Între 1 decembrie 2014 şi 15 ianuarie 2015 pe site-ul www.romaniaone.org, se desfășoară un concurs de povești. Dar acestea nu vor fi orice fel de povești, ci „despre oameni din jurul tău care pun umărul la schimbarea ţării în bine”, potrivit organizatorilor.
„Spre deosebire de poveștile de seară, care încep cu „a fost odată”și sunt de obicei menite să te adoarmă, poveștile de zi ar trebui să te trezească. Sunt povești adevărate despre oameni din România care se luptă cu ei înșiși, cu sistemul, cu piedici de tot felul și încearcă, în general, să schimbe ceva în bine în jurul lor. Oameni care rezistă, speră şi cred într-un viitor mai bun. Există zeci de mii de astfel de exemple în această țară, e nevoie doar de povestitori buni, care să le scoată la lumină”, mai adaugă organizatorii.
Pentru a fi validate pentru jurizare, poveștile trebuie să fie originale, să nu mai fi fost publicate altundeva, să conțină cel puțin o fotografie sau un scurt video de calitate, să aibă minimum 400, maximum 600 de cuvinte într-o limbă română curată, să conțină diacritice și să fie trimise într-un fișier word atașat unui email pe adresa voicu@romaniaone.org
„Autorul își asumă integral veridicitatea celor istorisite, trebuie să semneze cu numele complet, lângă care să fie trecute adresa, seria de buletin și un număr de telefon. Un autor poate înscrie maximum 5 astfel de istorisiri și astfel să își crească șansele de câștig. Drepturile rămân integral ale autorilor. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a verifica veridicitatea faptelor relatate”, se mai arată pe site-ul www.romaniaone.org.
Termenul limită pentru trimiterea poveștilor este 15 ianuarie 2014 și vor exista 10 finaliști din 3 câștigători. Premiile se acordă în bani: 1500, 800 și 400 de lei. Câştigătorii vor fi anunţaţi în 20 ianuarie 2015.
„Dar, surpriză! Orice poveste validată, care a intrat în concurs, însă nu a câștigat, poate fi opţional cedată organizatorului spre publicare o singură dată contra sumei de 100 de lei. Mult succes”, au completat organizatorii la final.
Juriu va fi format din 3 membri:
Mihaela Ursa predă literatură comparată şi studii culturale la Facultatea de Litere din Cluj. A publicat Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă (2012) şi alte cărţi de critică şi teorie literară, este membră a Uniunii Scriitorilor şi a altor asociaţii de profil.
Cătălin Gheorghe lucrează în cadrul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare. Promovează comportamentul filantropic al românilor, deoarece crede cu tărie că soluţiile şi resursele pentru rezolvarea problemelor sunt la noi.
Voicu Bojan este reprezentantul RomaniaOne. A publicat în Esquire, National Geographic România, Dilema Veche etc. Este şi iniţiatorul proiectului fotografic Diafragma9. În secret, scrie tot felul de poveşti.