Coaliția de guvernare se ceartă din cauza creșterii pensiilor din 1 ianuarie 2023, după ce atât liberalii, cât și social-democrații, au promis marea cu sarea pensionarilor.

Liderii PNL, așa cum se știe de câteva săptămâni, în spațiul public, ar fi vrut o majorare de 15% pentru toți pensionarii, în timp ce PSD cere o majorarea de 15% a veniturilor, adică un procent de cel puțin 10% pentru majorarea punctului de pensie și, separat de asta, ajutoare pentru cei cu pensii mici. Însă, varianta prezentată de Nicolae Ciucă în ședința PNL de miercuri, ca fiind discutată cu președintele PSD Marcel Ciolacu, este diferită de ambele variante discutate în cele două partide. Potrivit surselor Digi24.ro, varianta prezentată de premier prevede o majorare de doar 6,2% a punctului de pensie (cu rata inflației din anul 2021) și acordarea unor sume suplimentare pentru pensiile mai mici de 3.000 de lei.

Premierul le-ar fi spus colegilor din partid că aceasta ar fi propunerea discutată cu Marcel Ciolacu. De partea cealaltă, social democrații exclud o astfel de variantă. „La PSD nu a existat niciodată o astfel de variantă. Ministrul Muncii a spus mereu: cel puțin 10%.” Liberalii sunt indignați că se vor vedea puși în situația de a prezenta majorarea de doar 6% după ce au repetat public până acum 15%. În plus, potrivit unora dintre liderii partidului, PNL nu ar fi de acord cu acordarea de ajutoare financiare suplimentare pentru cei mai săraci dintre pensionari și că acest lucru ar fi un „populism grețos” din partea PSD. Social democrații au transmis joi, într-un comunicat de presă, că PSD propune un model „pentru creșterea diferențiată a veniturilor pensionarilor”.

„PSD este de acord cu o creștere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferențiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creșteri mai mari, întrucât aceștia sunt afectați mai puternic de creșterea prețurilor”, se arată în comunicat.

„Nu trebuie confundată creșterea punctului de pensie cu creșterea veniturilor pensionarilor. (…) PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei, unde creșterea ar fi de doar 270 de lei”, mai spune PSD. Surse din partid au explicat pentru Digi24.ro că propunerea PSD înseamnă majorarea cu cel puțin 10% a punctului de pensie și acordarea unor sume de bani pentru cei cu pensii mici. „Este vorba de o anvelopă de 16 miliarde de lei aferentă unei creșteri cu 15% a bugetului pentru pensii. Dacă dai cel puțin 10%, înseamnă 11 miliarde de lei, iar restul de 5 miliarde să se ducă pentru cei cu pensii mici”, spun sursele citate.

De banii respectivi ar putea beneficia pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, care ar urma să primească șase ajutoare pe parcursul anului 2023, adică la fiecare două luni. Aceste sume sunt diferite de ajutoare pentru încălzire sau de sumele primite pe cardurile sociale, care vor fi din bani europeni. „Urmează să închidem acest subiect săptămânile următoare”, spunea miercuri ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, scrie Digi24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.