RO 17698979, reprezentată de Petrina Valentin Marius, în calitate de administrator, împotriva adresei nr. 29569/09.10.2014, privind rezultatul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte, a contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Lucrări de extindere Centru de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Beclean”, emisă de către DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BISTRIŢA, cu sediul în Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr. 1A, judeţul Bistriţa Năsăud, în calitate de autoritate contractantă, se solicită admiterea acesteia, suspendarea prezentei proceduri de atribuire până la soluţionarea pe fond a contestaţiei şi anularea

adresei nr. 29569/09.10.2014, privind rezultatul procedurii de atribuire, precum şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei S.C. METAL CONSTRUCT S.R.L., în temeiul art. 255 alin. (1) şi art. 2562 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris.  În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C. METAL CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Bistriţa, str. Intrarea Toporaşului, nr. 5, scara F, apartament 59, judeţul Bistriţa Năsăud, în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BISTRIŢA, cu sediul în Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr. 1A, judeţul Bistriţa Năsăud şi anulează raportul procedurii nr. 29536/09.10.2014 precum şi actele subsecvente acestuia.

Obligă DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BISTRIŢA ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reia procedura de achiziţie publică de la etapa de evaluare a ofertelor şi să efectueze reverificarea propunerii tehnice a S.C. METAL CONSTRUCT S.R.L, pentru considerentele precizate în motivare. Obligă DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI

PROTECŢIA COPILULUI BISTRIŢA ca, în cadrul aceluiaşi termen dispus anterior, să comunice operatorilor economici încă implicaţi în procedura de atribuire, măsurile luate în baza prezentei decizii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare”, arată decizia CNSC.

 

ȘEFA DGASPC, urmărită penal

Baronul Emil Radu Moldovan are în subordine o angajată urmărită penal pentru activitatea pe care o desfăşoară, arătam anterior. Este vorba despre directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Delia Claudia Fontul, care este urmărită penal conform unei sentinţe a Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Directorul DGASPC nu crede că ar fi o problemă că este urmărită penală şi să conducă DGASPC.

 

Preoteasa urmărită penal

Urmăriţii penali ar trebui să conducă instituţiile publice. Ar fi o nouă modă care ar putea fi lansată de la Bistriţa-Năsăud în toată ţara. Este vorba despre un angajat al lui Emil Radu Moldovan, baron care se pare că în ultima perioadă sfidează legea în toate articolele ei. Directoarea DGASPC, Delia Claudia Fontul, este o subordonată urmărită penal. Scuza directoarei este că alţi oameni din conducerea direcţiei au luat neînceperea urmăririi penale, dar uită să menţioneze că la contestaţia lui Augustin Curtuiuş faţă de acea sentinţă dată de procurori doar cazul ei a fost trimis din nou spre urmărire penală. Directoarea ar avea şi relaţii apropiate cu şeful ei, despre care ea chiar recunoaşte că a auzit, dar le neagă cu desăvârşire. Colac peste pupăză, Delia Claudia Fontul este şi preoteasă.

Delia Claudia Fontul ar fi urmărită penal pentru abuz în serviciu pentru fapte petrecute în 2013, la câteva luni de la instalarea în funcţia de director. Ea ar fi neglijat o persoană care suferă de un handicap motor sever. Mai mult decât atât, petentul a arătat că a fost dat afară abuziv din centrul de servicii sociale “Sfântul Luca” Beclean, fără a i se înlocui măsura supravegherii permanente cu măsura supravegherii la domiciliu. Cu toate acestea, oficialii DGASPC în frunte cu Delia Fontul Claudia i-au răspuns acelei persoane, fără însă a se lua nicio măsură care să arate paşii care vor fi urmaţi pentru a i se acorda servicii sociale.

“În ceea ce priveşte plângerea formulată împotriva intimatei Fontul Delia Claudia-aceasta vizează fapte comise în perioada ianuarie 2013-martie 2013, care trebuiau analizate în cadrul unui dosar nou format, delimitat de plângerile preexistente, întrucât aspectele reclamate sunt ulterior faptelor raportat la care s-au formulat plângeri de către petent, şi raportat la care instanţele judecătoreşti au dispus începerea urmăririi penale”, arată magistratul în sentinţa citată.

 

S-a cerut arestarea directoarei

Petentul a cerut chiar arestarea învinuitei Fontul Delia Claudia, întrucât “această persoană de asemenea refuză să dispună internarea sa în regim de urgenţă”, arată magistratul în sentinţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

“Partea vătămată Curtuiuş Augustin din municipiul Bistriţa suferă de un handicap psihomotor sever, respective <tetrapareză cu predominanţa paraparezei, incontinenţă sfincteriană avansată şi stare post traumatism vertebr-medular C-5, C-6>, ca urmare a unui accident ce a avut loc în cursul anului 2011, soldat cu imobilizarea acesteia într-un scaun cu rotile”, se arată în sentinţa judecătorilor.

Instanţa a mai reţinut că, ”deşi prin Sentinţa penală nr. 127/F/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a dispus începerea urmăririi penale, raportat la făptuitorii-intimaţii M.M., R.V.M., V.L. şi C.A., dispunându-se ascultarea petentului, pentru ca aceasta să precizeze ce fapte impută fiecăreia dintre persoanele menţionate în plângere şi cum sunt probate, nu s-a efectuat în mod complet acest lucru, consemnând-se în declaraţia luată petentului doar faptul că acesta îşi menţine plângerile din datele de 16 sept 2009 şi 25 iunie 2009“, arată magistratul în sentinţa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.