Comercianții ilegali și scandalagii, taxați de polițiști în minivacanța de Rusalii

52

Amenzi în valoare de peste 38.000 lei au aplicat polițiștii bistrițeni în minivacanța de Rusalii pentru fapte ilegale din domeniul comerțului, petrecute în special pe raza celor patru orașe din județ, dar și pentru tulburarea liniștii publice. 

Vineri, 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul comerțului și prestărilor de servicii destinate populației, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor. Astfel, au fost efectuate controale şi verificări de specialitate în zonele și locurile de vânzare alimente sau de alimentație publică, în special în zonele urbane ale județului Bistrița-Năsăud.

Cu această ocazie, au fost verificați 21 de operatori economici, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 36.500 lei și a fost confiscat numerar în sumă de 240 lei„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în noaptea de 15/16 iunie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au organizat și desfășurat acțiuni pentru menținerea și asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, pe raza de competență.

Au fost verificate trei localuri publice, ocazie cu care au fost legitimate mai multe persoane. De asemenea, au fost controlate unități de cazare și agenți de pază. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.845 lei, 5 dintre acestea fiind pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice„, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here