Un bărbat din comuna Livezile a fost reținut pentru 24 de ore, sâmbătă, pentru distrugere, violențe și violare de domiciliu, după ce a a lovit cu toporul ușa locuinței unor consăteni, iar după ce a pătruns în casă i-a lovit cu pumnul. Deși a fost propus pentru arestare preventivă, instanța a găsit de cuviință că este suficientă măsura controlului judiciar.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au reținut, sâmbătă, un bărbat de 31 de ani din comuna Livezile, pe care îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
Sâmbătă seara, în jurul orei 22.30, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a lovit cu un topor ușa locuinței unei familii din localitate, după care a pătruns în imobil, l-a lovit cu pumnul pe proprietar, un bărbat de 58 de ani și pe soția acestuia, o femeie în vârstă de 40 de ani. Totodată, bărbatul ar fi spart un telefon care aparține femeii, după care a aplecat din locuință.
Imediat după comiterea faptelor, a fost depistat de polițiștii din Prundu Bârgăului, condus la sediul Poliției, unde a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Arestul IPJ BN. Ulterior, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
MAI GUVERNANTII LU ” PESTE PRAJIT ” … DE CE NU MODIFICATI LEGEA ARMELOR SI MUNITIILOR, SA PERMITETI OAMENILOR SA-SI CUMPERE ARME DE PAZA SI APARARE , PE CARE SA LE FOLOSEASCA EXCLUSIV ” ACASA ” LA DOMICILIILE LOR, SA SE POATA APARA IN FATA UNOR ASTFEL DE AGRESORI ? DE CINE VA TEMETI DE FAPT ?
Va garantez io ca daca oamenii aveau arme de foc letale pentru paza si aparare, i-ar fi dat ” sudori pe spinare ” tembelului violent . Vaaaai ca n-a venit TEMBELUL ala sa ma atace pe mine … ca ” salam ” faceam din el … s-apoi sa ma pupe-n … toti cei care vor sa ” aplice o lege de c*cat „… prin care oamenii n-au decat sa crape in fata hotilor, talharilor si criminalilor …