Slabe şanse pentru bistriţeni să schieze în această iarnă pe pârtia „Cocoşul”, cum a botezat recent primul gospodar al Bistriţei, Ovidiu Creţu, pârtia de schi din Wonderland de pe Dealul Cocoşului. Licitaţia pentru atribuirea serviciilor de operarea şi exploatare a instalaţiilor a fost lansată pe 20 decembrie, iar după 4 ianuarie 2017, data limită până la care se pot depune oferte, va fi făcut cunoscut şi câştigătorul. Problemele nu sunt clarificate sută la sută în acest punct fiindcă pârtia mai trebuie şi omologată, iar asta mai împinge startul cu încă aproximativ o lună, deci undeva pe final de februarie 2017.

 

Pârtia de schi devine funcțională, sută la sută, la jumătatea lunii ianuarie 2017. Cel puțin asta este ultima laudă a primarului Crețu, care timp de 8 ani a venit și s-a bătut cu pumnul în piept cu proiecte de anvergură, Wonderlandul. Abia a reușit, tot după 8 ani, să realizeze o amărâtă de pârtie de schi, pe care a dat o căruța de bani și aceia împrumutați din bancă, pe care îi va plăti tot pe spatele contribuabilului bistrițean. Per total, pârtia de doar un kilometru și trei sute de metri lungime a costat peste 4 milioane de euro, dar deocamdată nu poate fi pusă în funcțiune. În urmă cu fix o lună primarul Crețu se plângea că nu găsește firme sau oameni specializați care să administreze instalația de telescaun. Zilele trecute, pe 20 decembrie, primarul Bistriţei a lansat licitaţia pentru atribuirea serviciilor de operarea şi exploatare a instalaţiilor ( instalaţie de transport pe cablu, instalaţie de producere a zăpezii artificiale şi instalaţie de iluminat nocturn) aferente pârtiei de schi din cadrul Complexului Sportiv Polivalent din municipiul Bistriţa.

Pentru acest contract, municipalitatea a pus la bătaie suma de 297.945 lei, fără TVA, iar ofertantul care va avea preţul cel mai mic va fi desemnat câştigător. Ofertele pot fi depuse până cel târziu pe data de 4 ianuarie 2017, după care comisia de licitaţie va intra în deliberări. Deliberări care foarte probabil nu vor fi foarte lungi, fiindcă este la fel de probabil să nu fie nici foarte mulţi ofertanţi.

De precizat că acest contract expiră pe data de 31 martie 2017.

Conform caietului de sarcini, care potrivit surselor Gazeta de Bistriţa nu a fost aprobat de consilierii locali, şi din acest punct de vedere licitaţia nu ar fi tocmai în regulă, prestatorul va trebui să desfăşoare trei tipuri de activităţi. Astfel, una dintre acestea se referă la serviciile privind operarea/exploatarea, întreţinerea şi revizia instalaţiei de transport persoane pe cablu-telescaune, cea de a doua se referă la servicii privind pregătirea şi întreţinerea pârtiei de schi, operarea/exploatarea instalaţiei de producere zăpadă, iar cea de a trei vizează serviciile de operare/exploatare a instalaţiei de nocturnă.

Pe lângă aceste obligaţii mai sus menţionate, operatorul va trebui să participe şi la omologarea pârtiei de schi şi la obţinerea autorizării de funcţionare a instalaţiei de transport pe cablu.

Potrivit caietului de sarcini, exploatarea instalaţiei de telescaun se va realiza de către operatorul economic care deţine cod CAEN pentru realizarea acestei activităţi şi are personalul de specialitate conform specificaţiilor din prescripţia ISCI PT R9-2003, mai precis agenţii economici trebuie să deţină mijloacele tehnice şi să fie autorizaţi de ISCIR –INSPECT IT, dar şi să prezinte la momentul semnării contractului de prestare a serviciului un contract cu o firmă autorizată pentru realizarea acestui serviciu de întreţinere. Totodată, în acest sector vor fi angajate 10 persoane, care toate trebuie să fie autorizate şi cu pregătire tehnică.

În ceea ce priveşte serviciile de pregătire şi întreţinere a pârtiei de schi, dar şi de operare/exploatare de instalaţiei tunurilor de zăpadă, operatorul va trebui să asigure menţinerea în permanenţă a cantităţii de apă necesare preparării zăpezii artificiale prin cele două staţii de pompare amplasate la priza de apă de la râul Bistriţa şi la lacul de acumulare, conform prevederilor tehnice prevăzute de proiectant. Acelaşi operator va prepara zăpada pentru practicarea schiului în condiţii optime prin intermediul celor 4 tunuri de zăpadă, şi bineînţeles va pregăti pârtia pentru practicarea schiului în condiţii optime. În acest sector vor activa în total 8 persoane.

De asemenea, operatorul va asigura funcţionarea în bune condiţii a instalaţiei de nocturnă de pe pârtia de schi.

Conform caietului de sarcini, asigurarea serviciilor de asistenţă în caz de accident se va realiza prin serviciul Salvamont din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Aşa cum am precizat mai sus, firma care va câştiga contractul pentru prestarea serviciilor de operare şi exploatare va fi obligată ca împreună cu administraţia locală să participe şi la omologarea pârtiei de schi şi la obţinerea autorizării de funcţionare a instalaţiei de transport pe cablu.

Potrivit normelor legale în vigoare, administratorii pârtiilor sau traseelor de schi pentru agrement vor solicita, Ministerului Turismului, „omologarea lor cu cel puţin 45 de zile înainte de darea în exploatare a acestora”. De la depunerea solicitării, care evident trebuie să fie însoţită de ditamai dosarul ci actele necesare impuse de lege, se vor mai scurge încă aproximativ 30 de zile până ca ministerul să dea un răspuns, fie el afirmativ sau negativ.

Deci, practic, odată ce contractul va fi semnat, undeva după data de 4 ianuarie (data la care se deschid ofertele care apoi sunt analizate şi abia pe urmă este desemnat câştigătorul, în acest context fiind clar că se mai trec încă câteva zile), atât Primăria Bistriţa cât şi operatorul trebuie să depună la Ministerul Turismului dosarul cu pricina pentru omologarea pârtiei cu cel puţin 45 de zile, deci o lună şi ceva, înainte de termenul de la care se va putea efectiv schia pe pârtie fără probleme. Matematic, acest lucru înseamnă că municipalitatea, dacă mai doreşte să ofere bistriţenilor posibilitatea să schieze iarna aceasta, trebuie să ia în calcul cel mai scurt termen posibil, unul plasat undeva pe la finele lunii februarie. Dacă cele două entităţi  – primărie şi operator – au norocul să primească OK-ul din partea ministerului, atunci vor putea fi văzuţi şi primii schiori pe pârtie. Asta în condiţiile în care vremea va ţine cu Ovidiu Creţu, adică chiar dacă nu va ninge în acea perioadă, măcar temperaturi sub zero grade să fie pentru a putea fi folosită cu succes instalaţia pentru producerea artificială a zăpezii.

cretu-schi

O fi proiect cu dedicație și unii nu s-au prins?

La circa o lună după ce s-a plâns că nu există la nivel de Bistrița dar nici în județ oameni specializați și atestați să mânuiască instalația de transport pe cablu, primarul Bistriței declara public că operator va fi „o firmă din Bistrița” sau până una alta firma care a construit pârtia. În acest punct primarul Creţu nu a luat în calcul şi faza de omologare a pârtiei.

„Eu cred că operator va fi o firmă din Bistrița care și-a specializat oameni în meseriile cerute. Există și varianta de rezervă ca executantul, firma care a construit pârtia, să facă el operarea timp de două-trei luni”, a spus de curând Ovidiu Crețu.

Siguranța edilului bistrițean că viitorul operator va fi o firmă din Bistrița este un element mai mult interesant, în condițiile în care surse ale Gazeta de Bistrița susțin că favoritul lui Ovidiu Creţu ar fi Dumitru Tănase, patronul Eurocompozite, care și-ar fi trimis oameni la specializare deja și ar urma să „alerge” singur la viitoarea licitație organizată de primărie. Dumitru Tănase nu este doar patronul Eurocompozite SRL, ci şi al Rompoliproces SRL, care are ca obiect de activitate intermedieri în comerţul de maşini, echipamente industriale, nave şi avioane.

Deocamdată sunt doar zvonuri, pe care doar timpul ne poate demonstra că este așa sau nu.

Speculații se pot face pe marginea acestui zvon fiindcă, amplasarea pârtiei de schi de pe Dealul Cocoșului i-ar veni ca o mănușă firmei lui Dumitru Tănase, în condițiile în care fix la poalele acesteia are construit aerodromul și în plus intenționează să construiască în zona imediat învecinată niște pensiuni.

1 COMENTARIU

  1. Realitatea este ca de 8 ani primarul Cretu se lupta cu tot felul de „stiutori” in domeniu dar mai ales contre de la consilierii locali, fapt datorat lor care in acesti ani n-au reusit nimic,doar „strambe”.Nu sunt fan psd dar cand e dovedit ca omul este gospodar toat cinstea si lauda.Ca nu este buna datorita climatului(Costane sa dovedit ca nu-i asa) ca banii se puteau folosi la altceva,asa este,dar tot se cheltuiau!Asa s-a inamplat si cu parcul orasului.Caraieli,critici si cei cu gura mare au fost primii care s-au folosit de realizarea lui Cretu.Complexul se va folosi in orice anotimp(au ramas doar 2),copii vor avea unde sa-si petreca unele zile de vacanta sau sfarsit de saptamana.Ce mai este extraordinar ce s-a facut.merita toata admiratia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.