Grupul de consilieri ai Partidului Democrat Liberal din cadrul Consiliului Local Bistriţa dezaprobă atitudinea şi declaraţiile primarului Teodor Ovidiu Creţu care "de la instalarea sa a avut ca principală procupare dezinformarea constantă a opiniei publice cu privire la atitudinea consilierilor PD-L din cadrul Consiliului Local".
Potrivit precizărilor făcut de consilierul local Gheorghe Tuţă, grupul consilierilor PD-L nu vor fi de acord în continuare cu deschiderea pietonalului, cu realizarea unui bloc cu zece etaje în parcarea de la Trezorerie, cu creşterea taxelor şi impozitelor locale, cu alocarea de bani pentru aşa-zisul proiect wonderland/neverland fără baze legale şi cu alte proiecte pe care Ovidiu Creţu le inventează gen Heidenfeld sau altele. " Aştepăm îndeplinirea promisiunilor pe care le-aţi făcut şi anume amenajarea de parcări subterane şi supraterane în Piaţa Mihai Eminescu, Casa Albă şi Camera de Comerţ şi Industrie, aducerea la standardele europene a tuturor străzilor şi aleilor, amenajarea a 70 de hectare de spaţii verzi şi realizarea a 8 baze sportive", se arată într-un comunicat de presă emis de Organizaţia Municipală a PD-L Bistriţa.
Iulia STUPINEAN