La mijlocul acestei luni, clujeanul Flaviu Tărău are un nou termen de judecată la Curtea de Apel Alba Iulia, instanța în care clujeanul încearcă să obțină rejudecarea procesului. El a fost implicat într-o bătaie catalogată de procurori ca fiind tentativă de omor, speră ca magistrații din Alba Iulia să îi accepte rejudecarea procesului pentru a-i reduce din pedeapsa de 9 ani pe care a primit-o. Tarău nu a fost singurul condamnat în acest caz, însă a primit cea mai mare pedeapsă, spre deosebire de ceilalți inculpați, unii dintre ei fiind și achitați. Spre exemplu, luptătorul K1, Adegbuyi Benjamin Adekunle Miron, care a primit 7 ani şi 6 luni de închisoare, a fost achitat de magistrații Înaltei curți de Casație și Justiție.
În data de 26 ianuarie clujeanul Flaviu Tărău se va prezenta în fața magistraților de la Curtea de Apel Alba Iulia care vor decide dacă procesul se va rejudeca, sau nu. Constantin Cojan, avocatul lui Tărău, spune că șansele de rejudecare sunt de fifty-fifty. ”Cunosc foarte bine dosarul și credem că putem obține rejudecarea acestui dosar. Acum, eu nu pot comenta deciziile luate de celelalte instanțe în acest dosar, dar cred că avem șanse bune pentru rejudecare. Acum suntem în apel, pentru că la fond s-a respins cererea lui Flaviu Tărău”, explică avocatul Cojan.
Potrivit lui Tărău, el a primit pe nedrept o condamnare de nouă ani pentru că a fost implicat într-o bătaie dintr-un local. După acest eveniment, Tărău s-a speriat și a fugit, iar autoritățile l-au dat în urmărire generală. După patru ani, el s-a predat autorităților maghiare, însă în România fusese deja judecat în lipsă și primise noua ani, cea mai mare pedeapsă. Spre exemplu, alături de el a fost condamnat luptătorul de K1, Benny Adegbuyi, care ulterior a fost achitat de pedeapsă de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, ceilalți coinculpați au primit pedepse cu suspendare, Richard Lucaks Dominic, în vârstă de 25 de ani, din Aiud, s-a ales cu 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani.
Situații diferite între rechizitoriu și acuzațiile procurorilor în fața instanței
În fața judecătorilor, firul evenimentelor a fost descris ca fiind puțin diferit. ”Tribunalul a reţinut că în timpul petrecerii care s-a desfăşurat în localul ,,Club Yax” din Cîmpeni în noaptea de 14/15.06.2009, numitul Berindeie Dan a lovit-o într-adevăr în jurul orei 03,20 pe o tânără, Boroş Adriana care venise la petrecere împreună cu prietenul său, inculpatul Sule Adalbert Valentin. Acest incident a fost înregistrat de una dintre camerele de supraveghere video din local. Ulterior acestei întâmplări, numitul Berindeie Dan a preferat să dispară de la petrecere, însă când s-a aflat despre fapta sa, inculpaţii, prieteni între ei, au început să-l caute pe acesta şi, negăsindu-l, să se agite şi să încerce să afle de la bodyguarzii localului, unde anume locuieşte. Pe parcursul căutării prin local, inculpatul Tărău Flaviu a ajuns la etajul al II –lea unde a distrus uşa unei încăperi, apoi a coborât la etajul I, unde văzându-i pe trei dintre bodyguarzi: Boancăş Lucian, Cioran Gheorghe şi Pui Ioan Vasile – partea vătămată, le-a cerut să-i spună unde-l poate găsi pe Berindeie Dan, iar faţă de refuzul celor trei, l-a lovit pe Boancăş şi pe Cioran cu pumnul în faţă, apoi a atacat-o pe partea vătămată, lovind-o cu pumnul şi prinzând-o cu mîinile de haine. Pentru a-şi ajuta colegul, martorul Boancăş a luat un tac de biliard de la bar şi i-a aplicat inculpatului Tărău Flaviu o lovitură în zona frunţii şi alta peste corp, moment în care partea vătămată, văzându-se eliberată a fugit la parter şi a intrat în baia bărbaţilor pentru a încerca să-şi revină. Incidentul creat de inculpatul Tărău Flaviu a fost observat de inculpaţii Măgurean şi Lukacs şi de martorul Bodor Petru care apar înregistraţi de una dintre camerele de supraveghere la ora 04.01,45, în timp ce se îndreptau spre inculpatul Tărău şi apoi de către inculpaţii Adegbuyi, Ardelean, Bota şi martorii Popa, Budacă şi Chebuţiu.” La ora 04.03,01 inculpatul Tărău i-a aplicat o lovitură cu tacul martorului Brelian Marius, fiind înregistrat de una dintre camerele de supraveghere, apoi însoţit de inculpatul Adegbuyi s-a deplasat pe holul de la parter, spre ieşire. Până la ora 04.04,08 pe holul de la parterul localului, pe scări şi în discotecă a fost agitaţie, atât inculpaţii, cât şi unii martori fiind înregistraţi de camerele de supraveghere în diferite momente, dar fără a avea atitudini violente. Începând cu ora 04.04,08 inculpaţii s-au adunat pe holul de la parter, în zona băilor, în timp ce în baia bărbaţilor se afla partea vătămată iar în baia femeilor se aflau martorele Mureşan Antonia Delia şi Trebe Loredana Mihaela, iar la ora 04.04,09 inculpatul Tărău Flaviu Traian a intrat în baia destinată bărbaţilor, fiind urmat de inculpaţii Măgurean, Bota, Sule şi Adegbuyi. In interiorul băii pentru bărbaţi, partea vătămată a fost agresată în intervalul de timp cuprins între ora 04.04,09 – 04.05,04 dar, în lipsa înregistrărilor video din încăperea respectivă nu s-a putut stabili cu certitudine cine anume a exercitat actele de violenţă. Tribunalul a reţinut însă fără dubiu, că după scoaterea părţii vătămate din baie de către inculpatul Adegbuyi la ora 04.05,06, în timp ce se afla căzută la pământ i-au mai fost aplicate două lovituri cu piciorul de către inculpatul Lukacs, mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele de către inculpatul Tărău în două etape, mai multe lovituri cu pumnii de către inculpatul Sule care în două rânduri s-a urcat pur şi simplu peste partea vătămată şi cel puţin o lovitură cu piciorul, trasă în forţă de către inculpatul Adegbuyi”.
Rechizitoriul prezintă o variantă diferită
Scandalul a avut loc în timpul unei petreceri organizate de Claudiu Popa, un interlop din zona Apusenilor, cu ocazia zilei lui de naştere. Potrivit rechizitoriului, ”în data de 14/15.06.2009 numitul Popa Iulian Claudiu şi-a serbat ziua de naştere la localul ,,Club Yax” din Cîmpeni iar la petrecere au fost invitate mai multe persoane printre care şi inculpaţii. La ora 3 dimineaţa numita Boroş Adriana, prietena inculpatului Sule Adalbert Valentin a fost abordată de către numitul Berindeie Dan, zis ,,Legionarul”, şi lovită cu pumnul în abdomen şi în faţă. În sprijinul fetei au intervenit câţiva invitaţi, printre care şi inculpatul Lukacs Dominic Richard, care l-au oprit pe agresor şi apoi l-au trimis acasă ca situaţia să nu degenereze. În scurt timp au aflat de incident şi ceilalţi inculpaţi care au început să-l caute pe numitul Berindeie Dan, cerându-le în acest sens bodyguarzilor localului, între care se număra şi partea vătămată Pui Ioan Vasile, să le spună unde se află sau unde locuieşte cel poreclit „Legionarul”. Întrucât bodyguarzii au refuzat, inculpaţii au început să verifice locaţia, devenind nervoşi dar cel mai agitat a fost inculpatul Tărău Flaviu Traian care la etajul II al clădirii, unde se aflau camere pentru cazare, a distrus uşa unei camere. In rechizitoriu se menţionează că încă din acele momente, unii dintre invitaţi au părăsit localul, temându-se că situaţia se va agrava. La ora 4 dimineaţa, inculpatul Tărău Flaviu Traian, văzându-i pe trei dintre bodyguarzi: Boancăş Vasile Lucian, Cioran Gheorghe şi partea vătămată Pui Ioan Vasile la etajul I în faţa barului, le-a cerut din nou adresa numitului Berindeie Dan şi faţă de refuzul acestora i-a lovit pe Boancăş şi pe Cioran cu pumnul în faţă, apoi rămas singur cu partea vătămată, i-a aplicat şi acesteia o lovitură de pumn în faţă şi a prins-o cu mâinile de haine, moment în care martorul Boancăş Lucian a luat de la bar un tac de biliard şi i-a aplicat inculpatului Tărău Flaviu Traian o lovitură în zona capului şi o alta peste corp. Partea vătămată, văzându-se scăpată de inculpatul Tărău Flaviu Traian a fugit la parter şi a intrat în baia bărbaţilor pentru a se spăla pe faţă”.
Luptătorul de K1 a fost achitat
după ce procesul luptătorului de K1,Benny Adegbuyi a ajuns pe masa judecătorilor de la ÎCCJ, el a scăpat de închisoare pentru acuzaţia de tentativă de omor calificat. Magistrații l-au achitat chiar dacă Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia îl condamnaseră la 7 ani şi 6 luni de închisoare. Judecătorii instanţei supreme au mai achitat trei inculpaţi.
”Admite recursurile declarate de inculpaţii Bota Gheorghe, Ardelean Alin Ionuţ, Adegbuyi Benjamin Adekunle Miron şi Măgurean Bogdan Cristian împotriva deciziei penale nr.125/A/2012 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia Penală. Casează, în parte, decizia recurată şi, în parte, sentinţa penală nr.35 din 06 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba şi, rejudecând: În baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului Adegbuyi Benjamin Adekunle Miron pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. şi Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal şi art.321 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal”, arată minuta ÎCCJ.