Doi bărbați au ajuns după gratii, săptămâna trecută, înainte de minivacanța de 1 Decembrie, după ce au fost condamnați definitiv de instanțele de judecată. Unul este din Josenii Bârgăului, iar celălalt din localitatea Jucu, județul Cluj.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 29 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii.
Unul dintre acestea a fost emis pe numele unui bărbat de 30 de ani din Josenii Bârgăului, condamnat la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe. Bărbatul a fost dus în penitenciar de polițiști.
Cel de-al doilea mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de polițiști a fost emis de către Tribunalul Cluj, împotriva unui bărbat de 39 de ani, din Jucu, județul Cluj. Acesta a fost depistat pe raza județului Bistrița-Năsăud.
Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. Acesta a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Bistrița.