Poliţiştii din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca au depistat un bărbat, bănuit că ar fi pus în circulaţie bancnote contrafăcute, în sumă de 3.300 de euro.

„La data de 7 ianuarie a.c., un bărbat, de 25 de ani, din judeţul Cluj, ar fi pus în circulație 66 de bancnote din cupiura de 50 de euro (reprezentând suma de 3.300 de euro), susceptibile a fi contrafăcute. Din investigaţiile poliţiştilor, a reieşit că acesta ar fi intenționat să părăsească România, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie a.c”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Joi, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au reuşit depistarea cu operativitate a celui în cauză, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Prejudiciul cauzat de tânăr, estimat la 14.700 de lei, a fost recuperat integral.

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, sun aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație de monedă străină contrafăcută, faptă prevăzută și pedepsită de art. 313 alin.1 din Codul penal.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.