Trei societăți comerciale au fost amendate, săptămâna trecută, cu 8.000 lei de Poliția Locală Bistrița, după ce s-a descoperit că vând articole pirotehnice pe spații private ale unor persoane fizice din municipiu, fără a deține autorizații în acest sens. În spațiile aflate pe domeniul public sau privat al municipiului Bistrița, comercializarea unor astfel de produse este interzisă.

În perioada Sărbătorilor de Iarnă se deschid adevărate „câmpuri de război” în municipiu, petardele punându-i în pericol pe copii, producând deranj și crescând riscul de incendii. Să nu uităm de animale, auzul acestora fiind unul dintre cele mai dezvoltate simțuri. Animalele sunt capabile să audă sunete ce au o frecvență imposibil de detectat de către urechea umană, mai mult, ele preiau sunete înalte, de la o distanță mult mai mare decât noi, explozia petardelor putând să le pună în pericol viața. Din aceste motive, polițiștii locali vor monitoriza atât comercianții de articole pirotehnice cât și utilizatorii acestora, transmite Poliția Locală Bistrița.

„Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial, Protecția Mediului și Disciplina în Construcții au desfășurat, în săptămâna 11-17 decembrie, acțiuni de identificare, verificare și control a agenților economici ce desfășoară în această perioadă activități de comercializare a articolelor pirotehnice pe raza municipiului Bistrița.

Au fost verificate, conform competențelor, respectarea normelor legale privind deținerea avizelor și autorizațiilor emise de Primăria Bistrița pentru construcțiile amplasate temporar, în vederea desfășurării actelor de comerț.

Conform HCL 277/2022, privind stabilirea unor măsuri pentru comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice pe raza teritorială a Municipiului Bistrița, a fost interzisă desfacerea spre vânzare a acestor materiale pe domeniul public sau privat al municipiului. Mai mult, prin Hotărârea nr. 1/29.11.2023, aceasta interdicție este impusă la nivel județean de către Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

În aceasta situație, în municipiul Bistrița, comercializarea articolelor pirotehnice se desfășoară pe terenuri ale persoanelor private, dar amplasarea construcțiilor provizorii în care se desfășoară actul de comerț trebuie făcută doar în baza și cu respectarea autorizației emisă de Primăria municipiului Bistrița.

Pe raza municipiului au fost identificate 8 puncte de vânzare a articolelor pirotehnice, administrate de 3 societăți comerciale.

Pentru nerespectarea normelor legale privind obținerea în prealabil a avizelor și autorizațiilor emise de Primăria municipiului Bistrița privind amplasarea punctelor de vânzare stabilite temporar, pe durata sărbătorilor de iarnă, agenții economici au fost sancționați contravențional cu amenzi în sumă totală de 8.000 lei, dispunându-se aducerea terenului la starea inițială”, precizează Poliția Locală.

Precizăm că verificarea activității desfășurate de către aceștia se face de către instituțiile abilitate, conform legislației în domeniul comercializării materialelor pirotehnice, și anume: AJFP – Antifraudă Fiscală, ISU BN, CJPC BN și ITM BN.

2 COMENTARII

  1. Sa se desfasoare si la Nasaud asemenea controale, fiindca un punct de vanzare este dispus pe domeniul public ( trotuar), iar altele doua sunt dispuse in parcarea unui mare retail.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.