Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi la ora 13.00 o atenționare de cod galben, valabilă până pe 24 iunie ora 23.00.

Conform site-ului meteoromânia.ro, din noaptea de luni spre marți (23/24 iunie) până în prima parte a nopții de marți spre miercuri (24/25 iunie) instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în vestul țării, apoi și în celelelalte zone. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în regiunile sudice și sud-estice, în seara zilei de marți și în primele ore ale nopții.

În Transilvania, primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o ” vreme caldă, în special în sud-vestul regiunii, cu o medie a valorilor maxime de 25…26 de grade. La mijlocul săptămânii, temperaturile vor scădea, ajungând la o medie regională de 20 de grade, cu valori chiar mai modeste în nordul şi în estul zonei. Apoi, din 28 iunie până spre sfârşitul intervalului de prognoză vor fi variaţii termice destul de mici, maximele oscilând în general în jurul valorilor climatologic specifice, respectiv 24…26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor fi destul de modeste, cu precădere în partea de nord şi de est a regiunii, valorile fiind în general de 11…12 grade, dar cu nopţi chiar mai răcoroase la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. Instabilitatea atmosferică destul de pronunţată va determina, îndeosebi în perioada 24-26 iunie şi în jurul datei de 1 iulie, ploi frecvente ce pot fi importante cantitativ”, conform meteoromania.ro.

 


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.