Sursa foto:

Penitenciarul Bistrița va avea cu 500 de locuri noi în plus, pe lângă cele 100 pregătite deja. Compania Națională de Investiții a lansat  zilele trecute o licitație, în valoare de 90 de milioane de lei cu tot cu TVA.

76,2 milioane de lei, fără TVA a pus la bătaie Compania Națională de Investiții într-o licitație pentru proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru „Pavilion deținere 500 de locuri”.

Acesta va fi amenajat în incinta Penitenciarului Bistrița. Doar partea de construcții și instalații ar urma să înghită 67,5 milioane de lei. Noul pavilion de detenție va avea subsol, parter și două etaje.

Subsolul ar urma să fie amenajat ca adăpost de apărare civilă, spații de depozitare și camere tehnice. Parterul, etajul I și II vor găzdui camere de detenție, birouri, cabinete medicale, farmacie, punct comercial, săli de mese și săli de sport.

Durata de realizare a investiției este de 17 luni, din care prestarea serviciilor de proiectare este de 4 luni. Practic, constructorul va avea la dispoziție doar 13 luni la dispoziție pentru a ridica pavilionul cu 500 de locuri. Acesta va trebui să ofere o garanție a lucrărilor de 60 de luni.

„Dezvoltarea și implementarea măsurilor destinate extinderii capacității de cazare a sistemului penitenciar în concordanță cu modul de respectare a drepturilor omului din perspectiva asigurării condițiilor minime de detenție, precum și asigurarea unei suprafețe aferentă unei persoane private de libertate pentru cazare în comun de 4 mp și respectiv 9 mp pentru cazare individuală”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Investiția provine din fonduri bugetare, iar licitația se finalizează abia la începutul lunii octombrie. Aceasta face parte din calendarul de măsuri stabilite de Guvern, pentru perioada 2018-2024 de soluționare a supraaglomerării din închisori și a îmbunătățirii condițiilor de detenție.

Penitenciarul Bistrița mai pregătește 100 de locuri

Pavilionul cu 500 de locuri vine să îl completeze pe cel cu 100 de locuri, pregătit de Penitenciarul Bistrița, care are deja un constructor. Pe contractul de 11,5 milioane de lei a pus mâna o firmă abonată la banii publici – Lucicor Prod. Se pare că la licitație s-au înscris două firme, aceasta fiind câștigată, în cele din urmă de Lucicor Prod.

„Prin realizarea obiectivului de investiție „Ansamblu pavilion detenție gospodărie agrozootehnică (pavilion detenție 100 de locuri) – Penitenciarul Bistrița se asigură: realizarea unui penitenciar modern în România, construit conform standardelor specifice pentru penitenciare; punerea în aplicare a calendarului de măsuri aprobat de Guvernul României; diminuarea deficitului de locuri de detenție în regim deschis (100 locuri), construite conform standardelor europene”, se arată în caietul de sarcini a licitației câștigate de Lucicor.

Constructorul trebuie să ofere o ofere o garanție pentru lucrările efectuate de minim 5 ani. Acestea sunt grupate în 3 incinte: A, B și C, cu diferite funcțiuni. Terenul pe care se va ridica noul pavilion are o suprafață de 46.072 de metri pătrați.

Teren de sport și locuri de plimbare pentru deținuți

Noul pavilion de detenție va avea un regim de înălțime P +1E și o suprafață construită de 770 de metri pătrați. În cadrul proiectului va fi reabilitat și modernizat un alt corp din incinta Penitenciarului Bistrița, care va avea funcțiunea de depozitare.

Printre lucrările propuse se numără dezafectarea învelitorii și a șarpantei, refacerea acesteia în totalitate. Se vor repara fisurile din pereții de zidărie cu mortare pe bază de ciment, se vor reface elementele de beton acolo unde lipsesc, iar scara de acces la etaj va fi și ea refăcută.

Va fi amenajat, de asemenea și un teren de sport, împrejmuit cu plasă de sârmă și dotat cu obiecte și materiale sportive necesare pentru „menținerea tonusului fizic și psihic al deținuților.

„Terenul de sport va fi amplasat în proximitatea construcțiilor propuse pentru zonele de plimbare. Acestea vor avea o compoziție similară cu cea a zonelor pietonale”, se mai arată în documentația licitației.

Proiectul prevede și amenajarea a două curți de plimbare. Acestea vor fi dotate cu grupuri sanitare și aparate pentru întreținerea tonusului fizic. Curțile vor fi amenajate pe aproape 60 de metri pătrați.

Numărul deținuților din Penitenciarul Bistrița pare să crească cu fiecare an. Astfel, efectivul mediu al persoanelor private de libertate custodiate în anul 2022 a fost de 461, comparativ cu anul 2021 când efectivul mediu a fost de 407, acesta a crescut cu 13,26%, respectiv cu 54 persoane private de libertate.

În 2021, gradul mediu de aglomerare a fost de 147%, înregistrându-se o creștere cu 20% comparativ cu anul 2020.

Ce înseamnă asta? Ei bine, legal sunt prevăzute 295 de locuri de cazare, iar numărul deținuților a ajuns, la final de 2021 la 435. Instituția a reușit măcar să asigure fiecărui deținut un pat, deși în unele secții de detenție sunt înghesuite și 24 de paturi.

Ca să compenseze, reprezentanții Penitenciarului Bistrița au mărit timpul pe care deținuții îl au la dispoziție pentru dușuri, la 6 ore pe zi. Norma europeană prevede ca fiecare deținut să aibă minim 4 metri pătrați. Anul trecut, însă s-a menținut indicele mare de supraaglomerare pe toate secțiile de detenție.

„Menținerea numărului mare de persoane private de libertate custodiate, a rulajului lunar de deținuți urmare a transferurilor frecvente ale acestora între diverse penitenciare, a indicelui de supraaglomerare față de norma europeană de minim 4.01 mp, pe toate secțiile de deținere, cu toate consecințele negative ce decurg din acestea”, se arată într-un raport făcut public de Penitenciarul Bistrița în 2022.

Potrivit ultimului raport al Penitenciarului Bistrița făcut public în 2022, cei mai mulți dintre cei care sunt cazați în penitenciar sunt români. Cu toate acestea, printre ei s-au strecurat și doi in Republica Moldova, unul din Germania, unul din Ucraina și unul din Olanda. Infracțiunea predominantă pentru care au fost condamnați deținuții este furtul calificat. Jumătate dintre ei sunt recidiviști.

Numărul insuficient de angajați pare să fie o altă problemă cu care se confruntă Penitenciarul Bistrița. Doar în 2021 s-au pierdut 13 angajați, 12 prin pensionare și unul prin demisie. Anii trecuți, instituția ducea lipsă și de echipament de protecție și chiar articole ce țin de ținuta de serviciu, ce trebuia asigurată angajaților.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.